Stiri ortodoxe: este - Actualitate ortodoxa - pagina 4359
... mână, veşnică, în ceruri. Aceasta este realitatea. Aceasta este credinţa creştină care ne întăreşte, ne face curajoşi în faţa necazurilor şi chiar în faţa morţii”, a subliniat Părintele Mitropolit Andrei.
La finalul Sfintei .....
Data: Nov 7, 2011
... total de copii care vor fi trimişi în aceste tabere va fi de 6.000.
susa: ziarullumina.ro
... Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt ocrotitorii acestei şcoli. Manifestările culturale dedicate acestei instituţii au început pe 1 noiembrie şi se vor încheia mâine. „Ne vom ruga pentru foştii profesori şi elevi ai liceului care au plecat la Domnul. Apoi .....
Data: Nov 6, 2011
... de sărbătoare. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început ieri-dimineaţă cu slujba Utreniei şi a continuat cu Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. A urmat Sfânta Liturghie în timpul căreia s-au împărtăşit toţi copiii prezenţi. .....
Data: Nov 6, 2011
... Scopul tradiţional al criticii textuale este de a stabili arborele genealogic al manuscriselor şi a urca progresiv, aproape de original. Textul critic este o lucrare de laborator, care nu ţine cont de tradiţia vie, de citire şi de înţelegere a Scripturii din primele .....
Data: Nov 6, 2011
... Sfantul Apostol Andrei.'Emotia noastra este mare, deoarece Sfantul Apostol Andrei viziteaza inca o data, cu trupul, locurile pe unde a trecut si a predicat Evanghelia mantuirii. Impreuna cu el, ne intarim si noi, in unitatea Duhului, cu Preafericirea Voastra, cu iubitii clerici si .....
Data: Nov 6, 2011
... II din Protopopiatul Ramnicu-Valcea implineste zilele aceste 300 de ani de la zidire. Lacasul de cult cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil a fost ctitorita in anul 1711 de staretul Manastirii Cozia de atunci.Cu acest prilej, parohia organizeaza incepand de .....
Data: Nov 6, 2011
... 6 noiembrie 2011, hramul. Aceasta parohie este cea mai noua din municipiul Dej, fiind infiintata printr-o decizie a Permanentei eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului din 9 mai 2011.Slujbele dedicate hramului au debutat inca de aseara cu slujba Vecerniei și au continuat astazi cu .....
Data: Nov 6, 2011
... prezenta lacasului de cult in mijlocul lor este de un real folos, ei putand beneficia in permanenta de asistenta religioasa dupa cum a mentionat capitanul Mihai Cojocariu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Iasi.
Data: Nov 6, 2011
... al Arhiepiscopiei Bucurestilor: Anul acesta este abordata tema Sfantului Botez si a Sfintei Cununii, iar referentii desemnati, din partea fiecarei protoierii, pentru a conferentia, vor discuta tema botezului si a cununiei din perspectiva nasterii de prunci ca bucurie a familiei .....
Data: Nov 6, 2011
Credincioşii din Suceava şi din localităţile limitrofe au participat ieri la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, ocrotită de Sfântul Ioan cel Nou. Programul liturgic a început miercuri seara cu slujba Privegherii. Ieri dimineaţă, .....
Data: Jun 3, 2011
In ziua de 11 octombrie 2011 s-a desfasurat in Parohia Soborul Maicii Domnului din orasul Puerto de Sagunto conferinta preoteasca a Protoieriei Castellón. Dupa cum ne-a informat parintele protoiereu Aurelian Stoica, in cadrul intalnirii a fost sustinuta referatul cu tema Sfanta .....
Data: Oct 13, 2011
Data: Jun 18, 2013
Sâmbata, 22 martie 2014, s-a desfașurat la Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului .....
Data: Mar 23, 2014
Cele opt femei cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 54 de ani s-au întrecut în măiestria confecţionării de brăţări, fiind fascinate de produsele realizate de voluntarii fundaţiei. Acesta este un început al reintegrării .....
Data: Jun 13, 2014
]]>Mâine încep Serile Filocalice ”Dumitru Stăniloae”, manifestări organizate anual, în Postul Nașterii Domnului, de ASCOR Bucureşti. Prima conferință va fi susținută de Preasfințitul .....
Data: Nov 19, 2014
]]>1 decembrie 1918 (18 noiembrie st.v.) - Adunarea națională românească de la Bălgrad (Alba Iulia) - cu 1228 de delegați aleși - proclamă unirea necondiționată a Transilvaniei, .....
Data: Dec 1, 2014
]]>Pentru a întâmpina cu bucurie şi smerenie praznicul Naşterii Domnului, în data de 16 decembrie, Casa de Cultură din Anina a organizat concertul de colinde „Iată vin colindătorii”, în .....
Data: Dec 18, 2014
Muzeul Naţional Cotroceni lansează sâmbătă, 16 mai 2020, expoziţia online „Conferinţa de Pace de la Paris (1919-2020)”, anunţă Agerpres.
Prin acest .....
Data: May 15, 2020
Preasfinţitul Părinte Antonie a efectuat joi o vizită la Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi din municipiul Bălţi, Republica Moldova.
În contextul acestei vizite, Episcopul de Bălţi a oferit în dar pentru beneficiarii centrului mai multe
Data: Jun 12, 2020
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
