Ziua Nationala a Romaniei sarbatorita la Istanbul

]]>La 30 noiembrie 2014, ora 9.00 la biserica Sfânta Muceniţă Paraschevi din Istanbul, Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia, l-a celebrat pe Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României prin săvârşirea Sfântei Liturghii cu pomenirea eroilor neamului românesc care au înfăptuit unitatea naţională de la 1918 şi a fost oficiată slujba de Te Deum, cu ocazia Zilei Naţionale a României, după cum ne-a precizat Pr. paroh Sergiu Marcel Vlad. Începând cu ora 12.00, în trapeza bisericii, au avut loc festivităţi dedicate acestui eveniment. Acestea au fost coordonate de Prof. Andreea Vlad şi au avut ca scop menţinerea vie în conştiinţa membrilor comunităţii a tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti prin participarea acestora la realizarea expoziţiei, cu obiecte de artizanat, intitulată ”Români talentaţi”. După vernisajul expoziţiei, românii prezenţi la eveniment au gustat bucate tradiţionale româneşti pregătite de Adriana Boghiu Akkalp, cofetar patiser şi membră a diasporei române din Turcia. Pe parcursul desfăşurării evenimentului din trapeză s-au folosi materiale multimedia pentru prezentarea României, fiind folosit un fond muzical alcătuit din cântece patriotice şi populare româneşti. Finalul momentului artistic, care a avut loc în trapeză, a fost marcat de Hora Unirii, dansată de persoanele prezente.

Download: Click for download attached file: Ziua Nationala a Romaniei sarbatorita la Istanbul

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 482

Id: 45948

Data: Dec 1, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).