Stiri ortodoxe: dintr - Actualitate ortodoxa - pagina 712
... mucenic, în trei lăcaşuri de cult. Unul dintre acestea a fost Biserica Tuturor Sfinţilor Români din Cartierul Titan, unde a fost adus un fragment din Moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, de la Reşedinţa Patriarhală. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de .....
Data: May 5, 2015
... urmă cu aproape un an şi jumătate, câţiva dintre credincioşii mănăstirii noastre, având evlavie către Sfântul Cuvios Sfinţit Mare Mucenic Efrem cel Nou, şi-au dorit ca în lăcaşul unde se întâlnesc cu Dumnezeu la fiecare Sfântă Liturghie să fie găzduit şi Sfântul pe care îl simţeau .....
Data: May 5, 2015
... teologie de o mare profunzime privind legătura dintre învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mandatul misionar al Bisericii, tradiţia Bisericii Ortodoxe şi lumea postmodernă. Pe lângă acestea, detalierea diferitelor aspecte ale modului în care Biserica Ortodoxă Română a .....
Data: May 5, 2015
... unor edificii în orașul Galaţi, una dintre acestea fiind Biserica Precista din municipiu. În prezent, pe promontoriul de la Tirighina – Bărboşi se mai vede la suprafaţa solului doar colţul sud-estic al castrului roman precum și resturi ale fundaţiilor pe laturile de nord și .....
Data: May 5, 2015
... și, la nevoie, se suplinesc. Însă nici una dintre ele nu poate să convingă în lipsa celei de-a treia, care este viața sfântă. Ierarhul a impresionat auditoriul prin toate cele trei calități, citând scrieri biblice (2 Petru), patristice (Sf. Ioan Gură de Aur) și moderne (Gala .....
Data: May 5, 2015
... specialiştilor în arta bisericească, aleşi dintre istoricii de artă, pictorii, restauratorii şi cercetătorii iconografiei bizantine de la noi din ţară. Comunicările acestei conferinţe vor fi publicate ulterior într-un volum care va fi tipărit la Editura BASILICA a Patriarhiei .....
Data: May 5, 2015
... şi, la nevoie, se suplinesc. Însă nici una dintre ele nu poate să convingă în lipsa celei de-a treia, care este viaţa sfântă. Sâmbătă dimineaţa, la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg de cei patru ierarhi, cu participarea preoţilor din eparhia .....
Data: May 5, 2015
... de după căderea Constantinopolului. Unul dintre ei, aproape necunoscut până în secolul al XX-lea, dar foarte cinstit astăzi, pentru ajutorul pe care îl oferă, prin mila lui Dumnezeu, tuturor celor care îi solicită aceasta, este Sfântul Efrem cel Nou. În ședința de lucru din 22 .....
Data: May 5, 2015
... în 1850. Păstorirea sa este legată de unele dintre cele mai importante perioade pentru Ţările Române. Astfel, a fost preşedintele Divanului Ad-hoc din Bucureşti şi al Adunării elective care a hotărât ca Alexandru Ioan Cuza să fie domnitor al celor două principate româneşti. De .....
Data: May 5, 2015
... Mânăstirea Lainici pentru a-l cinsti pe unul dintre părinţii ocrotitori şi rugători ai noştri înaintea lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Irodion. În toate slujbele săvârşite, începând cu Vecernia şi Privegherea de aseară şi continuând cu Acatistul şi Sfânta Liturghie de astăzi, am simţit .....
Data: May 5, 2015
La Craiova Fundatia Cuvantul care zideste , patronata de Mitropolia Olteniei, a organizat la Biblioteca judeteana Alexandru si Aristia Aman cea de-a patra editie a Festivalului-concurs de desen si icoane pentru copii Icoana - fereastra spre cer .Mai multe informatii despre acest .....
Data: Jun 1, 2010
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR ne informeaza:Referitor la asa-zisul protest al cadrelor medicale de la Spitalul Clinic dr. Ioan Cantacuzino din data de 27 ianuarie 2011, eveniment prezentat fara obiectivitate de un anumit canal de televiziune si de o serie de .....
Data: Feb 1, 2011
În Duminica a 33-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi .....
Data: Feb 4, 2012
Un nou spectacol organizat în vederea construirii Asezamântului social „Sfântul Onufrie“, destinat copiilor aflati în dificultate, lânga .....
Data: Nov 7, 2013
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social, a oferit astazi pachete cu alimente si produse de igiena, persoanelor nevazatoare aflate în Centrul de Recuperare si Reabilitare .....
Data: Dec 4, 2013
Juriul competiţiei a fost compus din Iulia Stavarachi, consultant artistic Ateneul Tătăraşi Iaşi şi colaborator Radio Iaşi, Sorin Otînjac, artist plastic şi cadru didactic la Universitatea de Arte Plastice Iaşi, Eugen Mircea, .....
Data: Feb 21, 2014
]]>Sărbătoarea Sfintei Treimi este ziua când Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române se află în sărbătoare - două dintre componentele sale, radioul și televiziunea, purtând numele .....
Data: May 29, 2015
]]>Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, și-a sărbătorit miercuri, 11 noiembrie 2015, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare .....
Data: Nov 11, 2015
În predica rostită marți, Patriarhul Daniel a prezentat două aspecte ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume prin Sfântul Dimitrie cel Nou: pe de o parte delicatețea și ajutorul minunat oferit credincioșilor, iar pe de altă parte, „medicamentele amare” administrate pentru .....
Data: Oct 27, 2020
|
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a resfințit joi biserica „Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul” din cadrul Ansamblului Mănăstirii ..... Data: Dec 2, 2023 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
