Sa va mai spun ceva: sa nu boliți de îndoiala. Niciodata nu am putea vorbi mai mult de îndoiala ca astazi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfântul Simeon Batrânul 283 de ani, câți au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf pâna la Hristos? Pentru ca s-a îndoit. N-a crezut ca Hristos se poate naște dintr-o fecioara. Și i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani, ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara. Parinților și fraților și iubiți credincioși.Iata care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfântului și dreptului Simeon și i-a spus ca nu va muri pâna ce nu va vedea pe Hristos Domnul.Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: de la zidirea lumii și pâna la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adica de la Set pâna la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani și Eva 950. Dar dupa aceea, a început sa scada viața omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepți numarul acesta a fost întrecut. Pentru ca îl vedem pe Avraam ca traiește 175 de ani. Deci de la Adam pâna la Avraam a scazut viața omului cu 755 de ani. De la Avraam și pâna la împaratul Ptolemeu Filadelf, când traia și Sfântul Simeon Batrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).Și în timpul acestui împarat Ptolemeu, care traiește cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca în cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost tâlcuita de 70 de mari carturari, pe care împaratul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa tâlcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Și între acești 70 de barbați care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost și Sfântul Simeon Batrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Și s-a împarțit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, în 70 de parți, iar fiecare carturar și preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Ieșirea, altul Numerii, altul Deuteronomul și altul carțile Regilor, și celelalte care urmeaza în Scriptura. Iar sfântului și dreptului Simeon (care, cum am spus, era batrân de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbește de nașterea Mântuitorului din Fecioara. Și traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara în pântece va lua și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuil“ (Isaia 7, 14), care se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu“. Și acest om, cu toate ca era sfânt și carturar mare, când a auzit acest cuvânt din Scriptura, s-a îndoit: “Cum poate o fecioara sa nasca? Ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai femeia care a trait cu barbat, numai aceea poate sa nasca. Și și-a zis în mintea lui, ca om, ca locul care s-a pus mai înainte de el în Scriptura nu e bun. Și și-a luat, fiindca fiecare tâlcuia în camaruța lui, exemplarele Scripturii, ce se scriau atunci pe piele de vițel sau pe piele de ied. Și a luat Sfântul Simeon cuțit și a ras de pe membrana textul acela: „Iata, Fecioara în pântece va lua…“ și a scris dupa mintea lui altceva: „O tânara tainuita de barbatul sau va lua în pântece“ (Cuvânt la Mineiul lui februarie). Câta hula era aici: dintr-o fecioara facuse o femeie care a cazut pe ascuns de barbatul ei! Și a scris așa, ca i s-a parut lui ca așa trebuie sa fie: o tânara care fara știrea barbatului a trait cu altul poate sa nasca, macar ca nu-i femeia acelui barbat, dar fecioara sa nasca nu se poate. Asta-i mintea omului, dar nu a lui Dumnezeu. Și fiindca era seara, s-a dus sa se odihneasca. Și când a venit dimineața în camera sa, unde avea de lucru, a gasit scris din nou, mai frumos: „Iata, fecioara în pântece va lua…“. Și s-a minunat întrebându-se : Cine a intrat noaptea asta la mine și mi-a șters sensul și a scris altfel decât am scris eu? Și a ras a doua oara de pe membrana cuvântul cel hotarât de Duhul Sfânt: „Iata, Fecioara…“ și scris: „O tânara tainuita de barbatul sau…“. Și a tradus mai departe, pâna seara, și atunci i-a zis gândul: „Lasa ca am sa încui camara, am sa pun lacat, sa vedem cine o sa intre sa mai poata șterge ceea ce am scris eu!“. Și s-a dus sa se odihneasca. Și când a venit, a treia zi, a gasit a doua oara, mai luminat și mai frumos: „Iata, Fecioara în pântece va lua…“; și s-a speriat, caci știuse ușa încuiata, și și-a zis: „Cine a putut sa ștearga acest text pe care l-am șters eu și sa scrie iar cum era scris înainte?“. Și a îndraznit și a treia oara sa ștearga, și atunci l-a prins de mâna Arhanghelul Gavriil, iar el a cazut cu cutremur la pamânt: „Stai, Simeoane! Au ți se pare ca acest lucru este cu neputința la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, Care a facut pe femeie din barbat la început fara de barbat – ca Adam a nascut femeie din coasta lui fara amestecare de femeie –, nu poate sa scoata barbat din fecioara fara de barbat și fara sa-și strice pecețile fecioriei ei? Deci, pentru ca n-ai crezut cuvântul Domnului, care se va împlini la vremea lui, iata vei trai și n-ai sa mori pâna ce n-ai sa vezi cu ochii tai pe Hristosul Domnului și pâna n-ai sa-l pipai cu mâinile tale“. Și s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul. Și era Simeon atunci, cum v-am mai spus înainte, de 77 de ani.Și de la faraonul Ptolemeu Filadelf și pâna la venirea Domnului au trecut 283 de ani. Aceștia și cu 77 fac la un loc 360 de ani. Atâta a trait Simeon Batrânul. Și era o spaima în Ierusalim, ca atâtea rânduri de oameni murisera și lumea se minuna ca omul acesta traiește, nu dupa legile firii, ci dupa minunea lui Dumnezeu. Ca el era legat și nu spunea la nimeni taina ce-a vazut-o. Dar toți carturarii legii vechi știau ca el traiește de 360 de ani, într-un timp când nimeni n-a mai trait atâta. Ca v-am spus ca de la Adam pâna la Avraam au scazut 755 de ani din viața omului și a ramas Avraam cu 175 de ani. Și Isaac a trait 182, iar Iacov 147 de ani. Iar de la Avraam pâna la David, timp de 839 de ani, a mai scazut 100 de ani din viața omului și Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David: „Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani… “ (Psalmii 89, 10-11). Va sa zica Sfântul Simeon Batrânul traiește dupa ce Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David sa traiasca oamenii 70 de ani, iar de vor fi în putere, 80. Și dupa alcatuirea firii, unii din ei traiesc și astazi pâna la 130-140, dar mai mult nu. Deci minune mare era sa vezi un om de 360 de ani, în timpul de la David pâna la Hristos, împaratul Ptolemeu traind cam la 600 de ani dupa David! Și iata cum a luat ființa, praznicul de astazi. Acestui Sfânt Simeon, pe care l-a legat Dumnezeu prin graiul Arhanghelului Gavriil sa nu moara pâna ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, îi spuneau la Templul din Ierusalim, și carturarii, și arhiereii, “Simeon cel fara de moarte“, pentru ca ei credeau ca nu va mai muri. Și-l întrebau: “Pâna când ai sa traiești tu?“. Iar el spunea: “Pâna când va voi Domnul“. Dar nu spunea taina, ca l-a legat pe el Domnul.Iar când a venit Prea Sfântul nostru Dumnezeu cu trup, Cel Ce s-a nascut din Prea Curata Fecioara Maria, la 40 de zile în biserica, dupa rânduiala legii evreiești, sa aduca jertfa de curațire doua turturele sau doi pui de porumb, acest om sfânt și drept – caci spune Evanghelia de azi ca era drept și temator de Dumnezeu – a venit în biserica, îndemnat fiind de Duhul. Duhul Sfânt i-a zis lui Simeon: “Batrâne care ești legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserica și vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urma, nu credeai ca se va naște din Fecioara! Du-te și-L vezi, du-te și-L ia în brațe, și te dezleaga de la Dânsul, ca El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!“. Și s-a dus Simeon în Templul lui Solomon. Acolo erau mii de evrei cu prunci de 40 de zile pentru curațire. Dar venind batrânul Simeon, gârbov și foarte plecat, cu vederea și auzul slabite, s-a facut de unde era Maica Domnului – între atâtea mii de femei și barbați – o raza de lumina ca soarele. Și pe acea raza de lumina el a mers pâna la Maica Domnului. Iar Mântuitorul stralucea în brațele Maicii Domnului ca fulgerul. Și când L-a vazut batrânul Simeon, L-a luat în brațe și cu lacrimi a spus: „Acum slobozește pe robul Tau, Stapâne, dupa Cuvântul Tau în pace“, adica acum da-mi, Doamne, drumul sa ma duc cu liniște în cealalta lume, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta“. Caci Tu ai venit sa mântuiești lumea, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea feții tuturor popoarelor…“. Auzi, n-ai venit sa mântuiești numai pe evrei, ci pe toate popoarele lumii! Și a mai zis: „… lumina spre descoperirea neamurilor“; adica prin acest Prunc se va descoperi lumina la toate popoarele pamântului. Și la urma a zis: „… și slava poporului tau Israil“, pentru ca dupa trup Mântuitorul se trage din neamul lui David și al lui Avraam, deci din neamul evreiesc. Și este slava pentru poporul acela. Și zicând aceasta, batrânul s-a risipit acolo în biserica. Și osemintele lui le-au îngropat lânga biserica și le-a adus împaratul roman mai târziu la Constantinopol.Iubiți credincioși, așa s-a întâmplat Întâmpinarea Domnului. Dar oare de ce femeile veneau la 40 de zile în biserica, sa aduca jertfa de curațire lui Dumnezeu? Oare exista legea aceasta și în legea darului? Da, exista, pentru ca în legea veche a spus Moise în Levitic (cap. al XII-lea): „Toata femeia care va zamisli și va naște… necurata este“; pâna la 40 de zile sa nu se culce cu barbatul sau și la 40 de zile sa aduca pruncul sa-l îmbisericeasca în biserica, sa i se faca aghiasma și sa aduca jertfa de curațire lui Dumnezeu, și apoi poate sa intre în biserica. Așa era în legea veche și aceasta rânduiala s-a pus în legea darului la fel. Dar oare se pazește în legea darului? Ne-a venit la ureche ca nu. Ne-a venit la spovedanie și ni s-a spus ca barbații n-au rabdare și femeile n-au ce face și nu pazesc curațenia pâna la 40 de zile. Și aceasta e mare pacat. Pentru ca copiii care se nasc din aceste amestecari, daca barbatul se împreuna cu soția pâna ea nu se curațește, se nasc orbi, rahitici, cu oasele moi și cu nici un fel de fericire în viața. E o pedeapsa a lui Dumnezeu ca n-au înfrânare nici macar șase saptamâni, pâna se curațește femeia de urmele nașterii ei. Deci luați aminte de la praznicul Întâmpinarii și aduceți-va aminte sa nu va ispiteasca satana ca sa nu paziți curațenia dupa copiii dumneavoastra, ca veți fi sub blestem și veți avea pagube și scârbe în viața aceasta, iar dincolo – munca cea veșnica. Ca și legea casatoriei are o masura de curațenie. Nu dezlegați frâul – nici barbatul, nici femeia – ca dobitoacele, macar ca și acelea au rânduiala lor. Cât timp femeia este în timpul necurației ei, barbatul n-are voie sa se culce cu dânsa; la fel timp de 40 de zile dupa naștere, cât este în curațenie, n-are voie; nici în sarbatori, nici în posturi, în duminici și așa mai departe. E o masura de curațenie pentru toți, și daca nu e pastrata, din mocirla asta ne ducem în fundul iadului.Dar oare de ce trebuie sa aduca doi pui de porumb, iar cei mai bogați un miel fara meteahna, adica nici șchiop, nici chior, nici cu vreo alta meteahna în trup? Acesta era simbolul lui Hristos celui desavârșit, Mielul lui Dumnezeu. Și simbolul desavârșirii jertfei noastre, adusa lui Dumnezeu, care trebuie sa fie curata, nu întinata de furtișaguri, sau de alte pacate. Iar cel mai sarac aducea jertfa doua turturele sau doi pui de porumb. De ce se aducea jertfa de catre cei saraci porumbelul? Pentru ca porumbelul este o pasare care foarte mult iubește pe soția sa, și soția pe el. Mare dragoste este între porumbei. Așa trebuie sa traiasca soțul cu soția, în mare unire, în mare dragoste, în mare blândețe. Ca zice Hristos: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii!“. Și ce mai face porumbelul, chiar și cel salbatic din padure, și turturica? Daca i-a murit soțul, pâna la sfârșitul vieții el nu se mai însoțește. Tot așa și turturica. De aceea spune Sfântul Efrem despre calugari: „Pentru ce oare, monahe, cu turturica cea vaduva te-a asemanat pe tine proorocul, care niciodata soție nu mai cauta, și se ține în vai și în pustie, cautându-și liniștea? Așa trebuie sa fie calugarul: pururea fara casatorie, pururea cautând pe Hristos“. Așa face și porumbelul salbatic: dupa ce i-a murit soția, el zboara prin munți, pe dealuri, prin poiene, prin vai, și plânge dupa soția lui. Dar nu se mai casatorește cu alta, și niciodata nu sta pe craca verde, ci totdeauna pe craca uscata. Eram cu oile – ca eu am fost cioban la munte – acum vreo zece ani și pe piciorul unui deal pândeam niște porumbei salbatici. Poate erau și aceia stingheri, ca de câte ori veneau, stateau pe vârful unui mesteacan uscat. Și ma minunam de ce stau pe cel uscat, când tot codrul e verde! Iata de ce stau pe pom uscat: aceasta este o taina și un simbol. Caci spune Marele Vasile ca din toate zidirile lui Dumnezeu pururea ne învațam cele ale înțelepciunii. Caci toata lumea aceasta simțita și vazuta este școala sufletelor celor cuvântatoare. Știți de ce nu sta porumbelul și turturica pe lemn verde dupa ce i-a murit soțul? Lemnul verde e simbolul dulceții omenești, caci ceea ce-i verde și sanatos traiește în îndulcirea veacului de acum, iar lemnul uscat e simbolul ca femeia, dupa ce i-a murit barbatul, nu se mai îndulcește cu alt soț. Sa stea pe ramura uscata! Acesta e simbolul uscaciunii, al foamei, al setei, al chinului, al trudei – așa spun dumnezeieștii Parinți. Porumbelul care sta pe lemn uscat ne arata noua sa ne uscam cu postul, cu lacrimile, cu umilința, cu foamea și cu setea. Femeia careia i-a murit barbatul sa plânga, sa se roage, sa duca o viața curata și cinstita, și de foarte mare fericire se va învrednici daca va ramâne așa pâna la sfârșitul vieții ei. Iar daca nu poate, atunci dupa îngaduința marelui Pavel, poate sa se marite, dar mai bine este daca ramâne nemaritata și petrece în post, în rugaciune, în foame și în sete, în truda și în osteneala, plângând nu dupa mirele ce l-a avut, ci dupa Hristos; dupa Acela sa suspine, dupa Acela sa plânga, ca trebuie din nou sa fie cu Acela cu Care s-a împreunat la botez, ca Acela sa ne duca pe noi nu la unirea cea trupeasca, ci la cea duhovniceasca și la bucuria cea fara de margini din ceruri.Iubiți credincioși, dar de ce spune oare evanghelia de astazi ca batrânul Simeon a blagoslovit pe dreptul Iosif și pe Maica Domnului? Dupa unii istorici, el a fost preot al legii vechi; alții zic ca nu, ci a fost un om drept, batrân și sfânt. Dar mai târziu el s-a aratat oarecarora dintre sfinți îmbracat preoțește, dupa rânduiala legii vechi, și cu un toiag verde în mâna, încredințând ca a fost preot. Dar pe cine blagoslovește Simeon? Pe Maica Domnului și pe Pruncul pe Care-L ține în brațe. Vedeți smerenia lui Hristos? Vedeți bunatatea Lui cea fara de margini? Se lasa blagoslovit de un om drept. Cel Ce blagoslovește toate popoarele pamântului și toate țarinile, și toate viile, și toate moșiile, și toate viețuitoarele din apa, din aer și de pe uscat, Se lasa blagoslovit de un om, care avea darul preoției. Vedeți cât de mare e preoția? Duhul Sfânt da preoția preotului, dar ne învața ca și Însuși Dumnezeu S-a smerit ca sa fie binecuvântat de preot, de dreptul Simeon. Astazi, Dumnezeu Cuvântul, Care a facut cerul și pamântul, vine, Se face prunc întru smerenie și blândețe și, tacând, Se lasa binecuvântat de un preot al legii vechi. Dar atunci cu cât e mai mare un preot al legii darului? N-am vreme sa va spun. Iar dumneavoastra, când treceți pe lânga un preot, poate nici buna-ziua nu-i ziceți. Vai de cel ce face așa! Sa știți dumneavoastra ca arhiereii și preoții în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântarii. Deci fericit, de trei ori fericit este acela care dorește pururea sa fie blagoslovit de arhiereu și de preot! Când treci pe lânga un preot, chiar daca este departe, ia-ți caciula din cap, du-te și zi: “Blagoslovește-ma, parinte sfinte!“ Caci zice dumnezeiescul Gura-de-Aur: „a preotului este numai a deschide gura și darul le lucreaza pe toate“. Și mai zice același: “Sfânta este limba preotului și preasfânta este gura lui“. Și când te-ai dus la el și te-a binecuvântat, Domnul te-a umplut de toata blagoslovenia Duhului Sfânt, ca nu el blagoslovește, cu Duhul Sfânt cu Care este îmbracat. Iata ce pilda ne-a dat Mântuitorul la sarbatoarea de astazi. El, Care blagoslovește pe toți Sfinții și Arhiereii, și pe toți Sfinții Îngeri, Se blagoslovește pe pamânt de la un preot? De un batrân cinstit? Și apoi, pe cine ține Sfântul Simeon în brațe? Pe un prunc. Dar cine era pruncul Acesta? Acesta este Cel ce ține în cumpana și în brațele Sale cerul și pamântul, și toate cerurile cerurilor și toate vazduhurile, și noianurile, și vânturile, și munții, și toate cetele de sus, și toata zidirea cea de jos; și acum vine cu atâta smerenie ca sa-L țina în brațe un batrân slab, care a așteptat cu suspin și cu umilința 360 de ani venirea Lui. Iata bunatatea și mila lui Dumnezeu pâna unde se coboara, ca vrea sa fie binecuvântat de om, vrea sa fie purtat de om, în nemarginita Lui dragoste, ca și noi la vreme sa dorim blagoslovenia Lui și sa-L purtam pe Dumnezeu. Dar oare nu-L purtam și noi pe Iisus Hristos? Oare numai batrânul Simeon L-a purtat? Doamne ferește! Noi Îl purtam mai mult decât Sfântul Simeon. Sufletul omului are chipul și asemanarea lui Dumnezeu, caci are minte, gând și cuvânt. Mintea noastra, sufletul nostru sunt chipul și asemanarea lui Dumnezeu, Care sta în minte și în inima, și S-a varsat în toata firea trupului ca focul prin fier, cum arata dumnezeiescul Ioan Damaschin. Deci fiecare creștin, care s-a scaldat în biserica și s-a îmbracat cu Hristos, dupa cum cânta biserica: “Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbracat, Aliluia!“, poarta pe Hristos în el. De aceea ne chemam toți creștini, ca purtam pe Hristos în noi, avem pe Dumnezeu Cuvântul și pe toata Sfânta Treime cu noi. Sfântul Simeon L-a purtat în brațe, iar noi Îl purtam pururea pe Hristos în inima și în minte. Toți suntem purtatori de Dumnezeu, dupa cum a spus Sfântul Ignatie, caci când l-a întrebat împaratul Traian: „Dar de ce te chemi tu așa, Teoforul? (adica “purtator de Dumnezeu“), el i-a spus: „Nu te nedumeri, Împarate! Ma numesc Teofor pentru ca port pe Dumnezeu în mine; caci toți creștinii care s-au botezat poarta pe Dumnezeu în ei“.Deci, frații mei, daca purtam pe Dumnezeu în noi și daca acesta este adevarul și nimeni nu poate sa-l tagaduiasca, atunci cum trebuie sa fie purtarile noastre, cum trebuie sa fie gândurile noastre, cum trebuie sa fie cuvintele noastre, ce fel de mișcari trebuie sa facem? Oare ce nu știe Dumnezeu, Care este în noi și pe Care Îl purtam pâna la moarte? Ce nu știe El din viața noastra? Caci i-a spus lui Iov: „Oare cine este cel ce ascunde de la Mine sfatul?“. Care sfat? Sfatul inimilor. Despre aceasta a proorocit batrânul Simeon. Caci dupa ce a spus cele de mai sus, a zis Maicii Domnului: „Iata, Acesta este pus spre caderea și spre ridicarea multora din Israel“ (Luca 2, 34). Care e caderea, care e ridicarea prin Hristos? Toți care Îl hulesc vor cadea de la Dânsul, caci de buna voie se desprind de dragostea Lui. Și-apoi, ce i-a mai proorocit Maicii Domnului? „Și prin sufletul tau va trece sabie“. Când a trecut sabia prin inima Maicii Domnului? La Sfintele Patimi. Maica Domnului a nascut dupa legea firii, dar în același timp mai presus de fire, caci n-a avut dureri. Dar durerea pe care trebuia sa o aiba la naștere a avut-o la sfintele și preaînfricoșatele Patimi, când a vazut pe Mântuitorul rastignit, de a suferit nenumarate chinuri și a murit. Deci a trecut sabia prin inima ei nu la naștere, pentru ca n-a cunoscut ea vreodata barbat și de aceea a nascut fara durere. Dar durerea de la naștere a trebuit s-o aiba la patima Domnului, ca sa fie partașa a patimilor și suferințelor Lui. Iubiți credincioși, luați seama: Hristos a venit spre surpare și stavilire. Toți care se împotrivesc, toți care hulesc, toți care defaima poruncile Lui vor cadea de la El. Și toți care cauta sa-L iubeasca din toata inima și sa faca poruncile Lui se vor ridica prin dragostea Lui la locașurile mai presus de ceruri.V-am spus aceste puține, la praznicul de azi, ca sa nu îngreuiez auzul dumneavoastra, ca multe sunt care îmi vin în minte. Va spun numai atâta: țineți minte femeilor, de la praznicul acesta, sa paziți curațenia dupa copii pâna la 40 de zile. Daca una ramâne vaduva, sa stea pe lemn uscat, ca porumbița cea salbatica, adica sa petreaca în post, în rugaciune, în foame, în sete, și sa suspine dupa Mirele Cel ceresc, dupa Hristos, Care ne-a logodit pe noi cu Sine prin botez. Iar daca nu se va putea înfrâna și se va casatori, sa se casatoreasca cu un barbat creștin, care n-a mai lasat o soție încurcata, și sa aiba cununie. Dar cununia nu se mai pune a doua oara pe capul celor ce se cununa, dupa rânduiala Sfinților Parinți. Apoi, sa dorim binecuvântarea preoților și arhiereilor. Pâna veți ramâne în viața aceasta, sa doriți blagoslovenia slujitorilor Bisericii, pentru ca Însuși Dumnezeu S-a pogorât de sus, ca sa fie blagoslovit de un sfânt preot al legii celei vechi.Dar sa va mai spun ceva: sa nu boliți de îndoiala. Niciodata nu am putea vorbi mai mult de îndoiala ca astazi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfântul Simeon Batrânul 283 de ani, câți au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf pâna la Hristos? Pentru ca s-a îndoit. N-a crezut ca Hristos se poate naște dintr-o fecioara. Și i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani, ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara. Așa s-a îndoit Avraam. Caci când i-a zis Domnul: „Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ți dau pamântul acesta de moștenire… a zis Avraam: «Stapâne Doamne, pe ce voi cunoaște ca-l voi moșteni?». Atunci a zis Domnul catre Avraam: «Sa știi bine ca urmașii tai vor fi pribegi în pamânt strain, unde vor fi robiți și apasați patru sute de ani»“ (Facerea 15, 7-13). Dar a stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: de ce, Doamne, a depașit cei 400 de ani, ca s-au împlinit anii. Și a zis Dumnezeu: anii s-au împlinit, dar pacatele poporului, nu. Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani. De ce n-a murit Moise în pamântul fagaduinței, ci a murit la muntele Nebo? Caci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fața pamântului, cum se spune la Numeri: „Moise însa era omul cel mai blând dintre toți oamenii de pe pamânt“ (Numerii 12, 3). Pentru o greșeala nu a intrat în pamântul fagaduinței, pentru o greșeala l-a pedepsit Dumnezeu sa nu treaca Iordanul: pentru ca s-a îndoit la stânca Rafidim. Ca Dumnezeu i-a spus: „Ia toiagul și aduna obștea, tu și Aaron, fratele tau, și graiți stâncii înaintea lor și ea va va da apa; și le veți scoate apa din stânca și veți adapa obștea și dobitoacele ei. A luat deci Moise toiagul din fața Domnului, cum poruncise Domnul. Și au adunat Moise și Aaron obștea la stânca și a zis catre obște: «Ascultați, îndaratnicilor, au doara din stânca aceasta va vom scoate apa?» Apoi și-a ridicat Moise mâna și a lovit în stânca cu toiagul sau de doua ori, și a ieșit apa multa, și a baut obștea și dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul catre Moise și Aaron: «Pentru ca nu M-ați crezut, ca sa aratați sfințenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veți duce voi adunarea aceasta în pamântul pe care am sa i-l dau»“ (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta Moise n-a vazut pamântul fagaduinței. Așa s-a îndoit și Toma la Învierea lui Hristos și a trebuit sa fie mustrat oarecum de Hristos: „Fiindca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; ferice de cei ce n-au vazut și au crezut!“. Hristos a pus astfel fericirea a zecea dupa Înviere, ca sa întareasca credința celor ce nu vad și cred, precum suntem noi și cum trebuie sa fie toți creștinii pâna la sfârșit. Ce spune Apostolul Iacov: „Barbatul îndoielnic este nestatornic în toate caile sale“ (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: “Oare este, sau nu este Dumnezeu? Oare este iad sau nu este?“, acela este ca un nor pe care îl poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie, în existența lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.Sa va dau o pilda. A venit un moșneag deunazi și a zis: “Parinte, iata ce am vazut la restaurant în ziua de Sfântul Vasile. Vor merge toți aceia în iad? Eu cred ca nu vor merge toți“. I-am raspuns: “Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi, prin gura Sfântului Prooroc David: Ca Tu ești Dumnezeu care nu voiești faradelegea, nici va locui lânga Tine cel ce viclenește. Nu vor sta calcatorii de lege în preajma ochilor Tai. Urât-ai pe toți cei ce lucreaza faradelege (Psalmii 5, 4-5). Nu crezi dumneata ca Dumnezeu nu-i partaș la faradelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai așezat așezamântul de lege al Meu prin gura ta, iar tu ai urât învațatura și ai lepadat cuvintele mele înapoia ta? (Psalmii 40, 17-18). Și mai zice în psalmi: “Pune-voi faradelegea ta înaintea ta și te voi mustra.“ Iar Hristos a spus: “Intrați pe poarta cea strâmta, ca larga este poarta și lata este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o afla. Și strâmta este poarta și îngusta calea care duce la viața și puțini sunt care o afla.“ (Matei 7, 13-14). Deci nu te mira ca merg mulți la joc sau ca cei care merg la bine pe cararea cea strâmta sunt puțini“. Tot lucrul bun este rar.Deci nu va îndoiți de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoiala când e vorba de a împlini porunca lui Hristos și de a te feri de pacate. Daca n-a cruțat Dumnezeu pe Avraam și pe Moise pentru îndoiala, daca nu l-a cruțat pe Toma și pe alții care s-au îndoit, nu ne va cruța nici pe noi. Aceia au fost sfinți, le-a dat astfel de pedeapsa ca sa nu se munceasca veșnic, dar noi, daca vom trai în îndoiala, vom avea nu numai pedeapsa lui Simeon, ci vom avea pedeapsa veșnica. Pe el l-a pedepsit pe merit sa nu moara, pâna nu-L va vedea pe Hristos Domnul, dar noi, de nu vom crede ca avem pe Hristos în noi și ca El traiește în noi și știe cuvintele noastre, și gândurile noastre, și faptele noastre, atunci munciți vom fi în vecii vecilor. Mântuitorul Hristos și Prea Curata lui Maica sa ne ajute tuturor, sa nu uitam ca Îl purtam în toata vremea în noi, ca El știe toate gândurile noastre. Amin!(Predica a Parintelui Cleopa Ilie publicata pe site-ul doxologia.ro)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1020

Id: 37853

Data: Jan 31, 2014

Imagine: