Data: Apr 4, 2014
Data: Apr 4, 2014
Urmare declaratiilor aparute într-un cotidian national din 3 aprilie 2014, Patriarhia Româna precizeaza ca nu sustine implicarea unor clerici în strângerea de .....
Data: Apr 4, 2014
Seara de rugăciune, plinită în ziua de miercuri în catedrala Maicii Domnului din Craiova, a început prin Taina Sfântului Maslu. A urmat slujba Canonului celui Mare, la care au luat parte, alături de credincioşii prezenţi, .....
Data: Apr 3, 2014
Profesorul german este un teolog cunoscut în toată lumea pentru preocupările sale de cercetare a istoriei creştinismului din Orient, dar şi pentru implicarea sa activă, ca şi consultant al Guvernului Germaniei pe problemele interreligioase din .....
Data: Apr 3, 2014
Invitatul serii a fost părintele Gheorghe Colţea, protopop al Protopopiatului Bran - Zărneşti (Arhiepiscopia Sibiului). "Preotul este omul care, în momentul hirotoniei, a primit de la Hristos viaţa veşnică. Preotul este cel în care .....
Data: Apr 3, 2014
Clădirea fost amenajată în vederea susţinerii reciproce în iniţierea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor social-educative. ”Îi mulțumim părintelui Petru Munteanu pentru că prin această colaborare am reușit să restaurăm .....
Data: Apr 3, 2014
Din acest cerc pastoral, înfiinţat anul trecut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fac parte şapte preoţi de caritate din Protoieria Iaşi 1. Subiectul întâlnirii a fost .....
Data: Apr 3, 2014
Copiii şi tinerii din Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani şi din şcolile partenere, implicate în grupa de cateheză a proiectului, au desfăşurat o serie de activităţi creative. Mai întâi s-au pregătit prin .....
Data: Apr 3, 2014
Data: Apr 3, 2014
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
