Stiri ortodoxe: trei - Actualitate ortodoxa - pagina 725
... este să strângem de la persoane de vârsta a treia obiceiuri şi tradiţii, şi nu mă refer doar la partea gastronomică, ci la tot ce înseamnă lanţul spaţiului spiritual al satului. Aşadar, iniţiativa are un scop social, dar şi unul educativ, mai ales pentru tineri“, a adăugat Daniela .....
Data: Dec 9, 2014
... social au participat la repetițiile Orchestrei pentru concertul din cadrul Festivalului Craiova Muzicală, repetiții care s-au desfășurat sub bagheta maestrului Alexandru Iosub. Violoniștii Octavian Gorun și Cătălina Gheorghiceanu le-au vorbit copiilor despre diferențele dintre .....
Data: Dec 9, 2014
... Constituirea acesteia a durat aproximativ trei luni, corala începându-şi oficial activitatea la data de 1 noiembrie 2013. În această perioadă, domnul Gianin-Cristian Oprea, susţinut de Consiliul Eparhial, a organizat şi a condus preselecţiile, apoi selecţiile, orele de meditaţie şi .....
Data: Dec 9, 2014
... Bisericii Ortodoxe în dialogul dintre cele trei discipline. „Suntem bucuroşi pentru această perspectivă pentru a pune în armonie şi în acelaşi orizont filozofia, teologie şi ştiinţa şi să organizăm prin institutul nostru această interfaţă între România, Statele Unite ale .....

Data: Dec 8, 2014

In așteptarea Sfintelor Sarbatori Pascale, casa de cultura din orasul Fagaras, judetul Brasov a gazduit astazi, 10 aprilie, vernisajul expoziției de icoane pe sticla, piatra si coaja de ou a doamnei Lia Flueraș.La deschiderea expozitiei a participat Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit .....
Data: Apr 10, 2011
Noul centru de zi pentru persoane varstnice Mitropolitul Firmilian din Craiova a fost inaugurat astazi, 26 iulie 2011, dupa cum ne informeaza mitropoliaolteniei.ro. La eveniment a fost prezent Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care a .....
Data: Jul 26, 2011
Proiectul oferă persoanelor fără un loc de muncă servicii specializate pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii. La eveniment au participat specialişti ai echipei de implementare, beneficiari ai proiectului, reprezentanţi ai sectorului ONG şi ai altor .....
Data: Feb 1, 2012
La Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din orașul Ovidiu a avut loc Simpozionul dedicat Sfântului Apostol Andrei si Zilei de 1 Decembrie – Ziua Nationala a .....
Data: Nov 28, 2013
Sâmbata, 21 iunie, a avut loc a treia întâlnire panortodoxa a tinerilor din Austria. Este al treilea eveniment de acest fel organizat în aceasta tara, la propunerea .....
Data: Jun 26, 2014
]]>Herodot afirma că tagma magilor era originară din cele 6 triburi ale mezilor, fiind o castă preoțească, asemănătoare leviților de la israeliți. Îndatoririle lor prevedeau oferirea .....
Data: Dec 23, 2014
]]>Vacanţa de vară este prilej de bucurie şi de recreere pentru tinerii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În mai multe parohii sunt organizate numeroase .....
Data: Jul 15, 2015

Cu putin timp inainte de oficierea slujbei Vecerniei sarbatorii Cincizecimii, Primarul .....
Data: Jun 18, 2016
|
Preasfințitul Părinte Visarion al Tulcii a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Biserica „Panagia Agiassos” din ..... Data: Aug 2, 2023 |
|
Corul Psaltic „Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași va concerta luni ..... Data: Oct 23, 2023 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).