Ziua Veteranilor de Razboi in Protoieria Costesti

]]>Din îndemnul și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic al Argeşului şi Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, prin Biroul de Catehizare şi Activităţi cu Tineretul şi Protoieria Costeşti, au organizat miercuri, 29 aprilie 20145, în parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Surduleşti, cu sprijinul Şcolii Gimnaziale “Prof. Emil Negoiţă” din Miroşi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, un moment de omagiu pentru jertfa tuturor celor care au căzut pentru libertate, pentru demnitate, pentru triumful valorilor culturii şi civilizaţiei, pe câmpurile de luptă şi totodată, pentru eroismul veteranilor din localitate, cu faptele lor de arme înscrise pentru totdeauna în Cartea de Aur a bărbăţiei, vitejiei şi iubirii de ţară. Potrivit eparhiaargesului.ro, părintele paroh Ilie Predescu a făcut o incursiune în istoria patriei, arătând că în urmă cu 70 ani, la 9 mai 1945, se sfârşea cea mai pustiitoare conflagraţie pe care o cunoscuse continentul european. La cei 92 de ani, domnul Stancu Stoica, a venit plin de bucurie în faţa elevilor din clasa a III-a, coordonaţi de doamna profesor Ştefania Vişan, pentru a da mărturie despre evenimentele petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Evenimentul parohiei a fost emoţionant, întrucât copiii după ce i-au adresat nenumărate întrebări, l-au aplaudat îndelung şi au înţeles că mărturiile veteranilor de război sunt surse importante ale arhivei istorice, cu impact semnificativ în realizarea educaţiei patriotice a tinerei generaţii.

Download: Click for download attached file: Ziua Veteranilor de Razboi in Protoieria Costesti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 442

Id: 51234

Data: May 2, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).