Stiri ortodoxe: prof - Actualitate ortodoxa - pagina 580
... în Mântuitorul Hristos, a subliniat părintele profesor, a devenit temeiul existenţei lor duhovniceşti, iar noi toţi suntem chemaţi să depăşim orice teamă şi orice obstacol din viaţa noastră prin nădejdea în Domnul. „Taina care ni se pune astăzi la îndemână este taina unei .....
Data: Jul 21, 2015
... ale mele” (Ps. 50, 11). Pe de altă parte, profetul Ieremia vestește că va veni Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Care va zidi în poporul Său o „inimă de carne” (cf. Ier. 32.39; Ezec. 11.19), o inimă sensibilă pe care va scrie Legile Sale. Dacă în Vechiul Testament Legile lui Dumnezeu au .....
Data: Jul 21, 2015
... toți cei prezenți petrec în rugăciune profundă timp de aproximativ 3 ore. Se săvârșește Sfânta Liturghie și se citesc rugăciuni pentru îndepărtarea de boli, rugăciuni de sănătate și de dezlegare. Atmosfera duhovnicească e întreținută de imnele bisericește interpretate cu măiestrie .....
Data: Jul 21, 2015
... Sfânta Liturghie a fost prezent şi domnul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedinte al Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad, care a dăruit părintelui paroh o icoană pentru noua biserică, în cuvântul domniei sale arătând legătura dintre Biserică şi Şcoală, întrucât unul dintre .....
Data: Jul 21, 2015
... Catedralei Episcopale, dirijat de părintele profesor Gheoghe Tistu. Locaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, Catedrala episcopală din Caransebeş a primit la data de 12 septembrie 2010, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un al doilea hram, .....
Data: Jul 21, 2015
... iulie 2015, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Profetul a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca exemplu de credinţă şi curaj demne de urmat. Mai multe lăcașuri de cult din țară și de peste hotare și-au sărbătorit ocrotitorul. Credincioşii parohiei “Sf. Ilie” din Techirghiol au .....
Data: Jul 21, 2015
... Ortodocşi Români din Lugoj, condus de profesoara Alina Bogoevici. Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu şi la iniţiativa şi stăruinţa Preafericitului Părinte .....
Data: Jul 21, 2015
... a subliniat principalele aspecte ale misiunii profetice, stăruind asupra consolidării credinţei în adevăratul Dumnezeu cum oglindeşte chiar numele sfântului, apoi răbdarea şi bărbăţia în neajunsurile indurate pentru râvna sa; de asemenea, răsplătirea lucrării prin înălţatrea .....
Data: Jul 21, 2015
... iulie 2015, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Profetul a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca exemplu de credinţă şi curaj demne de urmat. Mai multe lăcașuri de cult din țară și de peste hotare și-au sărbătorit ocrotitorul. Credincioşii parohiei “Sf. Ilie” din Techirghiol au .....
Data: Jul 20, 2015
... Ortodocşi Români din Lugoj, condus de profesoara Alina Bogoevici. Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu şi la iniţiativa şi stăruinţa Preafericitului Părinte .....
Data: Jul 20, 2015
Cu ocazia aniversarii a 152 de ani de la Unirea Principatelor Romane (1859-2010) astazi, 24 ianuarie, in cadrul Sfintei Liturghii oficiate in Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea au fost pomeniti Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei, Mitropolitul .....
Data: Jan 24, 2011
In perioada 15 – 20 mai 2012 cu binecuvantarea Preasfințitului Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, se va desfașura cea de-a XII-a ediție a Zilelor Episcop Melchisedec Ștefanescu . Programul manifestarilor, dupa cum ne informeaza epr.ro, este .....
Data: May 16, 2012
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost cinstit luni, 2 iulie, în mod deosebit de credincioşii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Singurul lăcaş de închinăciune din Iaşi ridicat în cinstea marelui domnitor al Moldovei a îmbrăcat straie de .....
Data: Jul 4, 2012
Data: Jan 18, 2013
]]>Conform rânduielii Bisericii noastre, în vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare în toate lăcașurile de cult se oficiază Denia Acatistului Bunei Vestiri. În seara zilei de vineri, .....
Data: Mar 29, 2015

Preafericitul Parinte Ioan al X-lea, .....
Data: Sep 24, 2016

Data: Sep 22, 2017
Ultimul număr din 2019 al Revistei „Binele de știut” este dedicat satului românesc.
Numărul 8 al revistei prezintă în mod special evenimentele dedicate satului românesc care au avut loc octombrie – noiembrie, dar și pe tot parcursul Anului Omagial 2019.
.....Data: Dec 12, 2019
Arhidiaconul Adrian Sorin Mihalache, licențiat în matematică și teologie, având în același timp studii de filozofie, psihologie, fizică teoretică, medicină psiho-somatică și neuroștiințe fundamentale își exprimă punctul de vedere asupra crizei Coronavirus.
Arhid. .....
Data: Apr 4, 2020
Credinţa a fost tema centrală a cuvântului rostit duminică de Părintele Gheorghe Holbea în biserica „Precupeţii Noi” din Capitală.
„Credinţa ne este sprijin în tot ceea ce facem şi în acelaşi timp ne permite ca în toate împrejurările să mergem pe calea cea dreaptă. .....
Data: Nov 8, 2021
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
