Zilele credintei si culturii in Episcopia Caransebesului

La Caransebes au continuat actiunile religioase, culturale si artistice organizate cu prilejul desfasurarii celei de-a VIII-a editii a manifestarii „Zilele credintei si culturii în Episcopia Caransebesului“, informeaza “Ziarul Lumina”.Ampla manifestare a avut loc în perioada 26 aprilie - 3 mai si a fost dedicata aniversarilor locale, reunite sub genericul „Istorie si devenire în Episcopia Caransebesului“.Dupa desfasurarea evenimentelor religioase, culturale si artistice din primele trei zile, manifestarea „Zilele credintei si culturii în Episcopia Caransebesului“ a continuat marti, 29 aprilie, la Catedrala episcopala „Învierea Domnului“ si „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebes, unde a avut loc cea de-a V-a editie a Festivalului coral de muzica bisericeasca „Miron Cristea“. La aceasta manifestare religios-culturala au urcat pe soleea Catedralei episcopale 12 formatii corale din Eparhia Caransebesului, care au interpretat piese muzicale specifice perioadei pascale, din repertoriul national si international. Festivalul este dedicat în special corurilor parohiale si poarta denumirea vrednicului de pomenire patriarh Miron Cristea, episcop al Caransebesului în perioada 1910-1919, care de-a lungul vietii sale a sprijinit cu multa daruire activitatile muzicale.Evenimentul s-a desfasurat în prezenta Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, si a membrilor Permanentei Consiliului eparhial. De asemenea, au luat parte elevi si studenti teologi de la cele doua scoli teologice din Caransebes, preoti, profesori, precum si numerosi credinciosi si credincioase, iubitori de muzica corala religioasa din localitate si împrejurimi. Toti participantii au primit diplome si premii din partea Episcopiei Caransebesului, care au fost înmânate de catre Preasfintitul Parinte Episcop Lucian.Evenimentele au continuat miercuri, 30 aprilie, în Sala de festivitati „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebesului, unde a avut loc sarbatorirea celor 90 de ani de la înfiintarea corului Catedralei episcopale istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Caransebes. În debutul întâlnirii, parintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebesului, a prezentat câteva date despre corul Catedralei istorice, dar si despre cel care a dirijat acest cor 21 de ani, muzicologul, compozitorul si omul de cultura Gheorghe Dobreanu. În continuare au fost prezentate evocari din trecutul îndelungat al formatiei corale. Astfel, dr. Ovidiu Rosu, directorul Serviciului Judetean al Arhivelor Nationale, a prezentat câteva considerente întâmplate în jurul anului 1924, an în care a fost înfiintat Corul „Gheorghe Dobreanu“. Dr. Adrian Ardet, directorul Muzeului Judetean de Etnografie si al Regimentului de Granita din Caransebes, a prezentat participarea corului la viata culturala a orasului de-a lungul timpului, dar si date istorice despre Catedrala istorica în care acesta a activat.Momentul festiv a continuat cu evocari despre activitatea Corului „Gheorghe Dobreanu“ si cu un scurt concert de cântari pascale si pricesne. Manifestarea s-a bucurat de prezenta Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, care a înmânat dirijorului si tuturor coristilor diplome de cinstire si insigne omagiale, în semn de recunostinta pentru zelul si devotamentul de care acestia au dat dovada. De asemenea, au participat oficialitati locale, oameni de cultura, preoti din municipiu, elevi seminaristi si studenti teologi de la cele doua scoli teologice din Caransebes, fosti si actuali membri ai corului Catedralei istorice si un însemnat auditoriu. Corul „Gheorghe Dobreanu“ asigura raspunsurile liturgice în fiecare duminica si sarbatoare la Catedrala istorica „Sfântul Gheorghe“ din Caransebes.Zilele credintei si culturii în Episcopia Caransebesului au continuat joi, 1 mai, în Sala de festivitati „Episcop Elie Miron Cristea“ a Episcopiei Caransebesului, cu interpretarea piesei de teatru cu tematica religioasa ,„Mironositele“, dupa un text cules de D. St. Petrutiu si reîntocmit de marele dramaturg Victor Ioan Popa. Protagonistii acestei piese au fost elevi ai Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebes si un grup de tinere de la Liceul Teoretic „Traian Doda“ din localitate, coordonati de parintele profesor Patrut Banaduc.În cea de-a patra zi a manifestarilor, vineri, 2 mai, s-a desfasurat cea de-a XXXII-a editie a Festivalului corurilor de copii si tineret „Timotei Popovici“. Evenimentul cultural a fost organizat de Episcopia Caransebesului în colaborare cu Primaria Municipiului Caransebes si Casa de Cultura „George Suru“ din localitate.Manifestarea culturala s-a desfasurat în sala de spectacole a Casei de Cultura „George Suru“ din Caransebes, în prezenta Preasfintitului Parinte Episcop Lucian si a altor personalitati ale orasului si judetului. În editia din acest an au urcat pe scena sapte formatii corale de copii si tineri din Eparhia Caransebesului, dar si din alte eparhii.Sâmbata, 3 mai, Sala de festivitati „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial din Caransebes a gazduit cea de-a V-a editie a Festivalului de poezie în grai banatean „Credinta si lumina“. Festivalul este organizat de Episcopia Caransebesului în colaborare cu Asociatia Scriitorilor în Grai Banatean si cu Parohia Ohaba Mâtnic din Protopopiatul Caransebes. În cadrul festivalului a fost lansata revista „Tat Banatu-i Fruncea“ a Asociatiei Scriitorilor în Grai Banatean, care a ajuns la nr. 126. Totodata, au fost interpretate poezii religioase si laice în grai banatean de catre membrii Asociatiei Scriitorilor în Grai Banatean, precum si de catre elevi si prescolari îmbracati în straie populare din judetele Caras-Severin si Timis. În aplauzele celor prezenti, bine-cunoscutul prof. Vasile Gondoci a interpretat piese de muzica folk.Evenimentul s-a bucurat de prezenta a numerosi copii si tineri, însotiti de parintii lor, de preoti, de profesori de literatura, de membrii Asociatiei Scriitorilor în Grai Banatean, de elevi si studenti teologi caransebeseni, a iubitorilor de folclor, precum si de cea a Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, care, la final, a înmânat tuturor participantilor diplome si premii.Manifestarile amintite au fost prilejuite de sarbatorirea festiva a hramului noii Catedrale „Învierea Domnului“ din Caransebes, de proclamarea de catre Patriarhia Româna a anului 2014 ca An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împartasanii) si Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni, la care se adauga aniversarile locale, grupate sub deviza „Istorie si devenire în Episcopia Caransebesului“, în 2014 împlinindu-se 20 de ani de la reîntemeierea Episcopiei Caransebesului prin initiativa episcopului Emilian Birdas (1994), 80 de ani de la întronizarea ierarhului Vasile Lazarescu în slujirea de episcop al Caransebesului (1934) si 100 de ani de la izbucnirea Primului Razboi Mondial (1914).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 656

Id: 40355

Data: May 5, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).