Batranul de 100 de ani de pe Valea Moldovei s-a dus la Domnul

În parohia Ciohorăni, Protopopiatul Paşcani, a avut loc joi, 16 iunie, slujba Înmormântării celui mai vârstnic enoriaş, Manole Pârlea, care urma să împlinească anul acesta 100 de ani. Auzind de trecerea la cele veşnice a enoriaşului Manole Pârlea, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a transmis prin părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, mesajul de condoleanţe şi de mângâiere al Înalt Preasfinţiei Sale pentru familia îndoliată. Părintele paroh Ioan Alexa a prezentat la finalul slujbei un portret al vieţii credinciosului Manole Pârlea în care a remarcat statornicia sa în credinţă, viaţa duhovnicească şi apărarea credinţei, care l-au caracterizat pe vrednicul enoriaş. "Anul trecut, acest credincios l-a întâmpinat pe treptele bisericii pe IPS Teofan, care se afla într-o vizită pastorală în această parohie. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost impresionat de cuvântul plin de înţelepciune al bătrânului de pe Valea Moldovei, izvorât dintr-o evlavie autentică, curată şi sinceră", a povestit pr. protopop Pavel Postolachi. (C.C.)

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).