Stiri ortodoxe: dintr - Actualitate ortodoxa - pagina 831
... ceasuri în rugăciune şi comuniune, o parte dintre ei împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Foarte mulţi creştini şi-au serbat şi onomastica, ocazie cu care au fost felicitaţi de Arhipăstorul lor. Gândurile bunilor rugători s-au îndreptat şi către cei .....
Data: Jan 7, 2015
... Ioan Botezătorul - Brestei” este una dintre puţinele biserici din Craiova ridicate în timpul regimului communist, lucrările de pictură fiind însă finalizate abia în anul 2000, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Nestor al Olteniei.
Data: Jan 7, 2015
... lui a fost asemenea îngerilor; cel mai mare dintre profeţi, cel care a făcut legătura dintre Vechiul şi Noul Legământ. Au fost mulţi profeţi mari în Vechiul Testament, dar nici unul nu a fost mai mare decât Ioan Botezătorul. În primul rând că el a vorbit asemenea celor de .....
Data: Jan 7, 2015
... şi Duhul Sfânt. Cei Trei, Unul sunt. Cei Trei, dintru început sunt. Nu a fost niciodată o vreme în care Cei Trei să nu fi fost şi să nu fi fost împreună. Aceasta deoarece Dumnezeu este perfect, Dumnezeu este desăvârşit, Dumnezeu este neschimbător, neschimbabil, imuabil, în .....
Data: Jan 7, 2015
... omenirii de către Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci. De aceea, El a proorocit că «Cel ce vine după mine este mai mare decât mine» şi că «Acestuia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor Sale», precum şi că «Eu vă botez cu apă spre iertarea păcatelor, dar Acesta .....
Data: Jan 7, 2015
... lui a fost asemenea îngerilor; cel mai mare dintre profeţi, cel care a făcut legătura dintre Vechiul şi Noul Legământ. Au fost mulţi profeţi mari în Vechiul Testament, dar nici unul nu a fost mai mare decât Ioan Botezătorul. În primul rând că el a vorbit asemenea celor de .....
Data: Jan 7, 2015
... ceasuri în rugăciune şi comuniune, o parte dintre ei împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Foarte mulţi creştini şi-au serbat şi onomastica, ocazie cu care au fost felicitaţi de Arhipăstorul lor. Gândurile bunilor rugători s-au îndreptat şi către cei .....
Data: Jan 7, 2015
... aruncat Sfânta Cruce în apa Dunării, iar unul dintre tinerii creştini prezenţi a ridicat-o din apă, continuându-se, astfel, o datină ce dăinuie de veacuri în sufletul poporului nostru.
Data: Jan 7, 2015
... au sărbătorit ziua Botezului Domnului. Mulți dintre ei au ales să participe la slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen la Catedrala arhiepiscopală ”Sfântul Ioan cel Nou. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen a vorbit .....
Data: Jan 7, 2015
... împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost așezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost .....
Data: Jan 7, 2015
Biserica Ortodoxa s-a aflat astazi in a XXXII-a Duminica dupa Rusalii, numita si a lui Zaheu . In cadrul Sfintei Liturghii a fost citita pericopa scripturistica din Evanghelia dupa Luca, capitolul 19, versetele 1-10. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a participat la Sfanta Liturghie .....
Data: Jan 17, 2010
Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a primit astazi, 17 iulie, vizita unei delegatii de la Academia de Litere, Ştiinte si Arte din La Rochelle, Franta, informeaza TRINITAS TV. Cu aceasta ocazie Inaltpreasfintia Sa le-a prezentat Catedrala Mitropolitana din Sibiu. Un .....
Data: Jul 17, 2010
Cursurile de perfecţionare iniţiate în cadrul Centrului de Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca” sunt direcţionate pe următoarele linii, care au fost experimentate pe parcursul celor cinci ediţii anterioare, şi care urmează a fi .....
Data: Aug 8, 2011
Preotii si diaconii din Cetatea Baniei s-au intalnit duminica seara cu Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Irineu, in cadrul traditionalei receptii de inceput de nou an, informeaza TRINITAS TV.Inaltpreasfintia Sa a multumit lui Dumnezeu pentru realizarile din anul care a trecut si a .....
Data: Jan 9, 2012
Credincioşii din parohia Humosu - Sireţel, Protopopiatul Paşcani, vor avea bucuria de a participa mâine la slujba de resfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“. Lăcaşul de cult va fi târnosit de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al .....
Data: Jul 14, 2012
In parohiile ortodoxe clujene se desfasoara in aceasta perioada proiectul Dezbateri despre viata de familie. Intalnirile sunt organizate de Asociatia crestina Agape si au loc in lunile .....
Data: Feb 25, 2013
La slujba săvârşită pentru odihna sufletului Preafericirii Sale au participat membri ai familiei, precum şi numeroşi credincioşi din parohie. Amintim că pe 30 iulie 2007, PF Teoctist, cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe .....
Data: Jul 29, 2013
]]>Biserica din Cartierul ANL Brâncuşi, Sector 6 Bucureşti, a îmbrăcat haine de sărbătoare joi, 01 octombrie 2015. Lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul în ziua de prăznuire a .....
Data: Oct 2, 2015

Data: Feb 24, 2017
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Mitropolitul Ioan al Bantului și-a îndreptat atenția spre persoanele private de libertate din Penitenciarul Timișoara.
10 persoane selectate cu ajutorul conducerii pentienciarului au primit din partea ierarhului un .....
Data: Jan 8, 2021
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
