Stiri ortodoxe: ctitor - Actualitate ortodoxa - pagina 95
... cu datare încă din secolul al 15-lea, rectitorit în secolul 17 de Mitropolitul Varlaam al Ungrovlahiei.
„Rog pe bunul Dumnezeu să mă întărească în această lucrare deosebită de care sigur atârnă covârștior mântuirea sufletului meu de care trebuie să fiu conștient până la .....
Data: Apr 21, 2020
... Schitul Nemțean Pocrov și-a serbat ctitorul și ocrotitorul spiritual în a doua zi de Paști, luni, 20 aprilie 2020.
Hramul s-a ținut în condițiile impuse de pandemie, fără participarea credincioșilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Protos. Ambrozie Ghinescu, .....
Data: Apr 20, 2020
... de asistență socială sau filantropică, ctitorind multe instituţii sociale, medicale și educaționale, cămine pentru copii, cămine pentru bătrâni, cantine şi adăposturi pentru săraci ş.a..
Şi în prezent, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod responsabil .....
Data: Apr 14, 2020
... restaurat și a împodobit această mănăstire, ctitorind aici o nouă biserică: Paraclisul Sfântul Ilie Tezviteanul, pregătit deja pentru sfințire, precum și noi clădiri pentru chiliile maicilor și ale pelerinilor”, menționează Patriarhul Daniel.
„Părintele Arhiepiscop Gherasim .....
Data: Apr 14, 2020
... aceea, Parohia Doamna Oltea, ajutată de ctitorii bisericii noastre, a oferit prin societatea Scandia Sibiu 1300 Kg de conserve în valoare de 13.000 RON”, a declarat părintele paroh.
Preotul Mihai Popescu a declarat că va intensifica rugăciunea pentru cei afectaţi de .....
Data: Apr 6, 2020
... dăruit de Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, ctitoriei sale Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Bacău și un fragment din racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Este expusă şi pisania Bisericii „Sfântul Procopie” de la Milișăuți (jud. Suceava), precum şi .....
Data: Mar 17, 2020
... a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitorii Catedralei și slujitorii acesteia trecuţi la cele veşnice.
Duminica viitoare, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Sfintei Cruci.
Foto credit: Episcopia Covasnei şi Harghitei
Data: Mar 16, 2020
... înzestrate cu cărțile necesare cultului. A ctitorit la Huși, printre altele, actualul Palat episcopal (1784).
Viitorul Mitropolit Iacob a fost un reorganizator al școlii de pe lângă episcopie, purtându-i de grijă atât cât i-au permis condițiile materiale și vremurile vitrege. .....
Data: Mar 12, 2020
... din Galaţi este ctitorie a membrilor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi în memoria victimelor căzute sub jugul regimului comunist şi a fost construită în stil maramureşean între anii 2008-2011.
Lăcaşul de cult a fost sfinţit în anul 2017 de Arhiepiscopul .....
Data: Mar 10, 2020
... Puiu, un ierarh erudit, un ctitor și misionar jertfelnic” – Pr. Dr. Forin Țuscanu.
Data: Feb 29, 2020
Unul din vesmintele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost adus spre inchinare in Catedrala Arhiepiscopala din Roman. Vesmantul a fost daruit recent parohiei Rachitoasa din Protopopiatul Bacau Sud, unde va ajunge dupa sarbatoarea Invierii Domnului.Mai multe informatii a oferit pentru Radio .....
Data: Feb 25, 2010
Preasfintitul Parinte Episcop Vincentiu a acordat miercuri, 28 aprilie 2010, diplome de excelenta elevilor din Episcopia Sloboziei si calarasilor care au obtinut rezultate deosebite la Olimpiada Nationala de Religie. Copiii au primit pe langa diplome si premii in bani, dar si cateva publicatii .....
Data: May 1, 2010
La Seminarul Teologic Sfantul Apostol Andrei din Galati a avut loc astazi, 13 septembrie, festivitatea de deschidere a noului an scolar, informeaza TRINITAS TV.Seminaristii, alaturi de cadrele didactice si parinti, au participat la Sfanta Liturghie si slujba de Te Deum oficiate in Capela .....
Data: Sep 13, 2011
Mânastirea Tismana din judetul Gorj gazduieste în perioada 1 – 12 septembrie cursurile preotesti pentru acordarea gradului de definitivat si a gradului II în .....
Data: Sep 1, 2014
]]>Preoții din Protopopiatul Băile Herculane au participat, astăzi, 19 noiembrie 2014, la conferința pastoral-misionară de toamnă dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni. De .....
Data: Nov 19, 2014
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va resfinţi duminică, 06 septembrie 2015, Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Ghidion, .....
Data: Sep 5, 2015
]]>Zeci de preoți și asistenți sociali din Arhiepiscopia Clujului au aflat cum pot implementa proiecte de economie socială în parohiile lor. Ei au stat de vorbă cu asistenți sociali din .....
Data: Sep 24, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman a Universităţii din Oradea, .....
Data: Nov 6, 2015
În mesajul aniversar transmis prin intermediul consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, Preşedinele României Klaus Iohannis a evidenţiat contribuţia Patriarhului Daniel în cultivarea valorilor creştine „ca reper de coeziune morală şi etică în lumea contemporană” şi a subliniat .....
Data: Sep 30, 2019
Pe timpul iernii există o nevoie mai mare de ajutor umanitar, în special în orașe, iar Bisericile Ortodoxe locale din întreaga lume au diverse programe pentru asistența persoanelor cu posibilități materiale reduse.
Biserica Ortodoxă a Bulgariei hrănește zilnic sau .....
Data: Dec 12, 2019
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
