Cuvant teologic al Parintelui Dumitru Staniloae:Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos)(Marcu 8, 34-38 si 9, 1)[…] Crucea nu este un mijloc de distrugere, ci o poarta spre realitatea suprema si netrecatoare a lui Dumnezeu. In virtutea acestei dispozitii, crucea ne deschide ochii si calea spre Dumnezeu, ne face creatia transparenta pentru Dumnezeu.Crucea de fapt pune totusi in lumina o valoare a creatiei prin faptul ca ea ne face sa vedem si sa traim prin ea transparenta lui Dumnezeu si legatura cu El si prin aceasta sfinteste creatia, sau o face sa ne umple de putere si de lumina lui Dumnezeu.1. Crucea ca mijloc de desavarsire si eternizare a creatiei si a omului in DumnezeuFara indoiala, nu orice cruce, adica nu orice suferinta si orice moarte, ne face transparent pe Daruitorul lumii si ne pune in legatura cu El, ca persoana infinita in viata si iubirea Sa, fapt care da si lumii o mare importanta. Cand omul gandeste ca, dincolo de aceasta lume, nu mai este o alta realitate, suferinta si moartea legate in orice caz de ea nu sunt mantuitoare, nu au un sens pozitiv. […]In general, suferinta si moartea in aceasta lume arata insuficienta ei, arata ca ea nu poate fi realitatea absoluta. De aceea, chiar aceasta suferinta si moarte fac pe multi oameni sa nu se alipeasca de lume, ca de realitatea ultima. In acest sens, Nicolae Cabasila, un scriitor bizantin din secolul al XIV-lea, scrie ca suferinta si moartea nu sunt un blestem, in calitatea lor de consecinte ale pacatului, ci si mijloace acceptate de Dumnezeu pentru a face pe om sa nu se alipeasca prea mult de lume.Dar numai in Hristos suferinta si moartea au putut fi folosite deplin, ca mijloace ale eliberarii omului de stapanirea pacatului si de biruinta asupra lor insele. Caci numai Hristos, traind in lume, a suportat patimirea si moartea neamestecate cu pacatul.Dupa caderea de la inceput, nevoile omului care trebuie satisfacute de lume au castigat asupra lui o forta atat de mare, ca el exagereaza satisfacerea lor, intr-un fel atat de egoist, incat uita de Dumnezeu si de semenii sai si se ataseaza total lumii intr-un mod accentuat egoist. Parintii Bi-sericii exprima aceasta zicand ca efectele de foame, de sete, de oboseala au inceput dupa cadere sa fie satisfacute intr-un mod pacatos, iar frica de moarte a chinuit pe om asa de tare, ca el accepta toate lasitatile si compromisurile pentru a scapa de ea, pentru un oarecare timp.Hristos n-a satisfacut efectele acestea intr-un mod pacatos, adica nu le-a lasat sa alunece spre placere, nici nu s-a lasat impins de frica mortii pentru a face orice s-o evite. Singur Hristos a dus o viata si a suportat moartea ca o jertfa curata oferita in numele oamenilor lui Dumnezeu Tatal. El a pus in aceasta satisfacere strict necesara a trebuintelor Sale si in suportarea mortii o forta exceptionala, prin care a invins aceste afecte, eliberand natura omeneasca de pacat si facand-o sa invie din morti. Iar aceasta datorita faptului ca ipostasul divin insusi intarea natura umana asumata pentru o satisfacere si a suporta aceste afecte de pacat, desi puterea dumnezeiasca nu facea inutil efortul naturii omenesti.Astfel, crucea lui Hristos devine mijlocul plin de putere care invinge pacatul si moartea si ne mantuieste. Crucea lui Hristos redescopera si restabileste deplin sensul pozitiv al creatiei, pentru ca Hristos a aratat definitiv ca crucea, adica suferinta si moartea, nu este ultimul moment al existentei umane, ci prin ea se ajunge la Dumnezeu, la viata eterna; ca deci viata in aceasta lume nu este ultima viata, ci deasupra ei este viata eterna si nesfarsita in Dumnezeu, la care se ajunge insa tocmai prin suportarea suferintei si mortii, care nu pot fi despartite de aceasta lume. […]Crucea lui Hristos are deci aceste doua efecte: pe de o parte, prezinta lumea ca nefiind ultima realitate, ci realitatea penultima, dependenta de Dumnezeu; pe de alta parte, ea face sa se raspandeasca asupra existentei lumii o valoare eterna. Prin crucea lui Hristos a fost tocit acul pacatului prin care omul se alipeste intr-un mod egoist si exclusiv de lume si a fost invinsa moartea. Crucea lui Hristos desparte existenta omului si a lumii de pacat, prin care viata omului si a lumii au fost supuse unei morti definitive. Crucea lui Hristos arata din nou chipul pozitiv originar al omului si al lumii si e mijloc de ridicare a lor la desavarsirea existentei lor in Dumnezeu. Dar aceasta a fost crucea prin puterea lui Dumnezeu. In acest sens, crucea este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18, 24).In felul acesta, crucea lui Hristos nu este o negatie esentiala si definitiva a lumii si a omului, ci numai a trairii pacatoase in lume. Ea arata ca lumea insuficienta in ea insasi recastiga printr-o infranare de la pacat sensul ei deplin in plenitudinea lui Dumnezeu. Ea arata ca lumea este destinata sa se completeze in existenta adevarata si eterna in Dumnezeu. Din crucea lui Hristos se proiecteaza o lumina a lui Dumnezeu asupra lumii, transfigurand-o prin participare la puterea Lui. Crucea lui Hristos franeaza alipirea exclusiva la lume ca la ultima realitate; dar tocmai prin aceasta ea leaga existenta omului si a lumii de Dumnezeu.Prin crucea Sa, Logosul divin intrupat redescopera Logosul (sensul, ratiunea) complet al lumii si al vietii omenesti, acoperit prin umbra pacatului si mortii. Sfantul Atanasie cel Mare spune: Intelepciunea lui Dumnezeu, care se arata inainte prin chipul ei in creaturi … prin ea arata pe Tatal ei dupa aceea ea insasi, fiind Logosul insusi, s-a intrupat, cum zice Ioan si dupa desfiintarea mortii si mantuirea neamului nostru, se descopera si mai mult pe Sine insasi si prin Sine, pe Tatal Sau1.Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat invinge moartea chiar prin faptul ca El suporta cu puterea rabdarii neamestecata cu revolta si invinge afectele de foame, de sete, de oboseala, de durere chiar prin faptul ca El nu aluneca prin ele spre pacat. Prin acestea intareste firea omeneasca, facand-o capabila sa-si insuseasca puterea lui Dumnezeu; le invinge nu ocolindu-le, ci suportandu-le fara de pacat. Numai astfel intareste firea noastra.Pentru aceasta, in Rasarit crucea lui Hristos, ca patimire fara de pacat a mortii, nu e treapta extremei slabiciuni a omului, ci prilejul manifestarii puterii lui. Acesta s-a aratat si in felul cum au primit martirii moartea si cum o primeste orice crestin cu credinta tare in Hris-tos. Depasirea crucii prin inviere nu ii vine lui Hristos dupa momentul final al unei epuizari totale din moarte, din afara de El, din Tatal singur, ci chiar din interiorul Sau, intrucat El suporta moartea cu puterea rabdarii nerevoltate, dupa ce a tinut in frau afectele Sale de foame, de sete, de oboseala, nealunecand in pacatul placerii, si executand (exersand, n.r.) firea Sa in aceasta incordare de putere.In sinaxarul de sambata seara din Saptamana Mare, se zice: Cuvantul lui Dumnezeu s-a coborat cu trupul Sau in mormant si cu sufletul Sau necorupt si indumnezeit in iad. Dar sufletul Domnului nu s-a oprit in iad, ca sufletele altor sfinti, pentru ca nici un blestem al stramosilor nu-l impovara. Domnul nostru S-a salasluit si cu dumnezeirea in mormant, aceasta ramanand unita cu trupul.Puterea manifestata de Hristos pe cruce a fost o putere care a trait raportul cu lumea. Crucea suportata de Hristos cu o astfel de putere a fost un mijloc prin care a ajuns la inviere. In acest sens, Biserica Ortodoxa canta: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le. Pentru aceea, credinciosii se insemneaza cu semnul crucii, convinsi ca prin ea le vine si lor in ajutor puterea lui Hristos cu care a intarit El firea Lui, ca sa nu alunece prin afecte in pacat si prin care a invins moartea.Preotul binecuvanteaza pe credinciosi cu crucea in cursul slujbelor bisericesti, dar totdeauna ridicand-o, aratand ca numai cu ajutorul ei pot sa-si stapaneasca pornirile spre pacate si sa izbandeasca in savarsirea binelui. Ea are totdeauna aceasta putere prin faptul ca ea este intim legata de Hristos, care a invins pacatul si moartea si prin aceasta a inviat. Ca atare, ea e intotdeauna prezenta in Hristos Cel inviat. Ea e prezenta totdeauna in starea de inviere a lui Hristos si aduce crestinilor puterea lui Hristos cel inviat, pentru ca ea inseamna ca Hristos S-a predat si Se preda continuu in mod total Tatalui ca om. Şi chiar aceasta il umple pe El ca om de putere dumnezeiasca, care se arata in starea Lui de inviere. Iar aceasta are loc in mod nein-trerupt. In aceasta consta intrarea lui Hristos ca om la Tatal prin suferintele si moartea legate de lume, pentru ca sa scape lumea de pacat si de moarte. De aceea, intrarea lui Hristos la Tatal nu are loc decat prin sacrificiu sau prin daruirea de Sine, cum spune Epistola catre Evrei si Sfantul Chiril din Alexandria (Adoratio in Spiritu et veritate). Aceasta echivaleaza cu deplina restabilire a comuniunii lui Hristos ca om cu Tatal, fapt care s-a implinit prin patimirile si prin moartea legate de aceasta lume. Iisus a facut aceasta renuntand deplin la Sine insusi, fapt care este legat cu suferinta si cu moartea. Aceasta stare a ei Hristos o mentine in Sine si ne-o da si noua si prin ea putem si noi sa renuntam la noi insine si sa ne predam Tatalui, intrand astfel in comuniunea cu Tatal si umplandu-ne de puterea Lui.Crucea este deci semnul iubirii culminate a Lui Hristos ca om fata de Dumnezeu manifestata in mijlocul lumii, in numele ei si pentru scaparea ei. Crucea lui Hristos e semnul iubirii Lui manifestata fata de Tatal prin faptul ca El considera lumea ca o realitate transparenta pentru Dumnezeu si vede in patimire si in moarte calea prin care, renuntand la Sine, se preda Lui si se uneste cu El. Dar crucea este si semnul iubirii lui Hristos ca Dumnezeu si ca om fata de noi. Prin puterea iubirii Lui varsata in noi, putem si noi sa ne manifestam iubirea noastra fata de Dumnezeu, traind raportul cu lumea si cu o realitate, care ne face transparent pe Dumnezeu. Şi tocmai in aceasta se arata raportul pozitiv al crucii cu lumea, ca face transparenta pentru Dumnezeu prin ea si deci deschisa pentru puterile lui Dumnezeu care vor sa se reverse in ea. […]In general, dupa Sfantul Chiril de Alexandria, la Tatal nu se poate intra decat in stare de jertfa; in acest scop Hristos ne ia in Sine si noi Il luam in noi insine, pentru a deveni si noi o jertfa curata. Dar aceasta nu inseamna o negatie a lumii in esenta ei, ci un astfel de raport cu ea, care ne face transparent prin ea pe Tatal, adica un raport in care se manifesta puterea noastra de a face ceea ce ne ofera lumea cu moderatie si in duhul fratietatii cu ceilalti si de a suporta durerile din ea si moartea cu rabdare.In sacrificiul nostru oferit impreuna cu sacrificiul lui Hristos si, din puterea Lui, sau in crucea noastra, implinim ceea ce spunem in preajma oferirii lui Hristos ca jertfa la Sfanta Liturghie, oferind darurile noastre, spre a fi asimilate cu darul Lui: Ale Tale dintru ale Tale. Ne oferim pe noi si lumea, ca dar lui Dumnezeu, dupa ce le-am primit pe ele ca dar din partea lui Dumnezeu. Prin aceasta ne umplem pe noi insine si lumea de viata lui Dumnezeu, venita noua prin trupul lui Hristos, prin faptul ca se aduce El insusi jertfa, pentru noi si pe noi impreuna cu El. […]2. Crucea ca mijloc de sfintire si transfigurare a lumiiPrin cruce, Hristos a sfintit trupul Sau, ca inel de legatura si de comunicare a lui Dumnezeu cu lumea, intrucat El a respins toate ispitele care veneau din lume de a se lasa invins de placere prin satisfacerea exagerata a trebuintelor lui sau de a evita durerea mortii. Din trupul Sau, sfintenia se poate extinde la toate trupurile si la intreaga lume, daca noi respingem la fel ca El ispitele spre pacat si suportam cu rabdare durerile si moartea.Biserica Ortodoxa nu spune ca prin cruce Hristos a iesit din creatiune, ci ca El a restabilit-o ca paradis; ca paradis actual pentru Sine si pentru sufletele credincioase ale celor morti si ca paradis incepator si virtual pentru cei care, prin credinta in El, accepta crucea Lui si o suporta cu puterea Lui. Crucea este astfel puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea in paradis. In acest scop, Hristos ramane cu noi pana la sfarsitul veacurilor.Ea (creatiunea) poate fi inceputul restabilirii in starea de paradis prin cruce, care inseamna infranarea pasiunilor egoiste si a lasitatilor si compromisurilor de tot felul nascute din frica mortii. Intr-un imn al Bisericii Ortodoxe de la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci din 14 septembrie, se spune: In paradisul de altadata, lemnul m-a golit prin mancare, pricinuindu-mi moartea; lemnul crucii aducandu-mi hrana vietii dumnezeiesti, a fost implinita pe pamant si toata lumea s-a umplut de bucurie. Prin aceasta paradisul s-a deschis din nou, pentru ca sabia invartitoare care oprea intrarea in el din cauza lacomiei umane n-a mai putut sa-l tina inchis. Numai infranarea acestei lacomii poate sa-l restabileasca in starea de paradis. Aceasta a inceput s-o faca Hristos. El a intrat in paradisul reinnoit, deschizandu-l, prin faptul ca a purtat ca om lemnul crucii, prin care a respins lacomia si a preferat renuntarea la Sine insusi, la viata egoista. Şi impreuna cu el a intrat si talharul care a marturisit pe Hristos si vor intra toti cei care vor face la fel.Desigur, exista un paradis in care intra sufletele credinciosilor dupa moarte. Dar poate exista un paradis si pe pamant, ca restabilire a paradisului initial. Numai cei care se silesc sa faca din viata pamanteasca un paradis prin credinta in Hristos pot intra si dupa moarte in paradisul de acolo. Dar ei fac din viata de pe pamant un paradis acceptand crucea. Deci prin cruce se prega-tesc sa intre si in paradisul de dupa moarte si apoi in cel de dupa inviere, a carui anticipare este paradisul partial de pe pamant. Fara efortul de a face pamantul intr-o oarecare masura un paradis, nu se inainteaza spre paradisul vesnic de dincolo. In acest scop ramane Hristos cu noi pana la sfarsitul lumii.Noi obtinem pe pamant o pregustare a paradisului eshatologic, traindu-ne viata in duhul crucii lui Hristos si din puterea ei. Biserica Ortodoxa canta intr-un alt imn: O, slavita minune! Pomul purtator de viata, prea sfanta cruce, s-a aratat astazi la inaltime. Toate marginile paman-tului o slavesc. Toti demonii sunt inspaimantati. Ce mare dar a fost facut locuitorilor pamantului!.Din toate cantarile Bisericii Ortodoxe se desprinde rolul crucii in sfintirea si transfigurarea lumii. Asa cum prin ea a fost sfintit trupul Domnului, la fel se sfintesc prin ea trupurile noastre si raporturile noastre cu lumea insasi. Noi obtinem aceasta sfintire prin puterea lui Hristos in care persista crucea ca prelungire a atitudinii Sale infranate, rabdatoare, fara de pacat, iubitoare fata de lume, ca lauda a lui Dumnezeu prin ea, ca daruire de Sine Tatalui in toate raporturile Lui cu lumea. Pentru aceea, in Biserica Ortodoxa toate persoanele si toate lucrurile sunt sfintite prin cruce. Crestinii, insemnandu-se cu semnul crucii, cer pe de o parte de la Hristos puterea de a se comporta ca si El cu curatie si cu barbatie, fata de lume, pe de alta parte manifesta vointa lor de a se ridica prin efortul lor, in intampinarea Acestei puteri, de a slavi pe Dumnezeu, in toate faptele, si in purtarea tuturor greutatilor in lume si chiar in preajma mortii lor, de a vietui si de a muri lui Dumnezeu, de a se manifesta in toate ca o jertfa vie oferita lui Dumnezeu. Facandu-si semnul crucii, ei se inchina lui Dumnezeu, se dedica Lui, precum se dedica toate facand semnul crucii peste ele. In acest sens, Bisericile sfintesc toate prin cruce: apa cu care stropeste pe credinciosi, mancarurile, casele, gradinile si campurile cu roadele lor, darurile oferite lui Dumnezeu, caci prin toate ei pot sa primeasca in ei insisi puterea crucii lui Hristos care sa le faca viata infranata, rabdatoare, iubitoare, sfintita, inchinata lui Dumnezeu. Prin toate crucea sfinteste viata lor; prin toate e curatita viata si inchinata lui Dumnezeu, intrucat a-ceste mijloace de existenta sunt facute transparente pentru Dumnezeu impreuna cu ei si mij-loace prin care li se comunica puterea Lui. Crucea ii pune pe credinciosi prin toate in legatura cu Hristos Cel Care a inviat prin suportarea cu putere si fara de pacat a mortii Lui. Prin cruce toate sunt oferite ca darul lui Dumnezeu, ca ei insisi. Toate slujbele bisericesti incep si se savarsesc prin semnul crucii, devenind sfintitoare si datatoare de putere, prin puterea crucii; toate rugaciunile se termina prin semnul crucii, toate gesturile principale ale cultului sunt insotite de semnul crucii. Caci puterea insasi a lui Hristos coboara prin semnul crucii, intrucat El insusi este invocat prin acest semn, in starea Lui de inviere, in care a rodit puterea crucii Lui. Şi prin acest semn credinciosii vin in intampinarea puterii lui Hristos, fagaduind prin el de a se oferi lui Dumnezeu ca jertfa curata, asemenea lui Hristos si din puterea lui Hristos, a se comporta cu multa curatie in toate faptele lor din lume. Pentru aceea, semnul crucii este insotit intotdeauna de invocarea Sfintei Treimi. Caci Ea este aceea care lucreaza mantuirea oamenilor si de la Ea coboara puterea lucratoare a lui Dumnezeu in lume, tot darul desavarsit, pentru a sfinti si transfigura lumea si viata omeneasca. Ea (puterea) este aceea care se face transparenta prin cruce in lume. […]Crucea este puterea purificatoare a Creatiei lui Dumnezeu pentru ca prin semnul ei facut cu credinta si vointa unei vieti curate in lume, credinciosul se deschide puterii Duhului lui Hristos, care s-a comportat cu desavarsita curatie in lume si a intarit corpul Sau in sfintenie prin puterea Duhului Sfant, evitand pacatul in toate formele lui egoiste si suportand moartea din iubire fata de Dumnezeu si de oameni. Crucea ne aduce aceasta putere a lui Hristos pentru ca amintindu-ne de crucea Lui, noi voim sa ne comportam in lume asemenea Lui, eliberati de pasiunile egoiste, intr-un duh de cumpatare, de pace, de armonie cu ceilalti, de deschidere fata de lucrarea lui Dumnezeu in noi. Crucea este arma contra diavolului, canta Biserica Ortodoxa. Ea este o arma contra tuturor ispitelor si uneltirilor diavolului; contra pasiunilor noastre, care ne imping la certuri, la lupte intre noi, la exclusivism. Crucea este arma contra diavolului pentru ca intareste in noi duhul de sacrificiu, de comuniune cu Dumnezeu si intre noi insine. Crucea, ca frana impo-triva pasiunilor egoiste si exclusiviste, ca frana contra alipirii lacome la creatia vazuta ca singu-ra realitate, poate aduce o contributie de mare importanta pentru infaptuirea unei paci in spi-ritul Evangheliei, dand acesteia un fundament interior de neclintit.Sfintii Parinti au conditionat vederea lui Dumnezeu prin creatie, sau transparenta lui Dum-nezeu prin creatie, de purificarea noastra de pasiuni. Aceasta idee a fost in mod special explicata teoretic de Sfantul Maxim Marturisitorul. Dupa el, privind lucrurile, purificati de pasiuni, noi le restabilim in intelesurile lor adevarate, transparente pentru Dumnezeu. El zice: Intelesul patimas este gandul compus din inteles si din patima. Sa separam patima de inteles si va ramane intelesul simplu. Şi noi il separam pe acesta printr-o iubire duhovniceasca si printr-o cumpatare, daca voim2. Adica o separam prin cruce. Aceasta nu inseamna deci o distrugere a creatiei, ci o redescoperire a sensurilor ei adevarate, frumoase, nedeformate prin patimi, in calitatea lor de transparente ale lui Dumnezeu.In felul acesta, noi devenim prin crucea asumata de noi, datorita puterii crucii lui Hristos, o zidire noua (2 Corinteni 5, 16-17), cum zice Sfantul Apostol Pavel. In aceasta calitate, noi vedem ca toate apartin lui Dumnezeu (2 Corinteni 5, 18), cum zice acelasi Apostol, imediat dupa aceea. Prin aceasta noi pregatim creatiunea sa ajunga la starea de libertate, la care vom ajunge noi insine ca fii ai lui Dumnezeu, nemaifiind sclavi celor pamantesti ai pasiunilor. […]Starea de libertate la care vom ajunge echivaleaza cu starea de slava, de care vom putea face partasa si creatia (Romani 8, 31). Creatiunea se afla inca in durerile nasterii, in vederea acestei stari adevarate si noi a existentei ei3. Acestea sunt durerile crucii, ale suportarii durerilor si infranarilor, care elibereaza de pacat. Crucea se dovedeste singurul mijloc prin care creatia se naste sau trece la forma noua de existenta, prin care este vazut Dumnezeu ca Cel ce este totul in toate. Numai pe aceasta cale vom ajunge la ospatul suprem, care este cunostinta imbelsugata a Logosului dumnezeiesc, deplin transparent, intr-un dialog direct si deplin clar cu El. Atunci aceasta creatie va fi vazuta in El si in noi, ca un continut comun al dialogului, ca un transparent total subtiat prin care El se va face desavarsit cunoscut prin noi toti in toata bogatia Sa data noua si noi insine deplin transparenti unii altora si uniti intre noi. Dar aceasta stare se va infaptui gratie crucii lui Hristos, acceptata ca cruce a noastra. Numai in lumina si in puterea crucii, care se va arata pe cer ca semnul Fiului Omului, la a doua venire a Lui intru slava (Matei 24, 30), creatia va aparea, la sfarsit, ca un cer nou si ca un pamant nou, in care locuieste dreptatea desavarsita (Apocalipsa 21, 1).(Cuvant teologic preluat de pe www.ziarullumina.ro si publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 15 septembrie 2013)* Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, Crucea si innoirea creatiunii in invatatura ortodoxa, in Revista Mitropolia Moldovei si Sucevei, 1976, nr. 7-8, pp. 467-477 (titlul si sublinierile din text apartin redactiei Ziarului Lumina).Note:1 Sfantul Atanasie cel Mare, Oratio III, Contra Arianos, P.G. 26, 320.2 Capete despre dragoste, 3, 43.3 Sfantul Maxim Marturisitorul, Ambigua, P.G. 91, col. 1373.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 753

Id: 33726

Data: Sep 12, 2013

Imagine: