|
|
20 de ani de jertfa la biserica parohiei Dumbravita-Ruginoasa
|
Un nou lăcaş de închinăciune din Protopopiatul Paşcani a fost sfinţit ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Astfel, s-a încununat osteneala celor două decenii de jertfă adusă lui Dumnezeu. Sfântul lăcaş din parohia Dumbrăviţa-Ruginoasa a fost ridicat începând cu anul 1990, la iniţiativa părintelui paroh Pavel Pavel. În această parohie mai există o biserică construită după cel de-al Doilea Război Mondial în cinstea Înălţării Domnului, care este destinată pentru slujbele celor răposaţi. Documentaţia pentru edificarea noului sfânt lăcaş a fost întocmită de pr. paroh Pavel Pavel, lucrările fiind demarate cu binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, pe atunci locţiitor al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Potrivit hrisovului de sfinţire, care a fost aşezat în sfânta masă, construcţia uneia dintre cele mai frumoase biserici de sat din Protopopiatul Paşcani a fost realizată de echipa meşterului Mihai Şandru din Târgu Neamţ. Lucrările de pictură în tehnica frescă au început în anul 2003, fiind realizate de pictorul Virgil Moraru, alături de ucenicii săi, iar icoanele de pe catapeteasmă au fost lucrate în tehnica mozaic, vitraliu şi pictură pe sticlă arsă. Mobilierul din stejar a fost executat de meşterul Pantelimon Peiu. Şantierul a fost supravegheat de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. Fondurile necesare au provenit de la credincioşii din parohie, părintele paroh Pavel Pavel fiind susţinut de familia sa, epitropi şi membrii consiliului şi comitetului parohial. Anul trecut a fost construită în incinta bisericii parohiale şi o casă socială.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre iertare, pornind de la textul Evangheliei din Duminica a XI-a după Rusalii. „Iertarea ne face liberi, iar neiertarea ne transformă în robi, în oameni lipsiţi de libertate. Cel care are putere să ierte pe aproapele dovedeşte că este suveran, stăpâneşte instinctul care îi cere să se răzbune. Cel care nu are capacitatea de a ierta, tot timpul se gândeşte cum să se răzbune, fiind un rob, pentru că pornirile lui lăuntrice sunt mai puternice decât capacitatea lui de a înţelege drama în care s-a aflat cel care l-a supărat. Prin iertare omul creează relaţii cu cel pe care l-a iertat, iar neiertarea distruge şi bruma de legătură care există între oameni. Cel care iartă se aseamănă cu un copil, iar cel care nu iartă este definit ca fiind un om rău“, a remarcat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei au fost oferite distincţii de vrednicie mai multor persoane care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor de construcţie la biserica târnosită.
Sfântul lăcaş ce a răsărit dintr-o livadă de meri
Părintele protopop Pavel Postolachi a citit hrisovul de sfinţire şi a remarcat jertfelnicia părintelui paroh Pavel Pavel şi a ctitorilor care au ridicat Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. „Astăzi (n.r. ieri) aveţi cu toţii bucuria de a vedea acest sfânt lăcaş ridicat prin jertfă, care va deveni o biserică vie în sufletele enoriaşilor acestei parohii“, a apreciat pr. protopop Pavel Postolachi. Părintele paroh Pavel Pavel a primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan rangul de iconom stavrofor, apoi sfinţia sa a făcut un rezumat al celor 20 de ani de şantier pe care i-a coordonat. „Pentru noi cei din Dumbrăviţa, această zi (n.r. ieri) este una mare pe care o aşteptăm după o muncă de două decenii. Mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Mulţumirea sufletească este atunci când un lucru început se termină cu bine. În anul 1985, când am venit în parohie, pe locul unde este biserica se afla o livadă de meri. Iată cum pe locul acestei livezi s-a ridicat un sfânt lăcaş spre care ni se îndreaptă mereu paşii. Nu a fost uşor, dar acolo unde este bunăvoinţă şi credinţă, toate lucrurile se realizează cu ajutorul lui Dumnezeu. Câţiva consilieri care au făcut colecte în parohie şi care şi-au dorit foarte mult să ajungă acest moment nu mai sunt printre noi. Le mulţumim tuturor în numele Bisericii şi îi asigurăm că vor fi pomeniţi ca şi ctitori ai acestui sfânt lăcaş“, a spus pr. paroh Pavel Pavel, care a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a binecuvântat biserica parohiei Dumbrăviţa-Ruginoasa.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Aug 29, 2011 |
Articole similare
Biserica parohiei Slobozia II, Protopopiatul Roznov, ridicată între anii 1993-2002, în timpul păstoririi părintelui Constantin Naclad, inspector de cateheză în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a fost .....
Data: Aug 29, 2011
|
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit ieri Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Şcheia 1, Protopopiatul Suceava 2. Pe un podium special amenajat a fost săvârşită Sfânta Liturghie .....
Data: Aug 29, 2011
|
Credincioşi şi cunoscuţi din toată ţara au venit să-l omagieze la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, actualul mitropolit, împreună cu .....
Data: Aug 29, 2011
|
Sute de credinciosi din orasul Panciu si din imprejurimi au urcat astazi, 29 august 2011, Dealul Neciului pentru a participa la hramul Schitului Sfantul Ioan . Slujba Aghesmei mici si cea a Sfintei Liturghii au fost oficiate de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si .....
Data: Aug 29, 2011
|
Biserica Sfantul Ierarh Nicolae din Parohia Bulbuceni, Protoieria Targu Carbunesti, judetul Gorj, a imbracat duminica, 28 august, haina de sarbatoare cu ocazia slujbei de resfintire, dupa cum ne informeaza mitropoliaolteniei.ro.Ceremonialul liturgic si Sfanta Liturghie au fost oficiate de .....
Data: Aug 29, 2011
|
Luni, 29 august 2011, cand Biserica Ortodoxa Romana praznuieste Taierea Capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, Preasfințitul Parinte Episcop Vincentiu a participat la Sfanta Liturghie de la Manastirea Sfintii Voievozi din Slobozia. Sfanta Liturghie a fost oficiata de preacuviosul .....
Data: Aug 29, 2011
|
Random Links
Pentru a spori bucuria clerului si credinciosilor de Sfintele Pasti, in seara zilei de sambata, 18 aprilie 2009, o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de Preasfintitul Parinte Episcop Varsanufie Prahoveanul va aduce de la biserica Sfantului Mormant din Ierusalim Lumina Sfanta cu un avion .....
Data: Apr 15, 2009
|
Biserica 'Tuturor Sfintilor' a Manastirii Bucium din Iasi si-a serbat ieri, 30 mai, hramul. Cu prilejul acestei sarbatori, vineri a fost organizata, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, o expozitie de icoane pictate .....
Data: May 31, 2010
|
La Sibiu, Ziua Nationala a Romaniei a reunit la Catedrala mitropolitana numerosi credinciosi. Dupa Sfanta Liturghie, Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului a oficiat, alaturi de Preasfintitul Parinte Andrei Fagaraseanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, slujba .....
Data: Dec 1, 2010
|
Preasfințitul Parinte Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Italiei, a participat in ziua de 28 martie 2012, la intrevederea pe care Ministrul de Externe al Romaniei, Domnul Cristian Diaconescu, a avut-o impreuna cu reprezentanții cultelor religioase romanești prezente in Italia. Au mai fost .....
Data: Mar 31, 2012
|
In Duminica Femeilor Mironosite, la 29 aprilie 2012, credinciosii din localitatea bistrițeana Valea Magherus si-au primit arhipastorul, pe Inaltpreasfințitul Parinte Andrei. In cursul dimineții, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei, dupa care a oficiat Sfanta Liturghie. .....
Data: Apr 29, 2012
|
|
|