Botezul Domnului s-a facut pentru ca Dumnezeu sa dobandeasca Siesi popor ales

Ca în fiecare an, peste o mie de ieşeni au participat la slujba de Bobotează de la Catedrala mitropolitană, pentru a duce la casele lor Agheazma cea Mare, sfinţită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, oficiată în Catedrala mitropolitană, după citirea Evangheliei praznicului, de la Matei, capitolul III, versetele 13-17, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat ce înseamnă pentru umanitate Botezul Domnului de la râul Iordanului: „Suntem în ziua de mare sărbătoare închinată evenimentului celui mare şi cu adâncime de taină, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos de la râul Iordanului. Astăzi sărbătorim Boboteaza şi începutul propovăduirii de pocăinţă şi de mântuire împlinite de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu se arată la râul Iordanului prin mărturia Tatălui, prin Botezul Fiului şi prin coborârea Duhului Sfânt. Botezul Domnului la râul Iordanului nu este altceva decât arătarea lui Dumnezeu cel în Treime lăudat, în bunătatea şi în iubirea Sa către oameni, iar botezul nostru, al creştinilor, este tocmai loc făcut în sufletul nostru pentru ca aceeaşi Sfântă şi Dumnezeiască Treime, prin harul Duhului celui Sfânt, să se arate nouă şi lumii. Şi nu este rugăciune mai intensă a Bisericii şi a fiecărui creştin decât aceea ca Duhul Sfânt, Mângâietorul, să se coboare peste noi, iar Preasfânta şi Dumnezeiasca Treime să ne curăţească şi să ne tămăduiască sufletele noastre. În acelaşi timp, Botezul Domnului la râul Iordanului s-a făcut pentru ca Dumnezeu să dobândească Sieşi popor ales, adică toţi aceia care, prin botezul în numele Sfintei Treimi, doresc să fie cu Hristos, în Hristos şi prin Hristos Domnul. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: «Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat» şi tot el mărturiseşte că prin Botez ne altoim cu Hristos prin asemănarea morţii Lui, devenind un duh cu El“.

După citirea rugăciunii amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de întreg soborul slujitorilor, a ieşit pe platoul din faţa Catedralei mitropolitane din Iaşi, în glasul clopotelor şi a troparelor specifice praznicului Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înainte de sfinţirea cea mare a apei, IPS Teofan a adresat câteva îndemnuri duhovniceşti credincioşilor prezenţi: „Sper că veţi pleca astăzi la casele voastre nu doar cu conştiinţa că aţi împlinit o datorie frumoasă de Bobotează şi că aţi luat apă sfântă, ci şi cu certitudinea că v-aţi hrănit duhovniceşte în toată această perioadă cu o pâine şi cu o apă deosebită. Această apă a numit-o Sfântul Apostol Pavel în textul citit astăzi «apa cea duhovnicească», din care suntem chemaţi să bem noi toţi, creştinii ortodocşi botezaţi în numele Sfintei Treimi, iar această apă duhovnicească izvorăşte din piatra cea duhovnicească - Hristos Domnul. Aşadar, aţi venit astăzi la biserică şi aţi participat la Dumnezeiasca Liturghie, primind apa cea binecuvântată, pentru a-L primi pe Hristos Dumnezeu-Omul în vieţile voastre şi în casele voastre“. A urmat apoi săvârşirea sfinţirii celei mari a apei, care a conţinut un şir de rugăciuni însoţite de trei invocări de pogorâre a Duhului Sfânt peste apa care avea să fie împărţită credincioşilor, pentru ca lucrarea cea curăţitoare a Treimii Celei mai presus de fire să se pogoare peste apă şi să-i dăruiască ei «harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului». După sfinţirea apei, IPS Teofan a binecuvântat credincioşii aflaţi pe două rânduri în curtea Catedralei, stropindu-i cu apă sfinţită.

La final, toţi credincioşii prezenţi au putut lua cu bucurie Agheazmă Mare din cele 12 butoaie din lemn de brad, fiecare cu capacitatea de 1.000 de litri, lângă care s-a aflat o sfântă cruce din gheaţă, împodobită cu trandafiri, înaltă de 2 metri. Totodată, au fost sfinţite cu agheazmă chiliile şi încăperile Centrului eparhial Iaşi.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 490

Id: 27384

Data: Jan 7, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).