320 de ani de la atestarea oficiala a Episcopiei Oradiei
]]>În anul 2015, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei se află la fericit ceas aniversar, cu prilejul împlinirii a 320 de ani de la atestarea documentară oficială, prin Diploma leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, din anul 1695, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. La acest moment jubiliar, Episcopia Oradiei organizează, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 19 - 20 septembrie 2015, un bogat program liturgic şi festiv, la care sunt aşteptaţi să participe ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi din Biserica Ortodoxă a Serbiei, oficialităţi centrale şi locale, precum şi un mare număr de credincioşi din Oradea şi Bihor. Sâmbătă, 19 septembrie 2015 Astfel, sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 09:00, va avea loc slujba de binecuvântare a lucrărilor de restaurare de la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Biserica cu Lună din Oradea. Apoi, va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. De la ora 17:00, la străvechea Catedrală Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Oradea-Velenţa va fi oficiată o slujbă de Te Deum şi se va vizita Centrul pentru persoane vârstnice al parohiei Oradea-Velenţa I, amenajat în vechea clădire a Consistoriului orădean. De asemenea, va fi vizitată şi biserica cu hramurile Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului din cadrul Centrului pastoral-social Vasiliada al Parohiei Oradea-Velenţa I. Duminică, 20 septembrie 2015 Manifestările vor continua Duminică, 20 septembrie 2015, de la ora 09:00, prin săvârşirea Sfintei Liturghii festive în noua Catedrală Episcopală Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În după-amiaza zilei, de la ora 17:00, la Filarmonica de Stat din Oradea va avea loc un concert festiv dedicat momentului aniversar.
Download: Click for download attached file: 320 de ani de la atestarea oficiala a Episcopiei Oradiei

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Sep 17, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei