Ziua Varstnicului, serbata la Iasi

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia „Cristofor“ din Iaşi, Comunitatea Evreilor din Iaşi, Asociaţia Română a Tinerilor Artişti Iaşi, cu sprijinul Casei de oaspeţi „Sfântul Nicolae“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a marcat sâmbătă, 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Evenimentul, organizat la Restaurant Moldova din Iaşi, a cuprins mai multe momente cultural-artistice susţinute de Corul „Crizantema“ al Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ din Iaşi, Cvartetul „Chanson“ al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi şi de alţi artişti ieşeni. Participanţii au vizitat expoziţia de artă decorativă organizată sub îndrumarea doamnei Luiza Fulga Iftodi. „Am dorit ca acest moment să fie o apropiere între noi vârstnicii din mai multe asociaţii din Iaşi. Cu o parte din aceste asociaţii am colaborat de-a lungul timpului pentru derularea programelor social-filantropice şi cultural-artistice. Aici putem aminti Asociaţia Română a Tinerilor Artişti din Iaşi, care ne-a sprijinit atunci când au fost acordate zeci de pachete unor familii nevoiaşe din Iaşi. Am organizat acest moment pentru a aduce bucurie colegilor noştri. Astfel credem că vom fi mult mai apropiaţi pentru a colabora în activităţile pe care le derulăm“, a declarat Margareta Vlad, preşedintele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române din Iaşi. În cadrul manifestării au fost felicitaţi vârstnicii care în această lună îşi serbează ziua de naştere.

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Oct 2, 2011
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei