Eveniment istoric pentru credinciosii galateni

]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a început, astăzi, 26 noiembrie 2014, o vizită canonică în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei în Eparhia Dunării de Jos a fost adusă de la Bucureşti racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de o delegaţie condusă de Preafericirea Sa. A urmat o procesiune pe străzile oraşului Galaţi cu sfintele moaşte, care au fost însoţite de numeroşi credincioşi, până la Catedrala Arhiepiscopală unde a fost întâmpinate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. După oficierea slujbei de Te-Deum ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Casian le-a vorbit celor prezenţi despre Sfântul Martir Voievod Constantin Brâncoveanu. „Sfântul Constantin este şi la Dunăre acasă, în inimile, în sufletele şi în viaţa creştinilor dunăreni, unde s-a împământenit cuvântul Evangheliei din misiunea apostolică a Sfântului Andrei, urmată de cea a Sfinţilor Mucenici de la Dunăre, începând din veacul al treilea, din cupa cărora a gustat peste veacuri şi marele nostru voievod. Vine să întărească zidurile sufleteşti ale poporului prin dreapta credinţă şi iubirea sinceră de unitate şi armonie în viaţa poporului cel ce poate fi considerat un alt sfânt Constantin cel Nou al românilor, urmaş al Sfântului Constantin cel Mare, a cărei ultimă cetate puternică a Imperiului Roman s-a aflat în Galaţi, la Barboşi, de unde avem şi mărturia primului creştin daco-roman - Innocens în sec. III”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a arătat că „Sfântul Constantin Brâncoveanu este ctitor de multe locaşuri sfinte. I s-a reproşat de către otomani că a cheltuit banii sultanului zidind biserici. Însă Sfântul Constantin Brâncoveanu a făcut aceasta ca semn al iubirii sale faţă de Hristos, faţă de Biserică şi faţă de popor. El a fost un domn al păcii şi nu s-a angajat în războaie. A fost un singur război, dar nu a trimis soldaţi români ci a plătit soldaţi străini ca să lupte. În acelaşi timp, a fost un ziditor de locaşuri sfinte, un promotor al culturii, al tiparului (prin cele cinci tipografii) şi al şcolilor. Sfântul Constantin Brâncoveanu a dezvoltat o monarhie a culturii sau o monarhie culturală, după cum o numeşte Nicolae Iorga. A dezvoltat o cultură creştină, o cultură a valorilor izvorâte din Sfânta Scriptură, din scrierilor Părinţilor şi din înţelepciunea gânditorilor creştini. Trebuie să mai amintim că Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al întregii ortodoxii. A organizat bine ţara şi banii pe care i-a obţinut i-a folosit pentru promovarea, apărarea şi dezvoltarea culturii creştine”, a subliniat Întâistătătorul Bisericii noastre. La final, racla cu moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu a fost aşezată pe un baldachin special amenajat pe esplanadă.

Download: Click for download attached file: Eveniment istoric pentru credinciosii galateni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 494

Id: 45855

Data: Nov 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).