„Nașterea Domnului este Darul lui Dumnezeu pentru lume”, a spus Episcopul Andrei în 26 decembrie şi a explicat că „în prima zi de Crăciun sărbătorim înnomenirea lui Dumnezeu, iar a doua zi cea prin care S-a .....
Data: Dec 27, 2019
În toate parohiile din Episcopia Europei de Nord colindele de la finalul slujbelor de Crăciun au fost dedicate familiei Smicală care trece prin clipe grele.
Pe lângă colinde, în toată eparhia au fost rostite rugăciuni pentru reîntregirea familiei, în prezent Johan-Mihai și .....
Data: Dec 27, 2019
IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, aniversează în a doua zi de Crăciun 20 de ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Târgoviştei.
La această ocazie, Patriarhul Daniel i-a transmis un
Data: Dec 26, 2019
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, îşi sărbătoreşte joi ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 6 aprilie 1962, în .....
Data: Dec 26, 2019
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis felicitări Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon la aniversarea a 20 de ani de la întronizarea în demnitatea .....
Data: Dec 26, 2019
De sărbătoarea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a adus o bucurie aparte monahiei Andreea Filimon de la Centrul Eparhial.
În semn de apreciere faţă de cei 40 de ani de viaţă monahală şi pentru cei 27 de ani de slujire la Centrul Eparhial, ierarhul .....
Data: Dec 26, 2019
Omul de presă Mihai Morar, băimărean la origine, a primit de Crăciun două distincţii din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” şi Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”.
Distincţiile i-au fost acordate, după .....
Data: Dec 26, 2019
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a oficiat joi Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din Capitală.
În predica rostită de Soborul Maicii Domnului, ierarhul a evidenţiat rolul Născătoarei de Dumnezeu în iconomia mânturiii.
Potrivit Preasfinţiei .....
Data: Dec 26, 2019
Mitropolitul Pantelimon de Congo-Brazzaville și Gabon (Patriarhia Alexandriei) a botezat marţi, în ajun de Crăciun, 52 de persoane. Slujba a avut loc în baptisteriul din apropierea Catedralei Sf. Dimitrie din Pointe-Noire, Congo, se menţionează pe
Data: Dec 26, 2019
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie de Soborul Maicii Domnului la Biserica „Maica Precista” din Ploieşti.
În timpul slujbei, ierarhul le-a adresat credincioşilor un cuvânt în care a .....
Data: Dec 26, 2019
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
