Stiri ortodoxe: lucru - Actualitate ortodoxa - pagina 151
... Stăpânului (Mesia).
Pentru același lucru îi mustră și Sfântul Ștefan pe liderii Poporului Ales, iar rezultatul este că este scos, ca și pe Hristos și ca Fiul Stăpânului viei, în afara Ierusalimului și ucis.
„Iată deci cât de importante sunt aceste două evanghelii și .....
Data: Dec 27, 2020
... și ceva, se împarte în două: au fost multe lucruri frumoase, în conformitate cu dorurile și așteptările celor care s-au jertfit atunci”, a continuat ierarhul.
Dar, a mai spus el, „avem și lucruri care nu sunt frumoase, sunt chiar urâte și acestea constituie o trădare a .....
Data: Dec 23, 2020
... exterioare cauzate de pandemie, dar toate aceste lucruri nu afectează relația intimă a credincioșilor cu Hristos.
„Viața noastră bisericească și participarea credincioșilor la sfintele slujbe, precum și pastorația Bisericii și mărturisirea cea dreaptă în .....
Data: Dec 23, 2020
... vicar patriarhal.
„Acest lucru a fost hotărât și, iată, prin darul lui Dumnezeu și prin jertfa eroilor de la 1989, ajunge să fie aproape de împlinire, ceea ce este un lucru binecuvântat pentru poporul nostru”.
„Acela este Altarul nostru .....
Data: Dec 22, 2020
... În timp ce cântați, mă gândeam la un singur lucru: la spusele Părintelui Calciu, care spunea că, de Crăciun, dacă facem daruri materiale, s-ar putea să le uităm pe cele sufletești”.
Mihail Bucă i-a răspuns: „Noi vrem să aducem acest mesaj frumos, ca și oamenii să colinde. .....
Data: Dec 22, 2020
... și poporul nostru au avut lucruri frumoase de spus în trecut și nu trebuie ca aceste lucruri frumoase din trecut să se oprească”.
„Ele trebuie să meargă înainte, trebuie ca și în aceste vremuri să găsim resursele ca pomenindu-i pe eroii martiri ai neamului românesc să .....
Data: Dec 22, 2020
... ca Om, din Preasfânta Fecioară Maria. De acest lucru ne aducem aminte, de fiecare dată, de Crăciun – de venirea lui Dumnezeu.”
„Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Este foarte important să înțelegem identitatea lui Hristos, așa cum o înțelegem pe a .....
Data: Dec 22, 2020
... în prăpastia disperării”
Lucrul acesta se întâmplă şi acum, spune ierarhul. „Chiar și după 2000 de ani, taina Betleemului rămâne soluția renașterii și pentru omul recent, desfigurat de alegeri greșite și stăpânit de frici reale sau inoculate, care nu-și mai recunoaște chipul .....
Data: Dec 20, 2020
... Tronos al Catedralei Patriarhale şi acest lucru se vede în numărul de vizualizări pe care le strâng piesele postate pe contul oficial de YouTube al dirijorului, arhidiaconul Mihail Bucă.
Unul .....
Data: Dec 19, 2020
... și Faptele Apostolilor. Am învățat multe lucruri care cred că mă vor ajuta în viață.”
Următorul proiect va avea în vedere o serie de cateheze care să explice Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Data: Dec 18, 2020
Ajuns la cea de-a IV-a editie, Congresul National al Facultatilor de Teologie Ortodoxa din Patriarhia Romana se va desfasura, in perioada 27-28 septembrie, cu binecuvantarea si participarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in Sala 'Conventus' a Palatului Patriarhiei, informeaza Ziarul .....
Data: Sep 25, 2010
La 1 mai, in cea dea doua duminica dupa Sfintele Pasti (a Sfantului Apostol Toma), Inaltpreasfintitul Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, a oficiat, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul .....
Data: May 2, 2011
In aceasta duminica Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul,Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului s-a aflatin mijlocul credinciosilor din Parohia Glod, judetul Maramures.Preasfintia Sa a oficiat Sfanta Liturghie pe un podium amenajat inincinta bisericii cu hramul Sfantul .....
Data: Nov 5, 2012
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a fost sărbătorit ieri de preoţi din mai multe părţi ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului la Mănăstirea Calapodeşti, aflată în comuna Dealu Morii, judeţul Bacău. Deşi temperaturile au fost scăzute, numărul .....
Data: Jan 10, 2013
In perioada 15-17 mai are loc la Galati Simpozionul International 2013 – Anul jubiliar al Sfintilor Imparati Constantin si Elena si Anul Omagial Dumitru Staniloae, organizat de .....
Data: May 15, 2013
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Oota din Craiova se pregateste de sarbatoare, informeaza “Ziarul Lumina”.Astfel, în cea de a XII-a duminica de dupa .....
Data: Aug 29, 2014
]]>Luni 15 iunie 2015 – la împlinirea a 126 de ani de la trecerea la Domnul a poetului nostru naţional Mihai Eminescu – a avut loc la Viena, în fața bisericii ortodoxe, un eveniment religios .....
Data: Jun 16, 2015
Sfântul Antipa de la Calapodeşti a fost cinstit duminică la Catedrala din Roman, locaş de cult care păstrează un fragment din moaştele sfântului. Liturghia a fost prezidată de .....
Data: Jan 11, 2021
Părintele Arhiepiscop Pimen a fost pomenit duminică la Mănăstirea Sihăstria Putnei și la Catedrala .....
Data: Feb 21, 2021
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
