Frumosul ca lucrare a Duhului in Parohia Sf. Nicolae din Campina

A trai frumusetea în comuniune crestina ca pe o provocare si deschidere permanenta spre viitor poate parea unor contemporani o jenanta autoamagire. Nimic mai fals! Frumusetea este frumusete si se poate trai doar în comuniune crestina. Plenar, definitoriu, provocator si permanent, cu privirea îndreptata mai ales spre viitor. O probeaza convingator credinciosii Parohiei „Sfântul Nicolae“ din Câmpina, Arhiepiscopia Bucurestilor, care marturisesc si se împartasesc în aceste zile cu harul Sfintei Treimi.Pâna sa-l cunosc pe parintele iconom stavrofor Petru Moga din Câmpina, nu-mi puteam imagina cum, si mai ales de ce este absolut necesar sa traiasca orasenii întocmai credinciosilor unei comunitati crestine de sat, ai unei structuri care functioneaza multisecular, în ritm natural, traditional-religios, împreuna determinati de conditionarile timpului si locului lor. Şi nici nu întelegeam cum de este posibil ca un asemenea nivel de constientizare, rafinat si exigent al acestui fapt, poate lucra adânc si temeinic în sufletul oraseanului, zidind nevoia trairii frumosului, adica a vietii, numai în comuniune crestina. Aveam sa înteleg ascultându-l pe parintele Moga, care mi-a deslusit cum omul modern se poate simti „avizat“, neramânând pe „dinafara“, „în stare doar criticista“, simtindu-se cucerit de Sfânta Liturghie si de faptul ca lucrul acesta îi apartine. Îl înfrumuseteaza. Îl îmbogateste si-l face copartas la bucuria împlinirii.Mai multe detalii în„Ziarul Lumina”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 573

Id: 41354

Data: Jun 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).