Stiri ortodoxe: programul - Actualitate ortodoxa - pagina 174
... bradului, au cântat colinde repetând programul ce va fi susținut în cadrul Festivalului de colinde populare românești «Deschide ușa, creștine!» ajuns la cea de a XIII-a ediție anul acesta și s-au bucurat de cele primite. Mulțumim tuturor celor implicați și în special Fundației .....
Data: Dec 14, 2015
... a oferit daruri copiilor implicaţi activ în programul catehetic Hristos împărtăşit copiilor. A doua zi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi brăileni, în fruntea căruia s-a aflat Pr. consilier Horaţiu Moldovan, delegat eparhial. După slujbă, în prezenţa .....
Data: Dec 14, 2015
... în care fiecare participant a prezentat programul de activităţi cu privire la Praznicul Naşterii Domnului și, de asemenea, implicarea Şcolii, prin profesorii de religie, alături de preoţi în organizarea manifestărilor culturale, artistice şi spirituale prilejuite de sărbătoarea .....
Data: Dec 9, 2015
... eparhial și coordonatorul de proiectului, din programul cultural-artistic și tradițional-etnografic fac parte colinde tradiționale românești, scenete de teatru închinate Crăciunului, prezentare etnografică a costumelor populare românești, expoziție și paradă a acestora. În cadrul .....
Data: Dec 9, 2015
... Sfântul Ierarh Nicolae, copiii participanți la programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, au susţinut un concert de colinde şi au primit daruri din partea Moşului Nicolae. Toate aceste activități au fost încununate în ziua de hram, cu prezența Înaltpreasfințitului Părinte .....
Data: Dec 9, 2015
... preotului Mihai Cepeliuc, cel care a iniţiat Programul misionar-filantropic “Aşteptându-l pe Sfântul Nicolae”. În dimineaţa zilei de 06 decembrie 2015, Utrenia a fost urmată de Slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie, urmând ca la final să se săvârşească Parastasul pentru cei .....
Data: Dec 9, 2015
... Stoeneşti, alături de copiii înscrişi în programul „Alege Şcoala” de la Centrul „Gavril Drugănescu” al Episcopiei Giurgiului, însoţiţi de doamna profesoară Mehedinţu Gianina, au susţinut un concert de colinde. La final, Preasfinția Sa a mulţumit lui Dumnezeu pentru ajutorul dat, .....
Data: Dec 9, 2015
... eparhial și coordonatorul de proiectului, din programul cultural-artistic și tradițional-etnografic fac parte colinde tradiționale românești, scenete de teatru închinate Crăciunului, prezentare etnografică a costumelor populare românești, expoziție și paradă a acestora. În cadrul .....
Data: Dec 9, 2015
... Sfântul Ierarh Nicolae, copiii participanți la programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, au susţinut un concert de colinde şi au primit daruri din partea Moşului Nicolae. Toate aceste activități au fost încununate în ziua de hram, cu prezența Înaltpreasfințitului Părinte .....
Data: Dec 9, 2015
... preotului Mihai Cepeliuc, cel care a iniţiat Programul misionar-filantropic “Aşteptându-l pe Sfântul Nicolae”. În dimineaţa zilei de 06 decembrie 2015, Utrenia a fost urmată de Slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie, urmând ca la final să se săvârşească Parastasul pentru cei .....
Data: Dec 9, 2015
Unul dintre lacasurile de cult bucurestene care il au ca ocrotitor pe Sfantul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei este Catedrala Mitropolitana - paraclis patriarhal Sfantul Spiridon Nou . Numerosi credinciosi au participat, aici, la programul liturgic bogat, dedicat hramului. Detalii a .....
Data: Sep 15, 2010
In Parohia Maieru, Protopopiatul Nasaud, se va construi o noua biserica. Amplasamentul acesteia a fost stabilit joi, 25 august, in cadrul vizitei Inaltpreasfintitului Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, efectuata la invitatia primarului din localitate, Vasile Bors, .....
Data: Aug 26, 2011
In urma finalizarii lucrarilor de constructie a bisericii cu hramul Sf. Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir, din municipiul Roman, in aceasta duminica a avut loc sfintirea lacasului de cult. Slujba de tarnosire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de catre Preasfintitul Parinte Ioachim .....
Data: Oct 23, 2011
Întâlnirea cu elevii şi profesorii a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în capela cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, din incinta seminarului. Slujba a fost împodobită de prezenţa şi de cântările .....
Data: Jan 25, 2012
Simpozionul național „Rolul Mănăstirii Secu în viaţa religioasă a Ţării Moldovei" s-a desfăşurat la iniţiativa părintelui arhimandrit Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu, şi cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, .....
Data: May 28, 2012
Însoţiţi de preotul paroh Andrei Iulian, oamenii au asistat la orele dimineţii la slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Voievozi“ din Parohia Dumbrava Deal - Săvineşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, oficiată duminică, 15 iunie 2014, .....
Data: Jun 18, 2014
]]>Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de părintele Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 12 iulie 2015, în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud, informează .....
Data: Jul 13, 2015
]]>Nașterea Domnului este întâmpinată cu multă bucurie și de românii ortodocși din Giula, oraș în care se află și sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Potrivit unui .....
Data: Dec 26, 2015
Fotografii cu momente din viața spirituală ortodoxă, realitate socială și monumente istorice surprinse prin lentilele fotografilor profesioniști sau amatori în perioada 24 februarie – 1 martie 2020.
Data: Mar 2, 2020
„Cei care-și pun nădejdea în Dumnezeu nu rămân fără răspuns, chiar dacă uneori pedagogia lui Dumnezeu ne învață că avem mult de răbdat sau mult de așteptat”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Mântuitorul Iisus Hristos S-a dovedit a fi unicul prieten adevărat .....
Data: May 15, 2022
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
