ColinDar cu Paula Seling, la Craiova

Concertul , care a încheiat seria de evenimente prilejuite de aniversarea a 10 ani de activitate social – filantropică a Asociaţiei Vasiliada, a adus pe scena Teatrului din Bănie, pe lângă îndrăgita solistă Paula Seling, alte două nume sonore: soprana Diana Ţugui şi tenorul Costel Busuioc.

La reuşita manifestării a contribuit, ca în fiecare an şi Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei mitropolitane din Craiova. De asemenea, o parte dintre colindele interpretate de Paula Seling au fost transpuse în limbaj mimico – gestual de către Corul „Anghelos”, format din tineri cu deficienţe de auz şi vorbire, elevi ai Şcolii speciale „Sfântul Vasile cel Mare”.

Concertul a fost organizat în parteneriat cu Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, TVR Craiova şi Radio Kiss Fm. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor cu dizabilităţi, beneficiari ai programelor sociale derulate de Asociaţia Vasiliada.

sursa: mitropoliaolteniei.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 584

Id: 18419

Data: Dec 6, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).