Corul Byzantion a concertat la Sankt Petersburg

Duminică, 24 iulie, în ajunul prăznuirii sfintei icoane "Prodromiţa" din Sfântul Munte Athos (pe stil vechi), membrii Corului "Byzantion" au dat răspunsurile la strană în limbile română, greacă şi rusă la Biserica "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina" din orăşelul Puşkin, denumit şi Tarskoe Selo, din suburbia Sankt Petersburgului. Bucuria cea mare a comunităţii ruseşti şi a membrilor corului a fost prilejuită de aducerea în această parohie a unei copii a icoanei făcătoare de minuni "Prodromiţa" din Sfântul Munte Athos, prin purtarea de grijă a preotului paroh Nikita Zverev şi a unor credincioşi evlavioşi. De aceea, slujba a fost împodobită cu multe cântări în cinstea acestei sfinte icoane. La finalul Sfintei Liturghii, soborul de preoţi a săvârşit un Te Deum în faţa icoanei "Prodromiţa". Părintele paroh Nikita Zverev a mulţumit membrilor corului pentru dragostea de a veni în Sankt Petersburg şi pentru răspunsurile frumoase date la Sfânta Liturghie şi i-a rugat ca pe viitor să vină la prăznuirea sfintei icoane "Prodromiţa", pentru a săvârşi împreună privegheri de toată noaptea, după rânduiala athonită. Membrii Corului "Byzantion" au vizitat Palatul de vară al Ecaterinei a II-a, împărăteasa Rusiei între 1762-1796, şcoala în care a învăţat Aleksandr Sergheevici Puşkin, marele poet şi dramaturg rus, şi biserica la care mergea şi se ruga. Tot duminică, de la ora 20:00, Corul "Byzantion" a susţinut un concert de muzică bizantină în Capela Academiei din Sankt Petersburg. Programul concertului a avut două părţi şi a cuprins cântări bizantine din primele secole până în secolele XVIII-XIX, cum ar fi: "Imnul închinat Sfintei Treimi" (sec. III), "Ton pateron", "Ton Kirion", "Doamne, întru lumina feţei tale", de Ioan Cucuzel, Rânduiala Apostolului (în limba slavonă), "Gustaţi şi vedeţi", de Petru Lampadarie, "Toată suflarea" (în română şi slavonă), "Sfinte Dumnezeule" (în română, greacă şi slavonă) etc. Publicul, în număr foarte mare, a apreciat evoluţia membrilor corului în acest concert şi mai ales efortul de a cânta în limba slavonă de cult, folosită în toate serviciile divine ortodoxe din Rusia. (Marin Osoianu)

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).