Sinaxar 13 Iunie
În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Mucenițe Achilina.
 Aceasta a trăit în  zilele împăratului Dioclețian, și era din Vivlos, cetate a  Palestinei, fiica unui mare și strălucit bărbat, anume Eutolmie.  Și fiind botezată de Eutalie episcopul, și ajungând în  vârsta de 15 ani, trăgea și întorcea spre credința în  Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei și crescute  împreună cu dânsa, și le învăța să se ferească  de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de  un oarecare Nicodim. Și fiind adusă la întrebare, a  mărturisit numele lui Hristos. Și pentru aceea a fost bătută și  pătrunsă prin urechi cu țepi de fier arse, atâta cât  i-a dat și sângele pe nari, și i s-a încins tot capul  de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul.
Aceasta a trăit în  zilele împăratului Dioclețian, și era din Vivlos, cetate a  Palestinei, fiica unui mare și strălucit bărbat, anume Eutolmie.  Și fiind botezată de Eutalie episcopul, și ajungând în  vârsta de 15 ani, trăgea și întorcea spre credința în  Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei și crescute  împreună cu dânsa, și le învăța să se ferească  de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de  un oarecare Nicodim. Și fiind adusă la întrebare, a  mărturisit numele lui Hristos. Și pentru aceea a fost bătută și  pătrunsă prin urechi cu țepi de fier arse, atâta cât  i-a dat și sângele pe nari, și i s-a încins tot capul  de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul.
Și se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înșelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului.
Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, și a părăsit toată averea sa, fără a întrebuința ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit și zicea: "Cine altul știe mai bine decât mine mântuirea mea?" Pentru aceasta a întrebuințat multe și mari nevoințe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învață dumnezeieștii părinți. Ci cu însăși voia și bună plăcerea sa, pentru aceasta a și fost înșelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: "Curățește-ți chilia ta, și să aprinzi candele și făclii, și să o afumi cu miruri și tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuți, pentru ca, plăcându-i nevoința ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ți dea multe daruri". Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înșelat, a făcut toate acestea. Și așa a venit la el anticrist cu mărire și nălucire multă, la miezul nopții. Iar Iacov deschizând ușa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi și a fugit. A doua zi, dimineața, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: "Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana". Deci după ce Iacov a plâns de ajuns și s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult și sfătuindu-l, l-a trimis la viața de obște, iar el ascultând, a mers la obște și a slujit la bucătărie șapte ani, cu multă smerenie și ascultare; după aceea a șezut singur în chilie alți șapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, și păzind canonul dat cu multă scumpătate. Și așa învățând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă deslușire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; și așa și-a săvârșit viața sa, mutându-se către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru.
 Sfântul Trifilie,  Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol și a studiat în  Beirut - Liban. Era foarte inteligent și literat, cu toate acestea  și-a ales ca îndrumător un om fără educație dar de o  sfințenie rară, și anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit  în 12 decembrie).
Sfântul Trifilie,  Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol și a studiat în  Beirut - Liban. Era foarte inteligent și literat, cu toate acestea  și-a ales ca îndrumător un om fără educație dar de o  sfințenie rară, și anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit  în 12 decembrie). 
          
        În vremea aceea, împăratul  Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav și nefiind  doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru  ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma  spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând  că numai prin ei se va putea vindeca. 
        
        Împăratul a dat  imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare,  printre ei fiind și Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul  său, Sf. Trifilie s-au prezentat în fața împăratului.  Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se  vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în  fața lor și i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci  Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului și după  ce s-a rugat acesta s-a însănătoșit. 
        
        Sf. Trifilie a  fost impresionat de viața frumoasă de la palat, de figura  impunătoare a împăratului și de toate frumusețile de-acolo,  încât Sf. Spiridon l-a întrebat "De ce te  minunezi?" Crezi că toate acestea îl fac pe împărat  mai drept în fața lui Dumnezeu?" Toți aceștia,  împăratul împreună cu demnitarii vor sta în fața  scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă.  Omul trebuie să caute binecuvântarea și slava cerească." 
        
        La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop  al Leukosiei în Cipru și îl vizita deseori pe Sf.  Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă niște  vii și o grădină foarte frumoase și pline de rod, numite  Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri  și ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon,  citindu-i gândurile l-a întrebat de ce își dorește  lucruri lumești și efemere când omul ar trebui să-și adune  comori în cer și pentru aceasta să se nevoiască. Astfel,  prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea  desăvârșirii sale spirituale, dobândind milă, inimă  curată, credință dreaptă și nu în cele din urmă iubire,  pe lângă alte virtuți. 
        
        La un sinod al episcopilor  care a avut loc în Cipru, părinții l-au rugat pe Sf. Trifilie  să le vorbească, cunoscută fiind erudiția și cultura acestuia.  Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către  Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de "pătuț"  așa cum apărea în sfânta scriptură, a spus "pat".  Foarte nemulțumit de această omisiune a Sfântului Trifilie,  Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: "Te crezi mai  vrednic decât Cel care a spus "pătuț" încât  să te rușinezi de cuvintele Lui ?, ieșind hotărât din  biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecție de umilință, ca  să nu mai fie niciodată mândru de erudiția sa. Sf. Trifilie  și-a condus mai departe turma cu pricepere și din moștenirea  rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la  Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte  înaintată, prin anul 370. 
Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaște ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea.
Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana și cu fiul ei Ioan.
Sfânta Ana și fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soțului ei, sfânta și-a luat straie bărbătești, schimbându-și numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp.
Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită și în 29 octombrie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârșit răstignit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
 Recomandari ortodoxe:
		Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro