Categorii
Pagina Facebook
Cautare
Stiri ortodoxe: biserica - Actualitate ortodoxa - pagina 1340
Rezultatele cautarii in categoria: Actualitate ortodoxa
... şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, după cum aflăm de la Diac. Pavel Canea şi Darius Herea. Pe tot parcursul slujbei, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la o părticică din moaştele Sf. Dimitrie .....
Data: Oct 28, 2014
... cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. De fapt, biserica este spaţiul în care muzica bisericească dezvăluie cel mai mult adâncuri de taină ale legăturii Bisericii rugătoare cu Persoanele Sfintei Treimi, cu îngerii şi cu sfinţii. Spațiul liturgic este locul în care Cuvântul lui Dumnezeu .....
Data: Oct 28, 2014
... Vasile Gogonea. S-a făcut apoi oprire la Biserica «Sfinţii Apostoli», pentru ca împreună cu micul sobor preoţesc să fie înălţată o pioasă rugăciune pentru eroii căzuţi în luptele de la Podul Jiului, din ziua de 14 octombrie 1916, dar şi pentru cei care au înălţat aceste măreţe .....
Data: Oct 28, 2014
... făcut referire apoi la bolile sufletului. „Biserica primeşte pe cei care au nevoie de încurajare şi mângâiere“ „Aceste boli, pe care medicina sec. al XVIII-lea le-a numit „psihice“ sau „bolile sufletului“, sunt definite ca fiind o particularitate. Ştiinţa medicală a văzut că .....
Data: Oct 28, 2014
... Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Biserica Ortodoxă s-a aflat în a douăzeci şi treia duminică după Rusalii. Pericopa evanghelică rânduită să se citească la Sfânta Liturghie, din capitolul 8 al Evangheliei după Luca, prezintă Vindecarea demonizatului din Gherghesa. .....
Data: Oct 28, 2014
... alt="" width="200" />]]>În cadrul parteneriatului educaţional „Lăsaţi copiii să vină la mine“, micuţii de la Grădiniţa specială din cartierul clujean Mănăştur au vizitat vineri, 24 octombrie, biserica parohiei ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului“, aflată în vecinătate, informează .....
Data: Oct 28, 2014
... şi rugăciunile comunităţii creştine din Biserica Ierusalimului. Este o mare bucurie pentru noi să fim astăzi aici, la luminata sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Sfântul Dimitrie cel Nou ne aminteşte de sensul vieţuirii în Iisus Hristos şi .....
Data: Oct 28, 2014
... de oameni buni și credincioși. A subliniat ca Biserica trebuie să fie mereu deschisă, o candelă aprinsă care să vegheze neîncetat pentru binele tuturor sufletelor, iar credincioșii trebuie să-i calce pragul cu credință și nădejde, cât mai des, să înalțe rugăciuni cerând Bunului .....
Data: Oct 28, 2014
... şi prietenie în vieţile tinerilor, pe care Biserica îi priveşte cu încredere şi cu iubire de mamă. „Biserica are un trecut lung, dar are o devenire mereu vie în ea, mergând spre desăvârşirea umană, în timp şi dincolo de timp, spre destinele ultime ale istoriei şi ale .....
Data: Oct 28, 2014
... şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, după cum aflăm de la Diac. Pavel Canea şi Darius Herea. Pe tot parcursul slujbei, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la o părticică din moaştele Sf. Dimitrie .....
Data: Oct 28, 2014
Articole aleatorii
Cea de-a doua editie a concursului Tineri, laudati pe Domnul va avea loc la Palatul Patriarhiei marti, 27 octombrie 2009, informeaza Radio TRINITAS. Concursul este organizat cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel prin Sectorul teologic-educational al Patriarhiei Romane. Concursul .....
Data: Oct 5, 2009
Credinciosii ortodocsi au intrat de astazi, 15 februarie, in Postul Mare. Timp de 7 saptamani - pana la praznicul Invierii Domnului - credinciosii se abtin de la mancarea de dulce, adica: lapte, oua, carne, peste si derivate ale acestora. Postul a fost instituit de Biserica inca din primele .....
Data: Feb 15, 2010
La 1 mai 2000, PS Ioachim Băcăuanul a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, după ce fusese propus de IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului (pe atunci, Episcop al Romanului), şi ales în această funcţie de Sfântul Sinod al Bisericii .....
Data: Apr 30, 2011
In Arhiepiscopia Argesului si Muscelului au inceput manifestarile religios-culturale dedicate Sfantului Voievod Neagoe Basarab. In aceasta dimineata, in Sala Manole din incinta Palatului Arhiepiscopal, a fost organizat simpozionul cu tema ,,Sfantul Neagoe Basarab - print al pacii si al .....
Data: Sep 25, 2011
In ziua sarbatoririi Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, la 29 iunie 2012, Capela Penitenciarului de maxima siguranta din Giurgiu isi sarbatoreste hramul. Cu acest prilej, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Sfanta Liturghie va fi savarsita de catre .....
Data: Jun 28, 2012
Astăzi, 6 decembrie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, parohia Chintinici din Protopopiatul Roznov a derulat la Liceul Teoretic Roznov proiectul educaţional internaţional „Micul creştin“, faza a II-a, decembrie 2012. La concurs au .....
Data: Dec 6, 2012
Corul de Copii și Tineret al Patriarhiei Romane cauta noi membri. Cei care au aptitudini muzicale și care doresc sa faca parte din Corul ”Symbol” sunt invitați sa participe la .....
Data: Sep 18, 2014
Data: Sep 21, 2014
]]>Sectorul social-filantropic al Administraţiei Patriarhale informează că Administraţia Naţională a Penitenciarelor, scoate la concurs 14 posturi .....
Data: Dec 5, 2015

Data: Jun 28, 2018
Calendar
Recomandari
Contact
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
