Stiri ortodoxe: lemn - Actualitate ortodoxa - pagina 113
... a fost depusă într-un baldachin lucrat din lemn pe peretele nordic al pronaosului bisericii. În cuvântul de învățătură rostit după slujba de sfințire a raclei cu moaștele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfintei Mari Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla și ale Sfintei Mari Mucenițe .....
Data: Sep 25, 2015
... S-a jertfit pentru noi, care S-a răstignit pe lemnul crucii cu mâinile întinse, îmbrăţisându-ne pe toţi. Pe Cruce va sta Domnul Hristos până la sfârşitul veacurilor, aşteptând în smerenie ca noi să înţelegem că numai prin lepădare de sine, prin pocăinţă şi prin jertfă putem dobândi .....
Data: Sep 23, 2015
... liturgice emoționante și de mare solemnitate desfășurate la cele trei locaşuri sfinte din cetatea Oradiei care, în decursul celor 320 de ani de existenţă ai Eparhiei, au funcţionat drept catedrale episcopale, manifestări prin care clerul şi credincioșii dreptmăritori din ținutul .....
Data: Sep 23, 2015
... Ierarh Teodosie au fost prezente în mod solemn în Catedrala din Roman, iar vrednicul de pomenire ierarh Epifanie a dăruit un fragment din acestea spre cinstire sfântului locaș, ele fiind așezate spre închinarea credincioșilor alături de moaștele Sfântului Cuvios Antipa de la .....
Data: Sep 23, 2015
... S-a jertfit pentru noi, care S-a răstignit pe lemnul crucii cu mâinile întinse, îmbrăţisându-ne pe toţi. Pe Cruce va sta Domnul Hristos până la sfârşitul veacurilor, aşteptând în smerenie ca noi să înţelegem că numai prin lepădare de sine, prin pocăinţă şi prin jertfă putem dobândi .....
Data: Sep 23, 2015
... Ierarh Teodosie au fost prezente în mod solemn în Catedrala din Roman, iar vrednicul de pomenire ierarh Epifanie a dăruit un fragment din acestea spre cinstire sfântului locaș, ele fiind așezate spre închinarea credincioșilor alături de moaștele Sfântului Cuvios Antipa de la .....
Data: Sep 22, 2015

... La interior, s-a montat catapeteasma din lemn de stejar, a fost introdusă încălzirea sub pardoseala de marmură și a fost confecționat mobilierul, a fost placată cu marmură Sfânta Masă. În altar și naos a fost realizată o frumoasă pictură bizantină, urmând să fie pictat și pronaosul.
Data: Sep 22, 2015
... Ierarh Teodosie au fost prezente în mod solemn în Catedrala din Roman, iar vrednicul de pomenire ierarh Epifanie a dăruit un fragment din acestea spre cinstire sfântului locaș, ele fiind așezate spre închinarea credincioșilor alături de moaștele Sfântului Cuvios Antipa de la .....
Data: Sep 22, 2015
... hramul Acoperământul Maicii Domnului este din lemn, tip sală, are fundaţie de piatră şi a fost construită în anul 1912 de credincioşii greco-catolici din localitate. Iconostasul, confecționat în anul 1826 din lemn, a fost adus în anul 1912 din Ucraina, din localitatea .....
Data: Sep 22, 2015
Duminica, Episcopia Dunarii de Jos va deveni arhiepiscopie. Tot atunci, Preasfintitul Parinte Episcop Casian va fi ridicat la rangul de arhiepiscop, informeaza TRINITAS TV. Pentru preotii si credinciosii din judetele Galati si Braila, aceste evenimente, la care paticipa si Preafericitul .....
Data: Sep 25, 2009
60 de cantareti bisericesti din 6 protoierii ale Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei participa, incepand de astazi, 30 iunie, la o serie de cursuri de perfectionare. Sesiunile de formare au loc, pe toata durata verii, la Manastirea buzoiana Ciolanu.Mai multe informatii a oferit pentru TRINITAS .....
Data: Jun 30, 2010
Pe 1 si 2 iunie are loc, la Resedinta episcopala din Roma, Festivalul Bucuriei. Manifestarea reuneste, timp de doua zile, tinerii din Fratia Ortodoxa NEPSIS a Episcopiei Ortodoxe Romane a .....
Data: Jun 2, 2013
Credinciosii din Mitropolia Olteniei au participat în numar mare la sfintele slujbe, savârsite în biserici de mir, la manastiri sau în catedralele chiriarhale, la .....
Data: May 27, 2014

Data: Feb 22, 2017

Data: Sep 24, 2018

Data: Oct 28, 2018
Policlinica Providența a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a anunțat miercuri achiziționarea unui aparat performant pentru tratamente cu .....
Data: Jul 24, 2020
Maica Alexandra – Principesa Ileana a României a fost omagiată săptămâna trecută la Ateneul Național din Iași. Conducerea instituţiei a vernisat o expoziţie în cinstea monahiei cu origini regale şi a fost oficiată o slujbă de pomenire, la împlinirea a 30 de ani de la trecerea ei în .....
Data: Jan 25, 2021
Sărbătoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe este hramul principal al Paraclisului istoric din Reședința Patriarhală.
La finalul slujbei de hram, Patriarhul Daniel a vorbit duminică despre rostul credinței prin prisma .....
Data: Apr 24, 2023
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).