Stiri ortodoxe: slujbelor - Actualitate ortodoxa - pagina 27
... Mai târziu s-a dat numirea de liturghie tuturor slujbelor religioase din cultul creștin, ca apoi înțelesul cuvântului să se restrângă numai la acea slujbă religioasă în cadrul căreia are loc prefacerea Cinstitelor Daruri în Trupul și Sângele Mântuitorului, adică săvârșirea Sfintei .....
Data: Apr 7, 2015

Data: Apr 6, 2015

... a cincea din Postul Mare are în derularea slujbelor religioase două momente deosebite, în ziua de miercuri şi în cea de vineri. Dacă în prima din aceste zile se citeşte integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului, în cadrul .....
Data: Mar 30, 2015
... se aşează şi ea în frumuseţea şi podoaba slujbelor Sfântului şi Marelui Post aducându-ne mângâiere, speranţă, încurajare, aducându-ne îndrumare, pentru că Preacurata Născătoare de Dumnezeu, a cărui Imn Acatist l-am citit în seara aceasta în cadrul Deniei, este aceea care ne îndeamnă .....
Data: Mar 28, 2015

... De aceea, la rugăciunea de la sfârşitul slujbelor Bisericii, Crucea este amintită după Hristos şi Preacurata Sa Maică, înaintea îngerilor şi a sfinţilor. Ea este semnul şi puterea comuniunii cu Hristos, vederea ei înseamnă contemplarea lui Hristos şi a lucrării sale mântuitoare, mai .....
Data: Mar 15, 2015

Sambata, 12 septembrie 2009, Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Albei Iulia, va sfinti biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din localitatea Rachita, judetul Alba. Din 2002 biserica din Rachita a intrat intr-o ampla faza de reparatii si renovare. La ora 8:30 va avea loc .....
Data: Sep 11, 2009
Preasfintitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a implinit astazi, 9 aprilie, patru ani de la intronizarea in demnitatea de Intaistatator al Eparhiei Giurgiului. Preasfintia Sa a oficiat, cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii la Biserica Schitului Strambu din localitatea Gaiseni, .....
Data: Apr 9, 2010
Corala Comunitații romanești din Strasbourg a susținut in Biserica romano-catolica din Griesheim sur Souffe un concert de colinde și cantari specifice sarbatorilor de iarna.Concertul a fost .....
Data: Dec 21, 2012
Duminica, 6 iulie 2014, în cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Ierarh Ciprian” de pe lânga Parohia „Sfintii Arhangheli Mihail si .....
Data: Jul 10, 2014
]]>Mâine încep Serile Filocalice ”Dumitru Stăniloae”, manifestări organizate anual, în Postul Nașterii Domnului, de ASCOR Bucureşti. Prima conferință va fi susținută de Preasfințitul .....
Data: Nov 18, 2014
]]>În prima săptămână a Postului Naşterii Domnului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad s-au desfăşurat mai multe activităţi duhovniceşti ce şi-au propus .....
Data: Nov 20, 2015

Data: Apr 13, 2017
Muzeul Național de Artă al României (MNAR), Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Zambaccian şi Muzeul Theodor Pallady se vor redeschide pentru public începând cu data de 20 mai.
Programul temporar de vizitare va fi de miercuri până duminică, în intervalul orar .....
Data: May 16, 2020
Vă invităm să vedeți selecția noastră de fotografii din perioada 5-11 iulie 2021. O incursiune fotografică prin diferite locuri de pe glob pentru a vedea lumea ortodoxă.
Cea mai veche icoană cu chipul Maicii Domnului, atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei au ajuns vineri seară la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman.
Sfintele Moaște împreună cu Icoana .....
Data: May 9, 2022
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).