Stiri ortodoxe: dintr - Actualitate ortodoxa - pagina 208
... celebrului cărturar Petru Maior, a fost unul dintre profesorii care au activat în școală. Începând cu anul 1912, clădirea a fost transformată în casă de locuit pentru cântăreții bisericii și, apoi, pentru oamenii de serviciu.
Perioada cuprinsă între anii 1988-1990 este .....
Data: Nov 3, 2021
... se manifestă solidaritatea şi cooperarea dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educațional şi social, respingându-se orice formă de extremism etnic sau religios.
Prezenţa domnului Aurel Vainer în acest Consiliu, ca reprezentat principal al .....
Data: Nov 2, 2021
... lume, „o temă care ne provoacă pe fiecare dintre noi şi nu doar antropologia creştină, ci antropologia în general”.
„Premisa fundamentală de la care am plecat pentru organizarea unei astfel de manifestări ştiinţifice se referă nu doar la contextul pandemic de .....
Data: Nov 2, 2021
... peste omenire în secolul 4 atunci mureau 50% dintre oameni. Nouă ni se pare că doar acum avem pandemii. Erau și pe vremea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian – și cei de la Roma și cei din Asia, dar și pe vremea Mântuitorului”, a spus Mitropolitul Iosif amintind .....
Data: Nov 2, 2021
... lucrări de consolidare și restaurare.
Dintre lucrările executate asupra lăcașului de cult în perioada 2011-2021: subzidirea și consolidarea lăcașului de închinare, refacerea tencuielii exterioare și interioare și a Sfintei Mese din Altar, realizarea unei noi picturi în .....
Data: Nov 2, 2021
... în cult.
„Anton Pann a fost unul dintre primii intelectuali (un pionier) care au luptat pentru ființarea unei culturi românești. Era moda vremii (final de sec. 18, început de sec. 19) ca totul să aibă identitate naţională. Nu exista până atunci nici în alte state din Vest .....
Data: Nov 2, 2021
... 10.435 de soldați ai Armatei Române. 10.384 dintre ei sunt înmormântați în Cimitirul Militar Central al Armatei Regale Române din Zvolen, 36 de în cimitirul din Stará Turá și 15 în Trenčianska Teplá.
La Palatul Patriarhiei, in Sala Consilium, a fost organizata astazi, 12 mai, o conferinta de presa in legatura cu hotararea Patriarhiei Ierusalimului referitoare la Asezamantul Romanesc de la Ierihon. Conferinta de presa a fost sustinuta de Preasfintitul Parinte Ciprian Campineanul, .....
Data: May 12, 2011
La eveniment a luat parte Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu ing. Romeo Rădulescu, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, prof. drd. Florin Epure, Director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi .....
Data: Sep 19, 2011
Manastirea Cozia, ctitoria marelui voievod Mircea cel Batran, intr-un cadru liturgic solemn si-a serbat astazi, 24 iunie, patronul spiritual, pe Dumnezeu in Sfanta Treime. Praznicul a .....
Data: Jun 25, 2013
]]>La Duminica a doua după Rusalii, a Sfinţilor Români, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Jun 14, 2015

Data: Dec 29, 2018
Părintele Patriarh Daniel a prezentat în Joia Mare mai multe modalităţi prin care îl putem primi duhovniceşte pe Hristos în sufletele noastre. Explicaţia sa a venit şi în contextul în care, din cauza pandemiei, credincioşii nu s-au putut împărtăşi ca de obicei în Postul Mare cu .....
Data: Apr 16, 2020
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
