Zilele hramului la Biserica \"Sfintii Imparati Constantin si Elena\" din Sibiu

]]>Credincioşii din cetatea transilvană au posibilitatea ca în aceste zile să participe la mai multe manifestări duhovniceşti la una dintre bisericile noi din oraş, unde de câţiva ani există tradiţia ca, înainte de hramul din 21 mai, să fie invitaţi slujitori ai sfintelor altare şi duhovnici care să vorbească pe diferite teme. Ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie, manifestarea “Zilele hramului” a început sâmbătă 16 mai, după slujba Vecerniei, când preotul Nicolae Neagu de la Parohia Hipodrom VI din Sibiu a deschis şirul conferinţelor duhovniceşti despre marii duhovnici români. Duminică, 17 mai, după Vecernie, invitatul comunităţii a fost protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea. Părintele protopop le-a vorbit sibienilor prezenţi în număr mare, dar şi preoţilor de la biserică şi din alte parohii, despre un mare duhovnic de la Mănăstirea “Peştera Ialomicioarei” din Munţii Bucegi, originar din Moeciu de Jos, unde părintele Colţea este paroh. Monahul Antonie Munteanu a fost cunoscut de mulţi preoţi, monahi şi credincioşi ca un mare duhovnic, făcător de minuni şi apărător al dreptei credinţe. Sărbătoarea hramului Conferinţele duhovniceşti au continuat ieri, 18 mai, cu prelegerea părintelui Simion Săsăujan de la Parohia Valea Aurei I din Sibiu, iar în această seară, invitatul este părintele Nicolae Bobeş de la Parohia Mihai Viteazu II din cetatea transilvană. În ajunul hramului, după slujba Privegherii, părintele Iosif Toma de la Oastea Domnului va vorbi credincioşilor pe tema menţionată. Manifestările vor culmina cu Sfânta Liturghie din ziua hramului, cu pomenirea eroilor neamului şi cu Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, potrivit mitropolia-ardealului.ro.

Download: Click for download attached file: Zilele hramului la Biserica \"Sfintii Imparati Constantin si Elena\" din Sibiu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 538

Id: 51816

Data: May 19, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).