Stiri ortodoxe: este - Actualitate ortodoxa - pagina 1856
... Olteniei îşi vor sărbători hramul. Printre acestea, Biserica "Sfinţii Apostoli" din Craiova este cunoscută ca fiind una dintre cele mai vechi ale municipiului. Situată pe strada cu acelaşi nume, foarte aproape de centrul vechi al oraşului, biserica este monument .....
Data: Jun 29, 2015
... de credinţă ale Bisericii primare, călăuze peste timp pentru creştinii din întreaga lume. Importanţa egală a celor doi Apostoli este arătată în mod simbolic de Sfântul Apostol Luca în cartea Faptele Apostolilor din Sfânta Scriptură. Capitolele 1-14 ale cărţii Faptele .....
Data: Jun 29, 2015
... Cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este atestată în Constituțiile Apostolice (VIII, 33): 'Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învățătorii voștri în Hristos și v-au învrednicit de Duhul Sfânt'. Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care .....
Data: Jun 29, 2015
... alt="" width="200" />]]>Peste două sute de credincioşi au participat în Duminica a IV-a după Rusalii la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Inaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Biserica paraclis-mitropolitan „Sfântul Ilie .....
Data: Jun 29, 2015
... în anul 1967. Biserica, monument istoric, este construită din piatră şi cărămidă în stil baroc. Turnul, situat deasupra pronaosului, are înălţimea de 32 m şi este din cărămidă şi acoperit cu tablă de cupru, iar pardoseala este din plăci de ceramică cu motive populare. .....
Data: Jun 29, 2015
... loviturile celorlalți și s-au resemnat. Curios este însă faptul că în Sfânta Scriptură găsim oameni puternici, oameni bogați, precum împăratul David sau cel mai bogat om al Orientului din acea vreme - Iov, dar care aveau inimă înfrântă, cuget smerit, iar umilința era definiția .....
Data: Jun 29, 2015
... Dumnezeu. Credinţa, a mai arătat Chiriarhul, este condiţia esenţială pentru dobândirea mântuirii, este modul prin care primim harul divin, care ni se oferă prin Hristos, pentru a conlucra cu el. În continuare, Preasfinţitul Părinte Ambrozie i-a îndemnat pe credincioşii .....
Data: Jun 29, 2015
... paroh Vasile Raus, în momentul de față este pregătită de pictură.
Data: Jun 29, 2015
... Simțea că puterile i se sfârșesc și nu peste multă vreme își va da și el duhul în mâinile Părintelui ceresc, lăsându-și eparhia în purtarea de grijă a Păstorului cel Bun. Își aduse aminte de ceasul inspirației imnului „Te Deum laudamus”, din acea zi sfântă și unică a cugetării lui .....
Data: Jun 29, 2015
... străinătate a rămas un fel de intrare în poveste. O schimbare de decor, de personaje, de repere şi un alt fel de timp, dacă nu chiar o ieşire din timp. O altă lume, oarecum fermecată şi năzdrăvană. Trecerea fiecărei frontiere este trăită cu intensitate şi uimire, toate .....
Data: Jun 29, 2015
Mesajul transmis de SS Kiril, Patriarhul Moscovei si al intregii RusiiSalut calduros comunitatea stiintifica crestina, adunata in capitala Romaniei ortodoxe la un congres dedicat Sfantului Vasile cel Mare si celorlalti Sfinti Parinti Capadocieni. Biserica Ortodoxa Romana, care are o legatura .....
Data: Nov 3, 2009
Peste 1000 de oameni au participat astazi la sfintirea noii biserici a Manastirii argesene Ciocanu. Slujba de tarnosire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Inaltpreasfintitul Parinte .....
Data: Nov 21, 2012
Astazi, 25 noiembrie, in Catedrala Episcopala din Giurgiu s-au desfasurat manifestari religioase inchinate Sfintei Mari Mucenite Ecaterina, sarbatorita in Biserica Ortodoxa, dupa cum .....
Data: Nov 25, 2012
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi au organizat ieri la Muzeul Unirii din Iaşi vernisajul expoziţiei „Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare“. .....
Data: Nov 27, 2012
In ziua de 17 decembrie 2012, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Centrul Eparhial pentru copii si tineret Sfantul Ioan Valahul", s-a desfasurat .....
Data: Dec 18, 2012
Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe 25 noiembrie pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, care a trăit la începutul secolului al IV-lea. În Iaşi va fi sărbătoare la Biserica Toma Cozma, construită în anul 1807, pe coasta vestică a .....
Data: Nov 23, 2013
Cu acest prilej, micuţii au vizitat mai multe obiective religioase şi culturale importante din judeţul Neamţ. Excursia s-a desfăşurat cu sprijinul Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi cu .....
Data: Jun 26, 2014
]]>Catedrala Mitropolitană din Craiova şi-a serbat luni, 26 octombrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, informează site-ul oficial al Mitropoliei .....
Data: Oct 29, 2015

Data: Oct 7, 2018
|
Preasfințitul Părinte Lucian a efectuat miercuri mai multe vizite pastorale in centrele de copii și varstnici din Episcopia Caransebeșului. .....Data: Dec 9, 2023 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
