Zile importante in 2015, in Patriarhia Romana

]]>Ca în fiecare an, Biserica Ortodoxă Română dedică zile speciale pentru a marca evenimente importante, pentru păstrarea valorile ortodoxe românești autentice, dar și pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei situații nedorite. Astfel, și în 2015, Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, românii vor avea zile dedicate familiei, diasporei, dar și protejării mediului înconjurător. Prima dată importantă este 17 mai, când va fi celebrată Ziua Națională a Familiei. Următoarea zi specială este dedicată tot familiei creștine și anume, 7 iunie, când în toate parohiile, atât din țară cât și din străinătate, va fi serbată Duminica părinților și copiilor. Românii din străinătate vor avea și ei o zi a lor: 16 august este Duminica românilor migranți. O altă zi importantă este 1 septembrie, Începutul anului bisericesc, atunci când va fi marcată și Ziua rugăciunii pentru mediu. O zi specială este dedicată și Sfintei Scripturi. Ziua Bibliei va fi sărbătorită pe 13 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur. Sărbătoare bisericească națională, Ziua Eroilor, serbată în aceeași zi cu Praznicul Înălțării Domnului, cade anul aceste pe 21 mai. De asemenea din 2015 vom avea 13 în loc de 12 zile nelucrătoare, prin adăugarea datei de 24 ianuarie, zi în care sărbătorim Unirea Principatelor Române.

Download: Click for download attached file: Zile importante in 2015, in Patriarhia Romana

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 548

Id: 47339

Data: Jan 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).