1 Septembrie – inceputul anului nou bisericesc

In Biserica Ortodoxa incepe maine, 1 septembrie, anul nou bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care incepe la 1 ianuarie, prima zi din anul Bisericesc este 1 septembrie. Potrivit Sfintei Traditii aceasta este ziua in care Mantuitorul Iisus Hristos si-a inceput activitatea pe pamant. Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a oferit mai multe detalii privind traditiile care stau la baza stabilirii inceputului anului bisericesc: Este vorba de o traditie veche, iudaica, pe care biserica crestina a mostenit-o. Biserica crestina a incercat sa cuprinda anul bisericesc intre cele doua mari sarbatori ale Maicii Preacurate, Nasterea Maicii Domnului – 8 septembrie si Adormirea Maicii Domnului - 15 august. De asemenea, traditia aceasta veche spune ca Dumnezeu ar fi creat lumea toamna, dar si ca Mantuitorul ar fi inceput activitatea Sa misionara tot toamna , informeaza Radio TRINITAS. Anul bisericesc sau anul liturgic are, ca orice impartire a timpului, cateva perioade distincte. Ele au fost stabilite de Sfintii Parinti ai Bisericii inca din primele secole ale crestinismului si au un caracter pascal: Cel mai important eveniment din anul bisericesc este Invierea Domnului de aceea perioada pregatitoare pentru Inviere este perioada Triodului, perioada de pocainta care are 10 saptamani. Perioada Penticostarului este perioada post-pascala si are 8 saptamani. Apoi urmeaza Perioada Octoihului in care intalnim cantarile Invierii randuite dupa cele opt glasuri , a mai spus Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului. Desi nu este o sarbatoare cu tinere, potrivit traditiei anul nou bisericesc prilejuieste o serie de manifestari specifice. Astfel, in toata Patriarhia Romana vor fi savarsite slujbe de multumire pentru binefacerile revarsate in anul care se incheie, in care vor fi inaltate si rugaciuni de ajutor pentru noul an bisericesc. La Catedrala Patriarhala din Bucuresti, slujba de Te-Deum va incepe la ora 9 si 30 de minute, dupa oficierea Sfintei Liturghii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 8740

Data: Aug 31, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).