Stiri ortodoxe: pomenirea - Actualitate ortodoxa - pagina 21
... ceremonii organizate după Sfânta Liturghie și pomenirea ctitorilor mănăstirii și a organizatorilor Serbării de la Putna din 1871.
Premiile au fost acordate în prezența Părintelui Patriarh Daniel, aflat la Mănăstirea Putna pentru hramul sfântului așezământ și pentru .....
Data: Aug 16, 2021
... la Domnul. Ea a anunțat programul pentru pomenirea de doi ani. „Părintele a plecat, dar prin rugăciune înnodăm firul iubirii, până când ne vom îmbrățișa în Veșnicie”, a scris ea.
„Dacă ar fi să descriu starea pe care o am acum, n-aș găsi alt cuvânt mai potrivit .....
Data: Aug 6, 2021
... aceea, în aceste zile în care facem pomenirea Sfinților români, suntem chemați să îndrăznim și noi spre această fericire, să îndrăznim să lucrăm fără frică Cuvântul Evangheliei, silindu-ne să lepădăm din viața noastră păcatul.”
Ierarhul a amintit că Hristos a promis să ne fie .....
Data: Aug 6, 2021
... Sfântului Ioan Iacob la Domnul şi pomenirea lui în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului nu au fost rânduite la întâmplare, a evidenţiat arhim. Paisie Teodorescu.
Dumnezeu i-a împlinit dorul mai cu adevărat! Acum, el sălășluiește, împreună cu sfinţii, în Împărăţia lui .....
Data: Aug 4, 2021
... ca din timpul vieții să facă o masă pentru pomenirea sa. Se străduiește, cumpără cele necesare, pregătește bucate bune și îi cheamă pe oamenii din sat. Nimeni nu vine. Dumnezeu și Sfântul Petru umblau, în vremurile acelea, pe pământ și au găsit la margine de drum bucatele, cu .....
Data: Jul 16, 2021
... Morin a descoperit în Martirologul ieronimian pomenirea Sf. Epictet şi Astion în ziua de 23 mai „De S.S. Epicteto presbytero et Astione monachu martyribus Almiridensibus in Scythia“, întărind şi el veridicitatea celor afirmate în Acta Sanctorum, editată de N. Rosweyde, amintit mai .....
Data: Jul 4, 2021
... reprezentanții celor două Biserici locale fac pomenirea pe pământul românesc”, a subliniat IPS Iov.
Ambasadorul Georgiei în România a spus despre mitropolitul comemorat că „a studiat atent tradițiile și obiceiurile poporului român, a descris locurile pe unde a ajuns și, în .....
Data: Jul 2, 2021
... a poruncit: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Lc 22, 19). Așadar, atunci când săvârșim Euharistia, aceasta nu este doar un semn al prezenței lui Hristos, ci și un act de aducere aminte a jertfei Sale săvârșite pentru noi. În Întâia Epistolă către Corinteni, Sf. Apostol .....
Data: Jun 26, 2021
... a poruncit: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Lc 22, 19). Așadar, atunci când săvârșim Euharistia, aceasta nu este doar un semn al prezenței lui Hristos, ci și un act de aducere aminte a jertfei Sale săvârșite pentru noi. În Întâia Epistolă către Corinteni, Sf. Apostol .....
Data: Jun 26, 2021
... al Bucovinei, organizează în fiecare an „Pomenirea Domnilor Moldovei”, în cadrul hramului Sucevei.
Anul acesta, slujba a fost oficiată de Preasfințitul .....
Data: Jun 25, 2021
Credinciosii localitatii Ohaba din judetul Alba s-au putut bucura astazi, 14 martie, de prezenta in mijlocul lor a ierarhului locului, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Inaltpreasfintia Sa a savarsit aici slujba de binecuvantare a noii capele din localitate, Sfanta .....
Data: Mar 14, 2010
Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii, a prezidat astazi, 5 aprilie, lucrarile Conferintei Administrative a preotilor din prot. Tulcea. In deschiderea lucrarilor conferintei, dupa cuvantul Preasfintiei Sale, parintele Ioan Ciosan de la parohia Murighiol a prezentat referatul .....
Data: Apr 5, 2011
Luni, 28 noiembrie, a avut loc Conferinta pastoral-misionara a preotilor din Protopopiatul Caransebes, informeaza Ziarul Lumina . Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii in Catedrala episcopala cu hramurile 'Invierea Domnului' si 'Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul' din Caransebes, .....
Data: Nov 30, 2011
Biserica Sfantul Mare Mucenic Dumitru din cartierul Bahne al municipiului Focșani a imbracat in prima zi dupa Craciun haine de sarbatoare. Cu prilejul implinirii a 100 de ani de la resfintirea lacasului de cult, dar si al resfintirii catapetesmei lacasului de cult, Sfanta Liturghie a fost .....
Data: Dec 26, 2011
O echipa de 28 de elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi - Manastirea Neamt, sectia Patrimoniu cultural, coordonati de prof. Dan Ţardea si prof. Oana Gradinaru, .....
Data: Feb 25, 2013
Data: Jul 6, 2013
Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la încheierea Concursului Național de Muzica Bisericeasca .....
Data: Oct 27, 2013
]]>În zilele de 8-11 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat într-o vizită pastorală pe coasta de vest a Norvegiei, ca prelungire a slujirilor .....
Data: Jun 11, 2015
Preafericitul Părinte Daniel a împlinit luni, 12 septembrie 2022, 15 ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh al României.
Preafericirea Sa a fost ales, în 12 septembrie 2007, de Colegiul Electoral Bisericesc, în demnitatea de Arhiepiscop al .....
Data: Sep 13, 2022
Proiectul „Eco-inițiative in parohiile Bisericii Ortodoxe Romane din Romania și Republica Moldova” a intrat intr-o nouă etapă. Tinerii participanți la taberele de educație privind protejarea mediului s-au intors in comunitățile lor .....
Data: Dec 1, 2022
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
