Biserica Toma Cozma din Iaşi îşi serbează mâine hramul. Diseară de la ora 18:00 va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar mâine dimineaţă programul liturgic va continua cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, la finalul căreia va .....
Data: Apr 30, 2011
La monumentul Eroilor Diviziei a II-a Cavalerie, aflat pe Bulevardul Carol I din Iaşi, a fost marcată ieri Ziua Veteranilor de Război şi Ziua Forţelor Terestre. Cu acest prilej, pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală .....
Data: Apr 30, 2011
Ctitoria domnitorului Alexandru cel Bun de la Mănăstirea Bistriţa şi-a serbat ieri al doilea hram. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii şi-au îndreptat paşii către sfântul lăcaş al străvechii aşezări monahale ca să ia parte la programul .....
Data: Apr 30, 2011
Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, oficiaza maine, incepand cu ora 10.00, Sfanta Liturghie arhiereasca cu ocazia hramului la Manastirea Izvorul Tamaduirii din Salva din judetul Bistrita-Nasaud. Joi seara, de la ora 20.00, Inaltpreasfintia Sa a oficiat .....
Data: Apr 29, 2011
Crestinii ortodocsi sarbatoresc astazi, 29 aprilie, sfintirea Bisericii Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viata purtator. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au savarsit de catre Maica lui Dumnezeu in acest sfant lacas. Sarbatoarea dateaza din secolul al .....
Data: Apr 29, 2011
Proorocia Sfantului Ioan Inaintemergatorul cu privire la Botezul pe care Hristos il va administra crestinilor in Duhul Sfant parea implinita odata cu aparitia tainei si importanta acesteia pentru Biserica primara. Insa odata cu secolele IV-V si dezvoltarea monahismului, Sfanta Scriptura a .....
Data: Apr 29, 2011
Astazi, praznuim Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Nascatoarei de Dumnezeu, care aminteste de minunea vindecarii unui orb din secolul al V-lea, care si-a recapatat vederea dupa ce glasul Maicii Domnului i-a spus imparatului Leon cel Mare sa-l duca sa se spele cu apa dintr-un izvor din .....
Data: Apr 29, 2011
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 29 aprilie, Izvorul Tamaduirii. Cu aceasta ocazie, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, Preasfintitul Parinte Ciprian Campineanul, Episcop-vicar patriarhal a oficiat Sfanta Liturghie inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a .....
Data: Apr 29, 2011
Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 29 aprilie, Izvorul Tamaduirii. Mii de credinciosi au participat la hramul Manastirii Ghighiu din judetul Prahova. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de un .....
Data: Apr 29, 2011
La biserica greaca, cu hramul Buna Vestire din municipiul Braila, zeci de mii de credinciosi, braileni, din tara, dar si din strainatate, au venit astazi, 29 aprilie 2011, la acest sfant lacas pentru a participa la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii si pentru a se impartasi din apa sfintita .....
Data: Apr 29, 2011
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).