Stiri ortodoxe: este - Actualitate ortodoxa - pagina 2119
... Sfântul Ioan Moși. Astfel, pe parcursul a peste două ore copiii care au participat la eveniment au avut posibilitatea să își dezvolte ideile artistice creându-și fiecare propriul mărțișor și felicitare. S-a lucrat cu mult drag şi creativitate, ne-a spus părintele Alexandru Mortici .....
Data: Mar 2, 2015
... Bacău, însoţiţi de preoţii lor. Aşa cum este tradiţia acestor seri de rugăciune, la sfârşitul slujbei, cei prezenţi s-au împărtăşit din cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim“, a declarat părintele inspector Constantin Gherasim.
Data: Mar 2, 2015
... care a realizat acest proiect. Proiectul este o premieră în Mitropolie? Aş putea spune că este o premieră pentru că până acum nu s-au accesat fonduri europene. Este o premieră faptul că am accesat astfel de fonduri în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi .....
Data: Mar 2, 2015
... implicare totală, iar marea noastră dorinţă este ca această asociaţie să se dezvolte şi să ajungem la cât mai multe filiale în ţară. Credem că este un moment important pentru părinţi, pentru ora de religie, este un moment în care fiecare dintre noi, în rolul nostru de .....
Data: Mar 2, 2015
... pentru viaţă“. Studenţi şi membri ai acestei organizaţii sunt prezenţi, în fiecare zi de vineri, în faţa Clinicii de Obstretică-Ginecologie „Dominic Stanca“ de pe Bulevardul „21 Decembrie“, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania. Aici ei citesc Psaltirea şi se roagă pentru .....
Data: Mar 2, 2015
... de astăzi“. Biserica Harşu din Craiova este închinată Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi Sfântului Mare Mucenic Haralambie. Este monument istoric, numărându-se printre cele mai de seamă locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei. În actualitatea vieţii filantropice .....
Data: Mar 2, 2015
... fost una lăudabilă. Dar adevărata răsplată este faptul că, prin aceste activităţi şi proiecte, copiii noştri devin mult mai responsabili, regăsesc în sufletul lor bucuria de a oferi, de a ajuta pe cel de lângă ei, iar evenimentele la care ei participă au rolul de a le .....
Data: Mar 2, 2015
... care s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 450 de părinți care au participat ca membri fondatori ai aceste filiale a Asociației Părinți pentru Ora de Religie. Ședința a început cu rugăciunea „Împărate ceresc”, apoi domnul Doru Iamandei, vicepreședinte al Asociației .....
Data: Mar 2, 2015
... în diaspora de mai multe zeci de ani ea este şi un bun prilej de manifestare a comuniunii frăţeşti inter-ortodoxe. Acest lucru este valabil şi pentru cele cinci jurisdicţii sau Eparhii Ortodoxe, de diferite naţionalităţi, care funcţionează în Ungaria (Exarhatul pentru .....
Data: Mar 2, 2015
... alt="" width="200" />]]>„Cu noi este Dumnezeu!” Aşa au cântat cele câteva mii de oameni participanţi la tradiţionala procesiune din Duminica Ortodoxiei de la Biserica Icoanei din Capitală. După procesiune, pe scena amplasată în Parcul Grădina Icoanei, Preasfinţitul Părinte .....
Data: Mar 2, 2015
Vineri, 6 martie 2009, ora 12:00, in Catedrala patriarhala, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va oficia o slujba de pomenire pentru fericitul intru adormire Parinte Miron Cristea, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, la implinirea a saptezeci de ani de la trecerea sa la cele .....
Data: Mar 5, 2009
Tinerii care doresc să se înscrie o pot face, până la 12 septembrie, la sediul ONG-ului din str. Matei Basarab nr. 17 bis (vizavi de Catedrala "Sfântul Dumitru") sau pe adresa [email protected]. În .....
Data: Aug 30, 2011
14 copii cu Sindromul Down, autism si tetrapareza spastica participa, la Curtea de Arges, la actiunea intitulata Mancarica pentru mamica mea . Cursurile de gatit si igiena personala realizate de persoane calificate, voluntari, dureaza patru saptamani.Dupa cum informeaza TRINITAS TV, la debutul .....
Data: Nov 26, 2011
La Galati s-a reunit pe 13 ianuarie 2012 Permanenta Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos. Şedinta a fost prezidata de chiriarhul locului, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian, informeaza TRINITAS TV. Alaturi de consilierii eparhiali au fost prezenti si protopopii din .....
Data: Jan 14, 2012
Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, a sfintit joi, 6 septembrie 2012, noul altar de vara, ridicat in incinta Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures, unde a liturghisit si a predicat, conform Ziarul Lumina.La .....
Data: Sep 8, 2012
La final, credincioşii au primit câte un pachet cu alimente. Duminică dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitorii lăcaşului de închinăciune. La slujbele dedicate hramului au .....
Data: Feb 2, 2014
]]>Rohia este locul în care a vieţuit ca monah, cu multă smerenie şi credinţă, Nicolae Steinhardt. Mulţumind lui Dumnezeu pentru faptul că a devenit creştin, .....
Data: Aug 31, 2015
Fiii satului sibian Ştenea plecați în lume și reveniți acasă în luna august au avut parte duminică de o primire specială.
De Sărbătoarea „Fiii satului” casele au fost pregătite, gardurile au fost împodobite cu covoare țesute, iar clopotele bisericii au răsunat, .....
Data: Aug 23, 2019
1.842.040 de români îşi sărbătoresc onomastica vineri, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Peste un milion dintre sărbătoriți sunt femei.
|
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a transmis un mesaj de felicitare la Simpozionul dedicat implinirii a 180 de ani de la inființarea primei ..... Data: Aug 21, 2024 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
