Colonelul Cristian Paliștan, comandantul Jandarmeriei Brașov, alături de preotul militar Ion Epaminond Boroș, au preluat de la Aeroportul Otopeni Lumina venită din Țara Sfântă.
„O misiune ce poartă o înaltă încărcătură emoțională, dar și o mare responsabilitate. .....
Data: May 2, 2021
Patriarhul Daniel a vorbit în predica de la Patriarhie, din noaptea de Paşti, despre bucuria şi pacea pe care ni le oferă Învierea lui Hristos, alungându-ne, astfel, tristeţea şi mâhnirea. „Învierea”, a spus Patriarhul, „este pentru noi vindecare de întristare”.
.....Data: May 1, 2021
Sfânta Lumină a ajuns pe Dealul Patriarhiei la ora 19:30 și a fost primită de Părintele Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a spus că Lumina Sfântă este acea Lumină lină despre care se cântă într-unul din cele mai vechi imnuri ale Bisericii. „Hristos Domnul este Lumina lină”, a spus .....
Data: May 1, 2021
Patriarhul Daniel a spus că este încurajatoare prezența credincioșilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim. Anul trecut au participat doar clericii. Relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populația Israelului și este un pas spre o .....
Data: May 1, 2021
Țările care au trimis avioane la Ierusalim pentru a primi Sfânta Lumină de la Mormântul Învierii sunt în număr de 11, cele mai multe dintre ele cu populație majoritar ortodoxă.
Deși .....
Data: May 1, 2021
„Hristos a Înviat! A înviat pentru noi toți, sfărâmând păcatul strămoșesc și cu scopul de a alunga frica din noi „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” (Matei 14. 22-34)”, spune Mitropolitul Petru în
Data: May 1, 2021
Preasfințitul Părinte Mihail al Australiei și Noii Zeelande îi cheamă pe români, oriunde s-ar afla, să participe la viața liturgică a Bisericii, pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. De peste 2000 de ani Domnul Hristos luminează lumea și îi cheamă pe cei care vor să .....
Data: May 1, 2021
Aeronava care aduce Sfânta Lumină în România a decolat de pe aeroportul din Tel Aviv în jurul orei 16:30. Lumina Sfântă este purtată de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Va ajunge în ţara noastră în cursul .....
Data: May 1, 2021
„Doar cei aleși de Hristos pentru a-i fi martori ai Învierii pot fi și vestitori ai acestei minuni. Hristos s-a arătat femeilor mironosițe, apostolilor, ucenicilor și în cele din urmă Sf. Pavel”,
Data: May 1, 2021
Ultimele trei ateliere duminicale organizate la Parohia Brâncuşi din Capitală au fost dedicate tehnicii încondeierii ouălor. Copii din parohie au învăţat „să scrie pe ouă” de la Viorica Carciga, meşter popular şi membru fondator al Asociaţiei „Renaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor .....
Data: May 1, 2021
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
