Stiri ortodoxe: urmat - Actualitate ortodoxa - pagina 267
... în bisericile arondate acestui cerc pastoral urmată de slujba de Te Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra enoriașilor parohiei gazdă. Apoi, părintele Carp Constantin, în calitate de șef de cerc, a prezentat enoriașilor prezenți motivația întâlnirii și câteva .....
Data: Jul 29, 2015
... de localnici şi de ansambluri folclorice, urmată de un spectacol folcloric susţinut de ansambluri artistice profesioniste şi interpreţi renumiți, precum şi de prezentarea a trei concursuri tradiţionale: de gastronomie, de fasonare a lemnului şi de frumuseţe. În cadrul .....
Data: Jul 29, 2015
... pentru istoria Bisericii noastre ortodoxe. A urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, care a accentuat importanța înaintașilor noștri, a mentorilor, a ierarhilor și a preoților, cei care au înfrumusețat viața duhovnicească a autorului, i-au marcat misiunea preoțească .....
Data: Jul 29, 2015
... apoi Seminarul Teologic la Caransebeş. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi cursurile de doctorat la Bucureşti, apoi la Geneva şi la Birmingham, unde și-a luat doctoratul în filosofie şi teologie. Profesor universitar, consilier la Patriarhia Română, i s-a .....
Data: Jul 29, 2015
... apoi Seminarul Teologic la Caransebeş. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi cursurile de doctorat la Bucureşti, apoi la Geneva şi la Birmingham, unde și-a luat doctoratul în filosofie şi teologie. Profesor universitar, consilier la Patriarhia Română, i s-a .....
Data: Jul 28, 2015
... de persoane care purtau torţe în mâini, urmate de toacă, de steagurile bisericii, de racla cu sfintele odoare şi de o icoană cu Sfântul Pantelimon. În timpul procesiunii, credincioşii au avut în mâini lumânări aprinse şi au cântat imnuri închinate Sfântului Pantelimon. Arhim. .....
Data: Jul 28, 2015
... a săvârşit Vecernia unită cu Litia, urmată de procesiunea cu icoana împodobită a Sfintei Paraschevi. Duminică, în ziua sărbătoririi sfintei, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kytros, Katerini și Platamonas, împreună cu .....
Data: Jul 28, 2015
... de localnici şi de ansambluri folclorice, urmată de un spectacol folcloric, susţinut de ansambluri artistice profesioniste şi interpreţi renumiți, precum şi de prezentarea a trei concursuri tradiţionale – de gastronomie, de fasonare a lemnului şi de frumuseţe. În cadrul .....
Data: Jul 28, 2015
... de localnici şi de ansambluri folclorice, urmată de un spectacol folcloric, susţinut de ansambluri artistice profesioniste şi interpreţi renumiți, precum şi de prezentarea a trei concursuri tradiţionale – de gastronomie, de fasonare a lemnului şi de frumuseţe. În cadrul .....
Data: Jul 27, 2015
... de persoane care purtau torţe în mâini, urmate de toacă, de steagurile bisericii, de racla cu moaşte şi de o icoană mare cu Sfântul Pantelimon. În timpul procesiunii, credincioşii au avut în mâini lumânări aprinse şi au cântat imnuri închinate Sfântului Pantelimon. Racla cu .....
Data: Jul 27, 2015
La Catedrala Inaltarea Domnului din Bacau a fost oficiata astazi, 17 aprilie, Slujba Parastasului la un an de la trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Parinte Ioachim, Episcop al Husilor. Slujba a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si .....
Data: Apr 17, 2010
Astazi, 4 octombrie 2011, in incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Ramnicului, a avut loc inaugurarea Bibliotecii IPS Gherasim Cristea , situata langa Palatul Arhiepiscopal, informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Ramnicului.Cladirea ce gazduieste Biblioteca, este fostul Chiosc .....
Data: Oct 4, 2011
Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au reunit ieri în şedinţa lunară. Referatul cu tema „Rolul imaginii curate şi sfinte în educaţia copiilor“ a fost susţinut de pr. Radu Zaiţ de la parohia „Sfântul Ioan Iacob“ din Botoşani. .....
Data: Jun 11, 2012
In Aula Mare "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei a avut loc miercuri seara spectacolul pentru copii "Sfantul Nicolae in mijlocul copiilor". Evenimentul, care i-a bucurat pe cei .....
Data: Dec 7, 2012
Preasfintitul Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credinciosilor din satul Galbina, Parohia Balsa, Protopopiatul Orastie. Cu aceasta ocazie, ierarhul a .....
Data: Nov 6, 2013
I. Hristos se naste, slaviti-l! Hristos din ceruri, întâmpinati-l!, Hristos pe pamânt, înaltati-va .....
Data: Dec 24, 2013
Într-unul din cartierele aflate într-o zona linistita a orasului Cluj-Napoca s-a deschis spre cer si catre lume o noua manastire ortodoxa, aceasta fiind si singura manastire .....
Data: Jan 11, 2014
Tinerii din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Timișoara își doresc ca, în ziua de 24 iunie, să împletească credința creștină și tradiția populară românescă. De Sânziene, .....
Data: Jun 22, 2014

Data: Nov 29, 2018
La Editura Trinitas a apărut un volum despre patimi şi virtuţi care cuprinde o selecţie a ediţiilor emisiunii Cuvântul care zideşte, difuzată la Radio TRINITAS. Volumul este însoţit de un CD cu versiunea audio a acestor emisiuni realizate de Pr. Narcis .....
Data: Nov 21, 2019
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
