Stiri ortodoxe: urmat - Actualitate ortodoxa - pagina 243
... ale județului. Sfinţirea bisericii a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al așezării monahale. Există trei izvoare care îl pot face pe om tare și neclintit: Dumnezeu, familia proprie și neamul în care te-ai născut După citirea Evangheliei, Mitropolitul .....
Data: Oct 4, 2015
... vin cu evlavie la cei doi sfinți mucenici. Au urmat Vecernia, Litia și Acatistul Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina, săvârșite de un sobor de preoți și diaconi (între care părinții consilieri patriarhali Mihai Hau şi Ciprian Apetrei împreună cu alți slujitori de la Centrul de .....
Data: Oct 4, 2015
... interpretate de corul mănăstirii. A urmat un cuvânt de binecuvântare pentru obștea monahală din partea Preasfințitul Părinte Ioanichie, iar apoi au fost vizitate și celelalte paraclise din cadrul complexului monahal. De asemenea, le-a fost prezentat oaspeților și laboratorul Sfinții .....

Data: Oct 3, 2015
... interpretate de corul mănăstirii. A urmat un cuvânt de binecuvântare pentru obștea monahală din partea Preasfințitul Părinte Ioanichie, iar apoi au fost vizitate și celelalte paraclise din cadrul complexului monahal. De asemenea le-a fost prezentat oaspeților și laboratorul Sfinții .....
Data: Oct 3, 2015
Cuviosul Daniil s-a nascut pe la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti, primind la botez numele Dumitru, informeaza Ziarul Lumina'. Muncind pe mosia Episcopiei Radautilor, Dumitru a cunoscut calugari, a fost atras de viata monahala si s-a calugarit cu .....
Data: Dec 18, 2009
Joi, 6 iunie 2013, Arhiepiscopia Dunarii de Jos si Fundația World Vision Romania au organizat Sesiunea Festiva de inchidere a proiectului Alege Şcoala!, un eveniment organizat cu .....
Data: Jun 7, 2013
Biserica Ortodoxa praznuieste anul acesta, la 24 iunie, sarbatoarea Sfintei Treimi. In aceasta zi, Centrul de Presa al Patriarhiei Romane isi sarbatoreste hramul. Tot astazi Biserica .....
Data: Jun 24, 2013
S-a nascut în urma cu 73 de ani, în plini ani de razboi, într-o familie vrednica din Basarabia, însa stigmatizata de regimul sovietic si clasata în categoria .....
Data: Mar 28, 2014
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat duminica aceasta o vizită pastorală în parohia timişoreană Dacia, după cum ne-a .....
Data: Jan 19, 2015
]]>La Editura ”Basilica” a Patriarhiei Române a apărut lucrarea ”Preotul academician profesor Dumitru Stăniloae, mărturisitor al dreptei credințe în țară și în străinătate”, scrisă .....
Data: Feb 7, 2015
Zilele Muzeului Satului au fost inaugurate marți în Capitală printr-o ceremonie și vernisajul Expoziției „Tinerețe fără bătrânețe”. Patriarhul României a fost numit Ambasador Cultural al instituției, despre care directoarea Paula Popoiu spune că este o carte de vizită a identității .....
Data: May 11, 2022
Mitropolitul Irineu a oficiat duminică Sfanta Liturghie la hramul Parohiei „Sf. Impărați” din Targu Jiu, județul Gorj.
In cuvantul de invățătură, Inaltpreasfinția Sa a vorbit despre evanghelia duminicii, care .....
Data: May 23, 2023
Basilica.ro a invitat proaspeți absolvenți ai facultăților de teologie din țară să povestească despre experiența anilor de studenție. Au răspuns invitației absolvenți ai secțiilor de Teologie pastorală, .....
Data: Jul 14, 2023
|
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va construi un așezămant pentru varstnici ocrotit de „Sfantul Efrem cel Nou”, piatra de temelie a fost ..... Data: Jan 18, 2024 |
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).