Eveniment aniversar la Craiova
]]>Biblioteca judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova a găzduit joi, 23 iulie, un eveniment aniversar de înaltă ţinută academică în cinstea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Activitatea, aşezată sub genericul „Personalităţi Doljene”, a avut în centru o expoziţie omagială de carte cu cele mai importante titluri din opera scrisă a Părintelui Mitropolit, după cum ne-a transmis Arhidiacon Ioniţă Apostolache. Cea mai prestigioasă instituţie de carte din Cetatea Băniei şi-a deschis porţile publicului craiovean cu prilejul aniversării a şapte ani de la înscăunarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Binecuvântatul prilej a fost primit cu multă bucurie de bibliofili, carea vor avea posibilitatea vreme de două săptămâni să vadă expusă opera scrisă a Părintelui Mitropolit. Evenimentul aniversar, încadrat sub genericul „Personalităţi Doljene”, a reunit numeroşi oameni de cultură, profesori universitari, clerici şi credincioşi din Cetatea Băniei. Manifestarea a fost pregătită cu multă grijă de domnul Lucian Dindirică, directorul prestigioasei instituţii de cultură. În prima parte a întâlnirii, Părintele Mitropolit a fost întâmpinat de gazde cu flori, fiind poftit alături de ceilalţi invitaţi la expoziţia de carte, aşezată în foaierul bibliotecii. Cea de a doua parte a întâlnirii a avut loc în Sala „Academician Dinu C. Gurescu”. Aici au luat cuvântul: acad. Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova, pr. prof. univ. dr. Ştefan Reşcean, de la Facultatea de Teologie din Craiova şi prof. dr. Toma Rădulescu, reputat istoric şi cercetător craiovean. „IPS Părinte este succesorul vrednicilor săi înaintaşi” Cel care a deschis şirul alocuţiunilor a fost academicianul Ion Dogaru. Domnia sa a evidenţiat principalele coordonate biobibliografice ale activităţii IPS Părinte Irineu. „Astăzi aniversăm nu numai un singur eveniment, întronizarea Înaltpreasfinţiei Sale pe scaunul mitropolitan al Olteniei, ci şi împlinirea peste foarte puţin timp a cinci ani de când a fost ales de Adunarea Generală a Academiei Române membru de onoare a acestui înalt for de cultură, ştiinţă şi artă. S-a ţinut seama atunci că IPS Părinte este succesorul vrednicilor săi înaintaşi, mitropoliţii Firmilian, Teoctist şi Nestor Vornicescu, ultimul la rândul său membru al Academiei Române. După susţinerea doctoratului şi în drept, având o teză de graniţă, deosebit de importantă, a continuat să sape precum apa în malurile unui râu în domeniile teologice şi nu numai. Am văzut la expoziţie lucrarea «Substanţa morală a dreptului». Este doar un capitol din teza de doctorat. Această lucrare s-a bucurat de un referat de mare apreciere ştiinţifică, alcătuit de unul dintre cei mai mari jurişti ai neamului nostru din a doua parte a secolului trecut, profesorul Ioan Deleanu de la Cluj. Este foarte greu să prezinţi o lucrarea ca aceasta. IPS Părinte a pornit de la ceea ce în antichitate marele Publius Juventul Caelsus înţelegea prin drept: «Dreptul este arta binelui şi a echităţii». Pornind de aici Părintele Mitropolit a dezvoltat un precept roman de cea mai mare importanţă. Înaltpreasfinţia Sa a arătat că nu poate să existe o normă juridică fără caracter sau substanţă morală, după cum morala nu poate triumfa în preceptele sale fără drept. Pe această cale, a adus contribuţii însemnate, menţionate de foarte mulţi dintre colegii noştri. Din acest motiv, lucrarea Substanţa morală a dreptului se traduce în momentul de faţă în mai multe limbi de circulaţie internaţională”, a spus acad. Ion Dogaru. „Cred că Biserica Ortodoxă s-a aflat într-o perioadă de renaştere” La rândul său, domnul Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a ţinut să evidenţiere legătura strânsă pe care o au instituţiile statului cu Biserica din Oltenia, prin mijlocirea IPS Părinte Mitropolit Irineu. „De fiecare dată i-am fost alături Părintelui Mitropolit şi de fiecare dată ne-am îmbărbătat reciproc şi acolo unde am putut să ne ajutăm am făcut-o cu mare bucurie. De aceea, trebuie să scoatem în evidenţă că în aceşti şapte ani de la înscăunarea IPS Părinte ca Mitropolit al Olteniei, cred că Biserica Ortodoxă s-a aflat într-o perioadă de renaştere, care continuă şi astăzi. De aceea, din tot sufletul, cu toată bucuria şi preţuirea îl asigur pe Părintele Mitropolit că suntem alături de dumnealui în continuare şi îl preţuim cu toţii”, a spus Ion Prioteasa. La finalul intervenţiei, preşedintele CJ Dolj a acordat IPS Părinte Mitropolit din partea instituţiei pe care o conduce o plachetă omagială „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia însemnată pe care a adus-o în cei şapte ani de la întronizare la păstrarea valorilor creştine, pentru rolul deosebit în promovarea spiritualităţii şi identităţii ortodoxe româneşti, precum şi pentru bogata activitate teologică, universitară, academică şi de cercetare”. Din partea Facultăţii de Drept a luat cuvântul prof. univ. dr. Sevastian Cercel, care a evidenţiat la rândul său opera academică a IPS Părinte. Totodată, decanul Facultăţii „Nicolae Titulescu” a vorbit şi despre bunele relaţii pe care instituţia pe care o conduce le-a legat cu Facultatea de Teologie din Craiova. Clericatul din Arhiepiscopia Craiovei şi mediul teologic universitar a fost reprezentat la eveniment de pr. prof. univ. dr. Ştefan Reşceanu. Întocmai ca acum şapte ani, când dădea citire cuvântului de bun venit la evenimentul de înscăunare a IPS Părinte Irineu, pr. prof. dr. Reşceanu a ţinut să mulţumească Părintelui în numele preoţilor olteni pentru întreaga osteneală şi purtare de grijă arătată în acest timp. Ultima alocuţiune a aparţinut prof. dr. Toma Rădulescu, care a vorbit despre „tradiţia istorică a scaunului vlădicesc de la Craiova”. „Am dorit foarte mult ca Oltenia să fie reconsiderată în ţară şi străinătate” În finalul evenimentului, IPS Părinte Irineu a ţinut să mulţumească tuturor pentru cuvintele frumoase, arătând că în întreaga activitate pastoral-misionară a împlinit lucrarea de care „Biserica lui Hristos avea neaparată nevoie”. „Cel mai mult omul obiectiv poate să vorbească despre sine şi, fără se se menajeze, poate spune ceea ce a făcut sau ceea ce nu a făcut. Evident că din cuvântările de până acum au reieşit foarte multe lucruri. Însă, dacă vorbim despre realizările întreprinse până în prezent, cu toate erau necesare. Este adevărat că timpul nostru precupeţeşte, în aşa fel încât, atunci când ajungem la judecată, să dăm răspuns bun şi «să răscumărăm vremea». Este o preocupare la care pot să acced şi eu. De aceea, am dorit foarte mult ca Oltenia să fie reconsiderată în ţară şi în străinătate. Am dorit de asemenea ca numele şi tradiţia noastră oltenească să fie apreciate cu cuvinte de nivel înalt, pentru că avem un trecut, o istorie şi ne putem lăuda faţă de alte ginţi cu numeroase fapte măreţe. Noi suntem valoroşi pentru că avem un potenţial şi mai trebuie să fim uniţi. Acesta este lucrul cel mai important. Mulţumim aşadar tuturor celor care aţi fost prezenţi astăzi la acest eveniment şi ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru sănătatea dumneavoastră!”, a conchis Mitropolitul Olteniei. În ziua de luni, 27 iulie, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, se împlinesc şapte ani de la întronizarea IPS Părinte Irineu ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.
Download: Click for download attached file: Eveniment aniversar la Craiova

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jul 24, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei