Stiri ortodoxe: parti - Actualitate ortodoxa - pagina 2355
... Ziarul Lumina .La Sfanta Liturghie au participat numerosi credinciosi, foarte multi dintre acestia impartasindu-se cu Sfintele Taine. In cadrul Sfintei Liturghii, parintele Alin Campean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebesului, a dat citire Pastoralei .....
Data: Mar 6, 2012
... Caransebesului, care a oferit diplome de participare si daruri tuturor elevilor participanti.Au fost expuse peste 90 de lucrari, apartinand celor 64 de elevi participanti, din toate regiunile eparhiei.Elevii prezenti fac parte din cercurile de pictura sustinute .....
Data: Mar 6, 2012
... în oraşul Târgu Ocna, la aceasta participând preoţii şi credincioşii de pe Valea Trotuşului. A doua procesiune a avut loc la Oneşti, fiind prezenţi slujitorii sfintelor altare împreună cu enoriaşii lor din oraş şi din parohiile apropiate municipiului. O .....
Data: Mar 6, 2012
... „Este pentru prima oară când particip la un astfel de eveniment. Nu ştiu să mai fi fost asemenea manifestare la noi. Am venit să mă rog pentru sănătate, mântuire, pentru familie şi pentru cei dragi“, aveau să mărturisească aproape la unison credincioşii .....
Data: Mar 6, 2012
... s-a ocupat un grup de enoriaşi care participă în duminici şi sărbători la sfintele slujbe în Biserica Toma Cozma. Cele 170 de pachete cu alimente au ajuns la secţia Bârnova a Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 .....
Data: Mar 6, 2012
... Ungaria, aflat in fruntea unui sobor de clerici apartinand mai multor jurisdictii ortodoxe din Ungaria: Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, Eparhia Ortodoxa Maghiara din Ungaria, Exarhatul pentru Ungaria si Austria al Patriarhiei Ecumenice si Eparhia Ortodoxa Bulgara din Ungaria, .....
Data: Mar 5, 2012
... Icoanei, impreuna cu preotii lor, pentru a participa si anul acesta la traditionala procesiune 'Lumina Ortodoxiei'.In timp ce credinciosii isi aprind rand pe rand candelele, se face tot mai mult intuneric. Bataile inimii devin una cu bataile de toaca ce vestesc inceputul .....
Data: Mar 5, 2012
... fata altarului, mai multe icoane. La slujba au participat foarte multi maramureseni, printre care si cateva sute de copii. Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost date de Corul Doxologia al Catedralei Episcopale.
Data: Mar 5, 2012
Numerosi credinciosi au participat, in Duminica Ortodoxiei, la Sfanta Liturghie oficiata in Paraclisul Catedralei Episcopale din municipiu. Slujba a fost oficiata de catre Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. .....
Data: Mar 5, 2012
... bine stabilit.Astfel, credinciosii valceni pot participa la Catedrala Arhiepiscopala la oficierea Sfantului Maslu in fiecare vineri, dupa Sfanta Liturghie, la ora 10:30, si in fiecare duminica, dupa slujba Vecerniei. In toate duminicile din Postul Mare la slujba Sfantului Maslu vor .....
Data: Mar 5, 2012
Inceputul anului nou bisericesc a fost marcat astazi, 1 septembrie, si in Arhiepiscopia Tomisului. La Catedrala Arhiepiscopala Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Constanta, Sfanta Liturghie si slujba de Te Deum au fost oficiate de chiriarhul locului, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop .....
Data: Sep 1, 2010
Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruintei Ortodoxiei este sarbatorita in prima duminica a Postului Mare. Este sarbatoarea victoriei cinstitorilor sfintelor icoane asupra celor care doreau inlaturarea lor din cultul Bisericii. Ca multe dintre ereziile secolelor primare ale Bisericii, .....
Data: Mar 12, 2011
Credinciosii ieseni sunt asteptați sambata, 23 iunie 2012, la procesiunea cu icoana Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, pe strazile din cartierul I. C. Bratianu - Bucium. Evenimentul se desfasoara cu prilejul hramului bisericii cu acelasi nume, dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS. .....
Data: Jun 23, 2012
Sâmbata, 8 februarie, la Resedinta episcopala din Caransebes a avut loc sedinta anuala a Adunarii eparhiale a Episcopiei Caransebesului, informeaza “Ziarul Lumina”. .....
Data: Feb 10, 2014
]]>Mănăstirea Sfinţii Voievozi din municipiul de Slobozia şi-a sărbătorit hramul duminică, 08 noiembrie 2015. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, .....
Data: Nov 10, 2015

Data: Jan 6, 2017

Data: Jun 11, 2018
Au fost desemnaţi cei 34 de bursieri ai Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu” pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021.
Ei au fost selectaţi pe baza unei competiţii naţionale, în care au avut posibilitatea să concureze elevii de liceu, studenţii, masteranzii şi .....
Data: Nov 14, 2020
Două sărbători care au in comun elogierea sacrificiului de sine au fost marcate joi la Mănăstirea bucureșteană Antim: cinstirea Sfinților 40 de mucenici din Sevastia și Ziua comemorării Deținuților Politici .....
Data: Mar 10, 2023
|
Biroul de presă al Episcopiei Daciei Felix a transmis joi un comunicat referitor la anunțul, publicat marți pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Sarbe, despre ..... Data: May 17, 2024 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
