Stiri ortodoxe: hramul - Actualitate ortodoxa - pagina 292
... 2015, Mănăstirea Vorona își va sărbători hramul, pe Sfântul Cuvios Onufrie, de la a cărui canonizare se împlinesc 10 ani anul acesta. Sfântul Onufrie a fost egumen al mănăstirii Vorona între anii 1777-1779. În ședința din 06 iulie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române .....
Data: Sep 7, 2015
... ierarhul a târnosit biserica parohială cu hramul Naşterea Maicii Domnului, după care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie. La final, Părintelui Paroh i-a fost conferit ordinul eparhial Diploma de onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, iar cei ce .....
Data: Sep 7, 2015
... Domnului, și-a sărbătorit cu anticipație hramul, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Cu acest prilej, potrivit tradiției, a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe .....
Data: Sep 7, 2015
... 2015, Mănăstirea Vorona își va sărbători hramul, pe Sfântul Cuvios Onufrie, de la a cărui canonizare se împlinesc 10 ani anul acesta. Sfântul Onufrie a fost egumen al mănăstirii Vorona între anii 1777-1779. În ședința din 06 iulie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române .....
Data: Sep 7, 2015
... Biserica din centrul oraşului Otopeni, care are hramul Naşterea Maicii Domnului, la care vor participa clerici şi credincioşi. Aici, în jurul orelor 20:00, sfintele moaşte vor fi aşezate într-un baldachin şi va fi oficiată Slujba Litiei şi a Utreniei. La aceste evenimente, .....
Data: Sep 7, 2015
... a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Haina de nuntă” (în baza citirilor scripturistice ale duminicii: 2 Cor. 1; 2; Matei 22), Chiriarhul a subliniat, în cadrul tălmăcirii tradiţionale .....
Data: Sep 7, 2015
... ierarhul a târnosit biserica parohială cu hramul Naşterea Maicii Domnului, după care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie. La final, Părintelui Paroh i-a fost conferit ordinul eparhial Diploma de onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, iar cei ce .....
Data: Sep 7, 2015
... Bisericii s-au terminat, Biserica primind hramul Sfinții 40 de Mucenici.
Data: Sep 7, 2015
... Biserica din centrul oraşului Otopeni, care are hramul Naşterea Maicii Domnului, la care vor participa clerici şi credincioşi. Aici, în jurul orelor 20:00, sfintele moaşte vor fi aşezate într-un baldachin şi va fi oficiată Slujba Litiei şi a Utreniei. La aceste evenimente, .....
Data: Sep 7, 2015
... Bisericii s-au terminat, Biserica primind hramul Sfinții 40 de Mucenici.
Data: Sep 6, 2015
Joi, 19 februarie 2009, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ramnicului, se vor desfasura lucrarile Adunarii Eparhiale si a Consiliului Eparhial. Programul zilei va debuta la ora 10:00 cu slujba de Te Deum, oficiata in Catedrala Episcopala Sfantul Nicolae din Ramnic Valcea si se va continua cu .....
Data: Feb 18, 2009
Alianta Biblica Franceza a anuntat publicarea Evangheliei dupa Luca in limbaj mimico-gestual francez, pe trei DVD-uri, insumand opt ore de imagini, informeaza www.la-bible.net, citat de
Data: Jun 21, 2010
La Iasi, peste 60 de profesori de religie si de istorie din judet se intalnesc astazi, 8 decembrie, pentru a discuta despre rolul pedagogiei in scoala, informeaza Radio TRINITAS. Intrunirea se va desfasura in sala de festivitati a Caminului Teologic Sfantul Nicolae al Mitropoliei Moldovei si .....
Data: Dec 8, 2010
La Manastirea Sfantul Ioan Rusul de langa Giurgiu peste 100 de oameni nevoiasi, batrani si copiii de la Asezamantul social Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil al Episcopiei Giurgiului, au primit gratuit consultatii oftalmologice si ochelari, in cadrul unei campanii mai ample, desfasurata .....
Data: Mar 29, 2012
La Centrul de zi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Pănceşti a avut loc joi, 12 iulie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, întrunirea lunară cu preoţii Protopopiatului .....
Data: Jul 13, 2012
Pictura bisericii Parohiei Copacenii de Jos, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, din Protopopiatul Ilfov Sud, a fost resfintita ieri, 22 septembrie, de catre Preafericitul Parinte .....
Data: Sep 23, 2013
În perioada 30 iunie-12 iulie 2014, cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Eparhia Oradiei s-a desfasurat cea de-a saptea editie a .....
Data: Jul 14, 2014
Duminica Părinților și Copiilor se serbează anual în Biserica Ortodoxă Română în prima duminică de după Ziua Copilului (1 Iunie). A fost instituită prin hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod cu scopul de a promova importanța familiei în creșterea, .....
Data: Jun 6, 2021
Părintele Mihai Petre, reprezentantul Patriarhiei Române în Cipru, a fost decorat de Președintele Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru consolidarea spiritualității și .....
Data: Jan 14, 2022
|
De sărbătoarea Sfinților Martiri Brancoveni, care este și zi naţională de conştientizare a violenţelor impotriva ..... Data: Aug 16, 2023 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
