Biserica Sfintii 40 de Mucenici din Iasi, in sarbatoare

Biserica noastra i-a sarbatorit ieri pe Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia. In bisericile ortodoxe a fost savarsita Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Martiriul Sfintilor 40 de Mucenici a fost cinstit la Iasi in singurul lacas de inchinaciune ridicat in amintirea acestor sfinti, dupa cum informeaza Ziarul Lumina .Sarbatoarea Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia a fost marcata ieri in mod deosebit la Iasi. Singurul sfant lacas inchinat Sfintilor 40 de Mucenici, aflat in cartierul iesean Copou, a imbracat straie de sarbatoare. Hramul lacasului de inchinaciune a inceput joi seara, cand au fost savarsite Vecernia unita cu Litia si Acatistul Sfintilor 40 de Mucenici. La slujba oficiata de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iasi 1, alaturi de un sobor de preoti, au participat enoriasii parohiei, dar si iesenii care au dorit sa-i cinsteasca pe cei 40 de Mucenici. Cuvantul de invatatura a fost adresat de pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a remarcat unicitatea Bisericii 'Sfintii 40 de Mucenici', reliefand cateva aspecte din viata celor 40 de sfinti pomeniti de Biserica noastra in fiecare an pe 9 martie. 'Sfintii 40 de Mucenici sunt un model de tarie in credinta in Mantuitorul Hristos. Mucenicia lor s-a petrecut in timpul imparatului Liciniu, care era prigonitor de crestini. In secolul al IV-lea, cunoscut ca fiind secolul de aur al crestinatatii, au trait sfintii ierarhi ai Bisericii care au pus la punct invatatura de credinta in Mantuitorul Hristos. Tot atunci, foarte multi mucenici si-au dat viata pentru Domnul Iisus. Printre acestia sunt si Sfintii 40 de Mucenici pe care Biserica noastra ii praznuieste astazi (n.r. ieri). In acatistul care s-a citit am auzit despre viata lor frumoasa si despre felul in care si-au dat viata pentru Mantuitorul Hristos. Pentru ca nu au vrut sa se inchine idolilor, Agricola, conducatorul Sevastiei, i-a pus intr-un iaz, iar noaptea apa a inghetat. Cu toate acestea, sfintii au pastrat credinta in Mantuitorul Hristos si nu au tagaduit sa-L marturiseasca. Ceata celor 40 de mucenici care nu s-au inchinat idolilor a fost pusa in acest iezer', a amintit pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a vorbit in continuare despre virtutile Sfintilor 40 de Mucenici. Lucrari la pictura, aproape de final'Noi suntem inspirati de virtutile Sfintilor 40 de Mucenici, pentru a le avea fiecare dintre noi. Daca vom avea virtutile crestine care sa ne infrumuseteze viata, vom putea dobandi imparatia cerurilor. Praznuirea Sfintilor 40 de Mucenici se impleteste cu Postul Mare, perioada in care suntem chemati sa castigam virtuti pentru imparatia lui Dumnezeu. Daca ei au fost buni, milostivi, credinciosi, si noi suntem indemnati sa avem aceste virtuti crestine. In aceasta perioada a postului suntem indemnati sa postim si sa ne rugam. Postul si rugaciunea sunt doua aripi care ne ajuta sa dobandim imparatia cereasca', a adaugat pr. protopop Toma Gradinaciuc. Parintele paroh Ioan Rusu a multumit preotilor slujitori si credinciosilor pentru prezenta, exprimandu-si nadejdea ca in acest an va fi continuata pictura Bisericii 'Sfintii 40 de Mucenici'. 'Anul acesta, cu ajutorul Sfintilor 40 de Mucenici, vom continua pictura in zona cafasului si pridvorului. Multumim celor care au contribuit mai ales la consolidarea sfantului lacas, mai ales ca a fost o lucrare costisitoare, si celor care au ajutat la realizarea picturii', a spus pr. paroh Ioan Rusu. Programul liturgic a continuat ieri cu Ceasurile, Obednita si Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. La final a fost savarsit Parastasul pentru ctitorii si preotii care au slujit de-a lungul timpului in Biserica 'Sfintii 40 de Mucenici' din Iasi.Sarbatoare si la BarladBiserica cu hramurile 'Sfantul Dumitru' si 'Sfintii 40 de Mucenici' din Barlad, ctitorita de Gheorghe Constandache, Panainte si Elena Goiu si Ioan Racles in anul 1832, si-a serbat ieri al doilea hram. Sarbatoarea a inceput cu slujba Vecerniei unita cu Litia, oficiata de un sobor de preoti de la parohiile din orasul Barlad. Raspunsurile la strana au fost date de Corul 'Axios' al cantaretilor Protopopiatului Barlad. La sfarsitul slujbei, parintele Vasile Laiu, protopop al Protopopiatului Barlad, a adresat un cuvant de invatatura inspirat de exemplul viu pe care l-au dat cei 40 de mucenici din Sevastia, care prin asumarea numelui si trairii vietii crestine, L-au marturisit pe Hristos cu pretul vietii. 'Tineretea si curajul lor de a infrunta neadevarul, frica si moartea constituie pentru orice crestin de ieri, de azi si de maine temelia statorniciei noastre in a trai crestineste viata ca dar al lui Dumnezeu', a remarcat pr. protopop Vasile Laiu. Credinciosii prezenti la slujba au primit la final litie. Ieri-dimineata, barladenii s-au rugat in timpul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, la finalul careia a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii sfantului lacas.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 762

Id: 20472

Data: Mar 11, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).