|
|
Asociatia Filantropia Oradea este alaturi de cei in suferinta
|
Aceştia vor parcurge aproximativ 200 de kilometri în 4 zile timp în care bicicliştii vor colecta fonduri pentru serviciile de asistenţă socio-medicală ale Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor, din cadrul Asociaţiei „Filantropia Oradea”, informează pr. Cristian Rus .
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, 12 voluntari europeni şi români ai Asociaţiei Filantropia Oradea, sub coordonarea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Oradea, Secţia kinetoterapie, au dat startul celei de-a doua ediţii a Turului Ciclist SM. Este vorba despre o tabără itinerată cu scop umanitar, care are ca obiectiv, pe lângă colectarea de fonduri pentru serviciile de asistenţă socio-medicale ale Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor, şi promovarea mişcării. Voluntarii vor distribui pliante şi informaţii sătenilor întâlniţi pe traseul celor aproape 200 de km care vor fi parcurşi în 4 zile. Bicicliştii urmează traseul Oradea - Cheriu -Tăşad - Cotiglet -Topa de Sus - Topa de Jos - Hidişel - Dobreşti - Luncasprie - Damiş - Bratca - Bălnaca - Şuncuiuş - Vadu Crişului - Josani - Măgeşti -Hotar - Tileagd - Borşa - Alparea - Oradea.
'Până în prezent din activităţile de promovare şi colectare de fonduri realizate în comunitate, echipa de voluntari a colectat 5.000 de lei. Aceşti bani vor fi donaţi la finalul acţiunii, când tinerii voluntari vor realiza un eveniment intercultural ce se va desfăşura la centrul de zi', a precizat pr. Laurenţiu Lazăr, preşedintele Fundaţiei de scleroză multiplă Bihor. Bicicliştilor li s-a alăturat şi Mihai Lazăr de doar 7 ani, care, echipat corespunzător, a ales să facă faţă cu brio căldurii şi traficului, pedalând cât mai mult alături de ceilalţi membri ai grupului.
Centrul Regional de Scleroză Multiplă îşi desfăşoară activitatea în cadrul Asociaţiei „Filantropia” a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei şi oferă servicii acreditate de tip centru de zi cu activităţi de recuperare prin kinetoterapie, psihoterapie, terapie ocupaţională, informare, consiliere şi asistenţă la domiciliu la peste 50 de persoane. La nivelul judeţului Bihor peste 400 de persoane sunt afectate de scleroza multiplă.
sursa: basilca.ro
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jun 15, 2011 |
Articole similare
Episcopia va organiza, în zilele de 27-28 mai 2011, mai multe evenimente. Vineri, 27 mai, la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" din Baia Mare, vor fi lansate volumul omagial, editat de către Biblioteca Judeţeană "Petre .....
Data: Jun 15, 2011
|
„Locul acesta este ales de Dumnezeu şi de aceea toţi care vin aici primesc binecuvântare şi dar de la Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Este deja o tradiţie .....
Data: Jun 15, 2011
|
În cadrul lucrărilor Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a susţinut conferinţa: Biserica Ortodoxă Română, istorie şi actualitate, realizări şi provocări.
În acelaşi cadru a fost susţinută şi o comunicare cu tema: „ .....
Data: Jun 15, 2011
|
Cu acest prilej au fost organizate mai multe manifestări cu caracter festiv, în vederea marcării momentului. Astfel, în cursul zilei de ieri, 13 iunie, reprezentanţii ONG-ului au realizat o prezentare a tuturor activităţilor sociale derulate până .....
Data: Jun 15, 2011
|
Programul concertului a fost încheiat de un recital extraordinar de muzică clasică, susţinut de câţiva artişti ai Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea şi ai Fundaţiei „Antonio Carlo Monzini” din .....
Data: Jun 15, 2011
|
În cadrul manifestării au susținut comunicări: Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul – „Pelerini şi pelerinaj”, sociolog Ivan Jinaru - primarul comunei Vaideeni – „Turismul montan pastoral în Vaideeni, istorie şi .....
Data: Jun 15, 2011
|
Random Links
Protopopiatul Oltenita din cadrul Episcopiei Sloboziei si Calarasilor va avea de maine, 22 septembrie, un nou sediu, informeaza Radio TRINITAS. Acesta va fi inaugurat de Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, in prezenta autoritatilor locale.Tot maine, cu prilejul .....
Data: Sep 21, 2009
|
Cu ocazia sarbatorii Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc duminica, 29 august, Adunarea Generala anuala a parohiei Sfantul Ioan Botezatorul din Sydney - Australia. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Mihail, Episcopul Australiei si Noii Zeelande, alaturi de .....
Data: Aug 30, 2010
|
In foaierul Bibliotecii Judetene Panait Cerna din Tulcea, a fost vernisata astazi, 20 aprilie, incepand cu ora 14:00, expozitia de arta religioasa Prin Cruce, spre Inviere, dupa cum ne informeaza episcopiatulcii.roExpozitia se inscrie in programul actiunilor cultural - artistice si .....
Data: Apr 20, 2011
|
Conferinţa este parte integrantă din campania pentru promovarea diferitelor forme alternative şi flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilităţi, campanie organizată în cadrul proiectului „Centrele de Incluziune Socială – Oportunitate pentru .....
Data: Jul 27, 2011
|
Patru dintre icoane sunt originale şi datează din anul 1900.
Expoziţia este organizată de Asociaţia „Maria Poenariu, Laz” Alba Iulia, icoanele fiind realizate de membrii acestei asociaţii.
Pictoriţa Maria Poienaru este ultima .....
Data: Jan 16, 2012
|
|
|