Ziua Veteranilor de Razboi la Tulcea

]]>Cu prilejul Zilei Naţionale a Veteranilor de Război, miercuri, 29 aprilie 2015, la Troiţa eroilor din curtea bisericii militare „Naşterea Maicii Domnului” din Tulcea a avut loc un ceremonial religios şi militar, organizat de Garnizoana Tulcea, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Au luat parte autorităţi locale şi centrale ale judeţului Tulcea, cadre militare, veterani de război şi elevi ai şcolilor tulcene. Prezent la manifestare Preasfinţia Sa Visarion episcopul Tulcii a săvârşit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului ca şi pentru veteranii de război, trecuţi la Domnul din judeţul Tulcea, rostind şi un cuvânt de binecuvântare. De asemenea Preasfinţia Sa a oferit Asociaţiei Veteranilor de Război din Tulcea o icoană cu Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Elevii prezenţi au prezentat un program artistic după care în acordul Imnului eroilor au fost depuse coroane de flori la troiţa din incinta lăcaşului de cult. Anul 2015 a fost decretat de către autorităţile de Stat ca fiind Anul Veteranilor de Război.

Download: Click for download attached file: Ziua Veteranilor de Razboi la Tulcea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 545

Id: 51130

Data: Apr 29, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).