Stiri ortodoxe: oa - Actualitate ortodoxa - pagina 3247
... „Camionul de Crăciun“ pe care Cavalerii Ioaniţi din Germania şi Asociaţia Tăşuleasa Social din Bistriţa o organizează de 12 ani. Astfel, 17 tiruri încărcate cu pachete, pregătite de familiile şi copiii din Bavaria, au sosit în cursul nopţii de sâmbătă în pasul Tihuţa din Judeţul .....
Data: Dec 31, 2014
... alt="" width="200" />]]>Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost întâmpinată în spiritul tradiţiei noastre creştine şi în unităţile spitaliceşti din Arhiepiscopia Craiovei. După cum ne-a precizat inspectorul social al Eparhiei Craiovei, părintele Constantin Mladin, preoţii .....
Data: Dec 31, 2014
... cu tradiționalul colac cu sare, în sunetul toacei și clopotelor. Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât la Sfânta Liturghie au participat și membrii Familiei Regale a României – Altețele lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu al României. In .....
Data: Dec 31, 2014
... Emil Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, potrivit Radio Renaşterea. În cuvântul .....
Data: Dec 31, 2014
... În cuvântul de învățătura ,,Vremea roadelor”, chiriarhul, la încheierea Anului omagial euharistic si totodată comemorativ pentru martirii brâncoveni, potrivit citirilor zilei (Fp. Ap. 6-7; Mt. 21), a îndemnat încă odată la perseverarea în comuniunea de jertfă a Bisericii spre .....
Data: Dec 31, 2014
... Dumnezeu şi încearcă să rămână în picioare - bărbatul să fie credincios soţiei sale şi să se îngrijească de cele ale gospodăriei, iar soţia să fie credincioasă bărbatului ei şi să se îngrijească de treburile casei şi de prunci, care aduc în familie harul şi bogăţia Domnului, .....
Data: Dec 30, 2014
... Liturghii de la Mănăstirea Putna, sărbătoarea Naşterii Domnului a continuat cu un spectacol de colinde şi urături, susţinut de formaţii de copii şi tineri din Putna, Vicov, Botoşani şi Laura. Plugul gata de arat, biciul, buhaiul, clopoţeii şi glasurile urătorilor mari şi mici au .....
Data: Dec 30, 2014
... alt="" width="200" />]]>La sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a târnosit Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Făgăraş-Galaţi, un vechi locaş de cult ridicat la 1841 şi despre care nu s-au găsit mărturii că ar fi fost sfinţit. Renovat şi .....
Data: Dec 30, 2014
... Ortodox Gherla, împreună cu mai mulți oameni generoşi, a reuşit să readucă zâmbetul pe chipul a peste 200 de persoane nevoiaşe, potrivit Radio Renaşterea. În urma proiectului filantropic „Sărbători binecuvântate pentru 90 de copii şi persoane vârstnice”, care a fost .....
Data: Dec 30, 2014
... „Camionul de Crăciun“ pe care Cavalerii Ioaniţi din Germania şi Asociaţia Tăşuleasa Social din Bistriţa o organizează de 12 ani. Astfel, 17 tiruri încărcate cu pachete, pregătite de familiile şi copiii din Bavaria, au sosit în cursul nopţii de sâmbătă în pasul Tihuţa din Judeţul .....
Data: Dec 30, 2014
Corul Symbol al Patriarhiei Romane va concerta luni, 15 martie, la Biserica Sfantul Ilie Gorgani din Bucuresti. Spectacolul are un repertoriu adecvat perioadei Postului Mare si se vrea o terapie spirituala pentru credinciosi.Mai multe informatii a oferit pentru Radio TRINITAS, diacon profesor .....
Data: Mar 9, 2010
Biserica Ortodoxa se va afla maine, 2 aprilie, in Sfanta si Marea Vineri. Aceasta zi este una de o profunda tristete deoarece aminteste de rastignirea, moarte si ingroparea Mantuitorului.Cu privire la aceasta zi, Inaltpreasfintitul Nicolae, Mitropolitul Banatului a spus: Vinerea cea Mare .....
Data: Apr 1, 2010
Credinciosii parohiei ortodoxe romanesti din Apateu, Ungaria, s-au infratit, dupa datina, cu enoriasii Catedralei cu Luna din Oradea. Reprezentanti ai comunitatii oradene au participat, alaturi de ortodocsii romani din Apateu la Sfanta Liturghie oficiata ieri, 13 iunie, in Biserica din .....
Data: Jun 14, 2010
La initiativa si cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Arhiepiscop Epifanie, la Manastirea Ratesti se desfasoara cursuri de pregatire in muzica bisericeasca si tipic pentru 30 de maici si surori, potrivit Ziarul Lumina . Luni a avut loc si examenul de admitere la Şcoala de cantareti .....
Data: Aug 23, 2011
În prima zi de Crăciun, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium, Protopopiatul Iaşi 2 a avut loc vernisajul expoziţiei de artă creştină a sculptorului Dumitru Drăgan Ionescu. Manifestarea s-a derulat cu prilejul sărbătorii Naşterii .....
Data: Dec 27, 2011
Anul acesta se aniverseaza 90 de ani de la intronizarea episcopului Visarion Puiu in Eparhia Hotinului, cu sediul la Balti. Era o eparhie reinfiintata in Basarabia revenita in trupul tarii .....
Data: Mar 6, 2013
]]>Viaţa întreagă i-a fost rod al unei dăruiri şi al unei munci susţinute. 55 de ani i-a jertfit pe .....
Data: Mar 9, 2015

Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, .....
Data: Jul 4, 2016

In Duminica a II-a dupa Pogorarea Sfantului Duh, 03 iulie 2016, Preasfintitul Parinte .....
Data: Jul 7, 2016
Se împlinește un an de la mutarea la cele veșnice a Maicii Siluana Vlad, neobosită propovăduitoare și sfătuitoare a tinerilor și familiilor. Celor care ezitau să-și întemeieze o familie
Data: Jun 9, 2022
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
