Stiri ortodoxe: liturghii - Actualitate ortodoxa - pagina 39
... prima zi a anului 2022, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a făcut o vizită la Așezământul Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați.
Vizita a început .....
Data: Jan 3, 2022
... din Suceava.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Calinic a săvârșit un Te Deum, prin care s-a adus laudă lui Dumnezeu la început de an calendaristic.
Prima zi a noului an a continuat cu săvârșirea a încă două Sfinte Liturghii la .....
Data: Jan 1, 2022
... finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcop Vasile, iar cei prezenți au primit în dar volumul lansat la împlinirea a 73 de ani de la nașterea ierarhului.
Foto credit: Dumitru Cucura
Data: Jan 1, 2022
... preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, după slujba de Te Deum, va avea loc proclamarea anului 2022 în Patriarhia Română ca Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii .....
Data: Dec 29, 2021
... a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din curtea Centrului.
... atenție la rugăciunile din timpul Sfintei Liturghii, prin care Hristos Domnul se jertfește și binecuvântează poporul binecredincios”.
„Sărbătoarea Nașterii Domnului este un prilej binecuvântat de a fi aproape de bătrâni și de persoanele izolate, de familiile .....
Data: Dec 22, 2021
... cadrul Sfintei Liturghii, Diaconul Ion Cristea a fost hirotonit preot, iar tânărul Constantin Marius Căpiță a fost hirotonit diacon.
După liturghie a fost oficiată și slujba de pomenire pentru profesorii și colegii mutați la cele veșnice.
La final, Episcopul Europei de .....
Data: Dec 15, 2021
... serbare care a avut loc în continuarea Sfintei Liturghii.
... copil se închină în timpul Sfintei Liturghii oficiate cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, la Paraclisul CMN. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Data: Dec 6, 2021
Marele teolog plecat la Domnul zilele acestea, parintele Dumitru Popescu, ramane pentru cei care l-au cunoscut un reper de moralitate, de eruditie, dar si de slujire a lui Hristos pana in ultima clipa a vietii. Telespectatorii Televiziunii Trinitas au avut bucuria sa-l vada si sa-l auda pe .....
Data: Mar 12, 2010
Slujba inmormantarii Parintelui Profesor Academician Dumitru Popescu va fi oficiata maine, 13 martie, de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel in Paraclisul Facultatii de Teologie Justinian Patriarhul , Biserica Sfanta Ecaterina din Bucuresti, informeaza TRINITAS TV.La inmormantare care va .....
Data: Mar 12, 2010
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Parinte Patriarh DANIEL la slujba de inmormantare a Parintelui Gheorghe Husca, paroh al Parohiei Pogorarea Sfantului Duh – Militari, Protoieria I Capitala, 10 august 2011:Cu multa tristete am primit vestea trecerii din aceasta viata, in ziua de 5 .....
Data: Aug 10, 2011
Festivalul-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“ din localitatea Fundu Moldovei a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de Centrul .....
Data: Mar 27, 2013
În Duminica a treia a dupa Sfintele Pasti (4 mai 2014) – numita a Mironositelor –, biserica având hramul „Taierea Capului Sfântului Ioan .....
Data: May 5, 2014
Joi, 29 mai 2014, în ziua de praznuire a Înaltarii Domnului, Catedrala arhiepiscopala din Buzau si-a celebrat hramul. Sarbatoarea a .....
Data: May 31, 2014

Data: Apr 21, 2018
Scrisoarea pastorală a Sinodului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale prilejuită de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt evidenţiază câteva beneficii pe care pandemia le-a produs la nivel spiritual.
„Liniștea de care a fost cuprinsă, .....
Data: Jun 10, 2020
Un grup de elevi de la Școala Generală Românească din Aletea și Chitighaz au participat marţi la un eveniment dedicat Zilei Limbii Române şi organizat în Giula la sediul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU).
.....Data: Aug 18, 2021
|
..... Data: May 16, 2024 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
