Stiri ortodoxe: biserica - Actualitate ortodoxa - pagina 2192
... Preasfinţia Sa a remarcat că „Biserica are mijloacele ei de rezolvare a unor probleme, pe cale duhovnicească“. „Această cale este cea mai importantă. Oamenii se luminează la minte şi se înţeleg mai bine dacă se întâlnesc. S-a amintit despre .....
Data: Jan 21, 2013
Biserica noastră l-a pomenit astăzi pe Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, care ocroteşte biserica Schitului Poieni, de pe masivul Cireşoaia, din judeţul Bacău. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi .....
Data: Jan 20, 2013
... Mare (vatra mănăstirii de 14 ha care cuprinde biserica, muzeul, chiliile, gospodăria și dependințele anexe), și care a fost câștigat irevocabil de mănăstire prin decizia unui complet de trei judecători ai Tribunalului Suceava din 1 iulie 2011. Însă alți patru judecători .....
Data: Jan 20, 2013
În biserica parohiei Oprişeni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a fost oficiată ieri slujba înmormântării pentru preotul Ioan Iordăchescu, fost paroh al parohiei „Sfântul Ilie“ din Fălticeni. Înmormântarea, .....
Data: Jan 20, 2013
În Biserica Toma Cozma din Iaşi a fost oficiată ieri slujba Parastasului pentru Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 163 de ani de când marele poet s-a născut. Slujba religioasă a fost săvârşită în cadrul manifestărilor .....
Data: Jan 20, 2013
... binele si cel care beneficiaza de el. De aceea, Biserica a inteles cel mai bine aceasta Evanghelie a Mantuitorului Iisus Hristos de la leprosul vindecat si multumitor sau recunoscator atunci cand a insistat si insista ca noi sa-I multumim lui Dumnezeu, iar multumirea si recunostinta .....
Data: Jan 20, 2013
... care au in centru discreditarea notiunilor de biserica, credinciosi, preoti, monahi, ierarhi. Faptul ca in media sunt oglindite preponderent evenimente negative nu ne mai mira, caci exista convingerea de nestramutat a jurnalistilor ca lucrurile pozitive nu aduc audienta. Dar, daca .....
Data: Jan 20, 2013
... partea acestei parohii la proiectul Tineri in Biserica derulat de Episcopia Caransebeșului. Scopul acestei intalniri, la care au participat preoții parohiei mai sus amintite, precum și inspectorul pentru activitați cu tineretul al Episcopiei, a fost punerea bazelor unui Centru de .....
Data: Jan 20, 2013
... lucrarile desfașurate in ultimii ani la biserica ce poarta hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Mai apoi ierarhul, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfanta Liturghie in biserica din aceasta filie. In cadrul cuvantului de invațatura, pornind de la .....
Data: Jan 20, 2013
... oficiata in sobor de preoti si diaconi, la biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena din Parohia Vladuceni, informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Ramnicului.In cuvantul de invatatura rostit dupa citirea Sfintei Evanghelii, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a .....
Data: Jan 20, 2013
Sfintii nationali sunt sfintii al caror cult s-a nascut pe teritoriul unei Biserici nationale autocefale. Existenta acestora demonstreaza si specificitatea etnica a unei Biserici Ortodoxe locale, care a fost prezenta in organizarea Bisericilor Ortodoxe de la inceput si pana in zilele noastre. .....
Data: Jun 6, 2010
Inaltpreasfintitul Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, a prezidat astazi, 14 iulie 2011, la Centrul eparhial, intalnirea Permanentei Consiliului Eparhial, premergatoare sedintei Consiliului Eparhial, de analiza retrospectiva pe semestrul I al anului 2011, dupa cum a precizat parintele Gelu .....
Data: Jul 14, 2011
Biroul de Presa al Patriarhiei Romane ne informeaza:Intrucat in presa laica au aparut articole prin care se promoveaza interesele unor intreprinzatori privati de a infiinta si administra cimitire particulare, Patriarhia Romana face urmatoarele precizari:Potrivit reglementarilor legale .....
Data: Aug 21, 2012
Un nou locaș de rugaciune a fost sfințit in Comunitatea de Madrid duminica, 3 februarie 2013. Preasfințitul Parinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a oficiat slujba de .....
Data: Feb 7, 2013
Sambata, 23 martie 2013, corul Liceului Pedagogic Carmen Sylva , profilul vocational teologic-ortodox, dirijat de profesor Florin Nicolae Şincari a participat la Concursul National Coral, .....
Data: Mar 27, 2013
Partenerii proiectului au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Poliţia Municipiului Iaşi, Poliţia Locală Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“ din .....
Data: Jul 2, 2013
Comisia de Pictura bisericeasca a Patriarhiei Române organizeaza o noua sesiune de examene pentru autorizarea stagiarilor care au efectuat integral perioada de practica pe santiere .....
Data: Mar 13, 2014

Data: Oct 3, 2018

Data: Oct 25, 2018

Data: Oct 31, 2018
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
