Categorii
Cautare
Stiri ortodoxe: este - Actualitate ortodoxa - pagina 1576
Rezultatele cautarii in categoria: Actualitate ortodoxa
... de credincioşi, locaşul de închinare este locul cel mai preţios în care aceştia se întâlnesc cu Dumnezeu în rugăciune sfântă. Acolo, ei aduc laudă şi recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le revarsă necontenit în viaţa lor personală şi în lucrarea de sfinţire a .....
Data: Nov 9, 2015
... trecute pentru ca astfel să fim părtaşi acestei tristeţi nemărginite care cuprinde familiile celor încercaţi în aceste zile. Am putut vedea creştini venind de la sfintele biserici după Sfânta Liturghie, participând la acest moment emoţionant şi de trăire duhovnicească pentru .....
Data: Nov 9, 2015
... mijlocul credincioşilor parohiei, cu prilejul acestei sărbători. De asemenea, părintele a mulţumit şi credincioşilor care s-au implicat în organizarea hramului. La finalul Sfintei Liturghii a avut loc un moment artistic susţinut de mai mulţi elevi ai Liceului Brâncoveanu Vodă din .....
Data: Nov 9, 2015
... că moartea nu face parte din natura omului, ci este cauzată de păcate. „Toate aceste învieri din morţi vor să ne spună că moartea nu ar trebui să vină niciodată. Ea este semnul păcatelor noastre pentru că noi păcătuind ne-am înjugat cu moarte, noi nu am fost creaţi .....
Data: Nov 9, 2015
... Sute de credincioşi au venit, în aceste zile, să aducă cinstire moaştelor Sfântului Ierah Nectarie de la mănăstirea Radu Vodă. Sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie şi ale Sfântului Efrem cel Nou au fost scoase în procesiune sâmbătă, 07 noiembrie 2015, de către obștea .....
Data: Nov 9, 2015
... de la Clubul Colectiv. Legătura cu Dumnezeu este singura nădejde că noi nu vom încheia capitolul vieţii noastre la mormânt „Oamenii înţelepţi înţeleg faptul că noi nu rămânem veşnic aici (n.r. pe pământ), rămânem un timp apoi trebuie să mergem să dăm răspuns înaintea .....
Data: Nov 8, 2015
... Tronos al Catedralei Patriarhal. Aceasta este a treia zi în care s-au înălţat rugăciuni pentru pace şi unitate, în această perioadă de durere, dar şi de frământare socială.
Data: Nov 8, 2015
... se poate îmbunătăţi. Pentru noi, aceasta este bucuria supremă, că putem să le alinăm suferinţa, fie şi puţin.” Până acum voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului s-au implicat în mai multe campanii umanitare. Dintre acestea amintim campania Donează sânge, .....
Data: Nov 8, 2015
... de credincioşi, locaşul de închinare este locul cel mai preţios în care aceştia se întâlnesc cu Dumnezeu în rugăciune sfântă. Acolo, ei aduc laudă şi recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le revarsă necontenit în viaţa lor personală şi în lucrarea de sfinţire a .....
Data: Nov 8, 2015
... trecute pentru ca astfel să fim părtaşi acestei tristeţi nemărginite care cuprinde familiile celor încercaţi în aceste zile. Am putut vedea creştini venind de la sfintele biserici după Sfânta Liturghie, participând la acest moment emoţionant şi de trăire duhovnicească pentru .....
Data: Nov 8, 2015
Articole aleatorii
In Duminica a 3-a dupa Rusalii, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Dr. Irineu a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitana Sfantul Dumitru din Craiova.Prea Sfintitul Parinte Gherasim, Episcopul Ramnicului, a slujit la Catedrala Episcopala 'Sfantul Nicolae' din Ramnicu .....
Data: Jun 30, 2009
DIALOG PENTRU PROMOVAREA INCLUZIUNII SOCIALEConstatam cu ingrijorare ca Romania, ca si intreaga Europa, se confrunta cu o serie de fenomene care afecteaza integrarea sociala a persoanelor vulnerabile, cu efecte asupra respectarii egalitatii de sanse in ceea ce priveste accesul la .....
Data: Nov 17, 2009
In Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic, Preasfintitul Parinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor a slujit Sfanta Liturghie la Parohia Sfantul Ioan Botezatorul din Mun. Slatina, informeaza episcopiaslatinei.ro.In cuvantul de invatatura, Preasfintia Sa a subliniat .....
Data: Jun 9, 2011
Elevii Seminarului Teologic Ortodox 'Sfantul Iosif Marturisitorul' din Baia Mare au revenit de astazi la cursuri. Seminaristii au participat la Sfanta Liturghie si slujba de Te Deum, oficiate in Catedrala episcopala de Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei .....
Data: Sep 15, 2011
A devenit deja traditie ca, în prima parte a Postului Craciunului, în Parohia Namoloasa Sat din Protoieria Covurlui, judetul Galati, sa fie organizate seri de rugaciune si .....
Data: Nov 20, 2013
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat marţi, 22 decembrie de la ora 10:00 slujba sfeştaniei în noua locuinţă a familiei .....
Data: Dec 23, 2015
]]>Miercuri, 23 decembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, i-a vizitat pe copiii de la Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău. .....
Data: Dec 25, 2015
Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi-a serbat joi ocrotitoarea, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Ioachim.
Ierarhul s-a adresat .....
Data: Oct 15, 2021
„Candidaţii la examenul de capacitate preoţească din ultimii ani au fost în jur de 80 în fiecare an, ceea ce arată efervescenţa unei vieţi bisericeşti, a unei lucrări şi a unei dorinţe de a împlini cuvântul Mântuitorului, de a fi propovăditori ai Evangheliei”, a spus miercuri .....
Data: Dec 8, 2021
Calendar
Recomandari
Contact
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
