Hram la Parohia Baranca, Protopopiatul Dorohoi

]]>Parohia Baranca, Comuna Cristinești, Protopopiatul Dorohoi, și-a sărbătorit patronul și ocrotitorul spiritual – pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, după cum informează doxologia.ro În seara zilei de 25 oct începând cu orele 16:00 a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia la care a participat un sobor format din 13 preoți dar și numeroși credincioși din parohiile vecine cât și de la Dorohoi și Darabani, cuvântul de învățătură fiind rostit de către Pr. Muha Constantin – Directorul Seminarului Teologic din Dorohoi. A doua zi începând cu ora 8:00 s-au oficiat Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie și Pomenirea celor adormiți. „Sărbătoarea hramului parohiei, reprezintă pentru noi și un moment al bilanțului pe anul în curs, în ceea ce privește activitatea pastoral-misionară și administrativă. Vă mărturisesc cu cea mai mare sinceritate că mi s-a luat o piatră de pe inimă odată cu finalizarea lucrărilor de subzidire ale bisericii – o lucrare de o importanță majoră, care din punct de vedere moral nu ne dădea voie să înaintăm numai după o consolidare corespunzătoare”, a spus părintele paroh Alin-Constantin Aroșoaie, în cuvântul rostit cu acest prilej, mulțumind de asemenea celor care au ajutat prin implicarea lor și prin jertfa lor la lucrările de consolidare a bisericii parohiale.

Download: Click for download attached file: Hram la Parohia Baranca, Protopopiatul Dorohoi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 595

Id: 57477

Data: Oct 29, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).